Nu doar CEC este problema

Nu are rost sa luam in discutie recentele reactii politice ce fac referire la privatizarea CEC. Pierdem timpul de pomana si oricum nu ajungem la nicio concluzie. Majoritatea declaratiilor nu au acoperire tehnica, fiind influentate de demagogia tipic doctrinara. Opozitia si Puterea se intrec in lozinci. Premierul nu a rezistat sa nu urmeze linia, infierand opozantii privatizarii CEC cu argumente care nu il onoreaza de genul: "Cei care vin cu astfel de sloganuri reinvie discursul si atitudinea din prima parte a anilor '90, iar acest lucru ma deranjeaza". Cu alte cuvinte, cei care nu urmeaza si nu accepta decizia Guvernului este etichetat ca fiind neocomunist? Dar sa nu alunecam pe panta demagogica.
Privatizarea CEC, din punctul meu de vedere, reprezinta un bun prilej pentru a repune in discutie publica metodele si strategiile folosite in procesul de instrainare a activelor statului. Problema este ce se urmareste de fapt? Prima intrebare care se pune este aceea daca privatizarea CEC reprezinta un act necesar. Daca analizam capacitatea statului de a gestiona activitatea societatilor pe care le are in subordine, societati aduse in pragul falimentului, prin diverse metode, inclusiv capusarea, atunci raspunsul este categoric. Da, CEC trebuie privatizata. Si in acest caz sunt putini cei care sustin ca aceasta institutie bancara sa ramana cu management de stat. Cei care contesta privatizarea, si au si argumente, contesta, de fapt, metoda. Nu cred ca vanzarea pachetului majoritar de actiuni unui investitor "strategic" strain reprezinta solutia. Se spune ca numai el poate aduce o infuzie de capital in banca pentru a o face... performanta. Sunt vorbe, iar cei care sustin acest argument stiu foarte bine ca el nu este sustinut. Poate infirma cineva faptul ca achizitionarea de pachete minoritare de catre fonduri sau banci de investitii nu ar duce la recapitalizarea si consolidarea CEC? Cu siguranta ca nu. Dar metoda dorita de Guvern, atragerea unui investitor strain, majoritar, este cea mai simpla si care nu implica si alte obligatii. Este drept ca ea poate produce disfunctionalitati in sistem, a se vedea privatizarea Petrom, dar in cazul CEC nu se poate pune problema, banca avand o pondere in sistemul bancar minora, sub 5 procente. Ne intrebam daca privatizarea cu un investitor strain aduce si rezultate? Aici este problema. Ce fel de rezultate se asteapta? In acest caz se da din colt in colt. Se doreste ca, prin privatizare, CEC sa devina o banca de retail, intrand in concurenta la sange, concurenta careia nu vad cum ii poate rezista, sau se doreste transformarea ei intr-o banca de investitii de nisa, in special agricultura? Daca se doreste acest lucru, atunci criteriul trebuia acentuat si trebuia sa aiba o pondere mai mare in criteriile de selectie, o pondere chiar mai mare decat pretul anticipat. In fond, pretul nici nu conteaza, pentru ca oricum banii obtinuti pe pachetul majoritar se evapora rapid si ineficient prin "gaurile" bugetare. Scopul, consolidarea mediului rural, capacitatea de absorbtie a fondurilor europene destinate agriculturii, oferirea de scheme avantajoase de creditare a investitiilor sunt cu mult mai importante decat bifarea unui obiectiv guvernamental, si anume "incheierea cu succes a privatizarii CEC, proces in urma caruia statul a incasat x milioane de euro". Restul nu mai conteaza.
Cum mai afirmam, recenta disputa pe tema CEC necesita redeschiderea discutiei privind strategia de privatizare in Romania. Daca CEC nu va provoca prea mari turbulente, in schimb privatizarea intregului sector energetic poate aduce dezastru. Chiar daca presedintele a cerut o temporizare a acestui proces, el apare ca irezistibil. Ce mira aici, dovada ca Petrom, Distrigaz Sud sau Distrigaz Nord nu au fost accidente, este faptul ca si acestui sector i se cauta investitori "strategici" care sa fie majoritari in aceste companii. O linie periculoasa si mai ales neprofitabila atat pentru stat, cat si pentru investitorii din piata. Privatizarea nu inseamna doar vanzare de active, iar la MEC, care mai are pana in primavara custodia societatilor energetice, se pare ca nici nu se sesizeaza ca sta pe un munte de aur. Are parghii prin care poate proteja acest sistem si, totodata, prin care sa-si maximizeze profiturile.
Ce ar insemna constituirea unui Fond de Investitii in domeniul energetic, cotat la Bursa, care sa gestioneze actiunile de la Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Termoelectrica, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, precum si cele ale Complexurilor Energetice Craiova, Rovinari sau Turceni? Ar rezulta de aici o privatizare transparenta, prin mecanismul bursier, un actionariat pe modelul SIF si, mult mai important, o solutie ieftina de capitalizare a acestor societati. Bursa ar castiga importanti jucatori atragand in piata marile fonduri de investitii. O schema avantajoasa, dar pe care guvernantii nu stiu sa o puna in practica. Sau nu vor, si acest lucru este posibil atat timp cat contabilizam nepermisele si inexplicabilele balbe in aducerea la parametri de functionare a Fondului Proprietatea. Asa ca vanzarea cui da mai mult este mai simpla.

---

Despre autor: