Compania Nestlé, cel mai mare producator de alimente la nivel mondial, a ajuns la un acord pentru preluarea unitatii de nutritie medicala a companiei farmaceutice Novartis AG, pentru suma de 2,5 miliarde de dolari. Prin aceasta tranzactie, gigantul
Compania Nestlé, cel mai mare producator de alimente la nivel mondial, a ajuns la un acord pentru preluarea unitatii de nutritie medicala a companiei farmaceutice Novartis AG, pentru suma de 2,5 miliarde de dolari. Prin aceasta tranzactie, gigantul elvetian Nestlé incearca sa faca fata cererii alimentare care ii ajuta pe pacientii spitalelor sa-si refaca sanatatea.
Totodata, Nestlé spera ca prin achizitionarea unitatii Novartis va ameninta compania Royal Numico NV care detine 26% din piata nutritiei medicale.
In trimestrul al treilea al anului in curs, profitul Numico pe segmentul alimentatiei medicale a inregistrat o crestere de 10%, atingand o valoare de 186 de milioane de euro.
"Tranzactia propulseaza Nestlé pe locul al doilea in topul mondial al producatorilor de alimente destinate nutritiei alimentare, segment pe care Nestlé juca pana in prezent un rol nesemnificativ", se arata in comunicatul companiei.
Producatorii din industria alimentara au inceput sa exploreze nisa comsumatorilor de alimente sanatoase.
Un exemplu in acest sens il constituie compania franceza Danone, care a scos la vanzare un sortiment de iaurt benefic procesului de digestie.
Unitatea achizitionata de Nestlé produce mancare bogata in proteine sau in calorii, destinata refacerii pacientilor care au suferit interventii chirurgicale sau care sunt diagnosticati cu cancer.
De asemenea, unitatea se ocupa cu fabricarea de pompe alimentare care distribuie substantele nutritive direct in stomacul pacientilor. Astfel, elvetienii de la Nestlé acorda o mai mare atentie produselor alimentare de sanatate, cu un pret de achizitie mai ridicat, dupa vanzarea unitatilor de cafea, cacao si lapte.
Fosta subsidiara a Novartis genereaza vanzari anuale de aproximativ 950 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al Nestlé, remis Bloomberg.
Piata alimentelor de nutritie inregistreaza o crestere anuala de circa sapte procente, comparativ cu evolutia de 1-2% a pietei alimentare, per ansamblu, potrivit Kepler Equities. "Achizitia efectuata de Nestlé nu reprezinta o transformare, ci un pas mic facut de companie in directia nutritiei si bunastarii", apreciaza Jon Cox, analist la Kepler Equities.
"La o prima impresie, pretul de achizitie este prea ridicat", a mentionat Cox.
Valoarea actiunilor Nestlé a crescut ieri cu 75 de centime (0,2%), atingand pragul de 430,5 franci elvetieni/titlu. Totodata, cotatia actiunilor Novartis a avansat cu 35 de centime (0,5), la 70,45 de franci elvetieni/titlu.
Daniel Vasella, CEO in cadrul Novartis, a decis sa vanda aceasta afacere pentru a se concentra pe segmentul de medicamente si pe cel al vaccinurilor.
In martie, Novartis a vandut unitatea care producea bautura energizanta Isostar companiei ABN Amro Holding pentru suma de 271 de milioane de dolari.
Totodata, Associated British Foods a platit 330 de milioane de dolari pentru divizia Novartis, cunoscuta pentru fabricarea bauturii Ovaltine.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.