Apriga cruciada contra unui profesor sustinut de Consiliul pentru combaterea discriminarii, a atins, odata cu virulentul articol al dlui Roncea din numarul de luni 11 decembrie al acestui ziar, un nivel inadmisibil de agresivitate. Cu riscul - care ma onoreaza - de a ma regasi alaturi de cele trei colege pe care acest articol le infiereaza ca la "Scanteia", cu dosar de cadre, demascare a intentiilor oculte si tot tacamul, protestez.
Protestez contra "Romanismului" intolerant, contra mitului conjuratiei universale care ne-ar ameninta identitatea, contra tiraniei majoritatii, contra acuzelor pe care pravoslavnicii adversari ai gandirii libere le substituie argumentelor. Protestez contra sofismelor specioase, cum ar fi confuzia intre icoana si pomul de Craciun. Icoana este, cel putin de la 843 incoace, parte integranta a dogmei ortodoxe (de pretutindeni, si nu specific romanesti). Bradul de Craciun este un obicei deloc crestinesc la origine, si cu atat mai putin ortodox ori neaos: reminiscenta a unor rituri pagane ale solstitiului de iarna, el a patruns abia in secolul trecut in mediile urbane. Ispirescu se mira vazand brazii impodobiti care, la el in sat, erau arbori funerari. Extrapolarea trivializeaza dimensiunea harica a icoanei pe care pretinde ca o apara.
Protestez contra ideii ca oricine ia in discutie expunerea icoanelor in spatiul public comun este irevocabil ateu si (cripto-) comunist, in vreme ce, dimpotriva, cei ce vor sa interzica discutia, impunand ca icoanele sa converteasca la ortodoxie orice institutie a statului, de la Parlament la gradinite, dau dovada de anti-comunism si de autentica pietate. O pletora de simboluri ortodoxe a invadat spatiul public imediat dupa revolutie, odata cu omniprezentele soboare de preoti. Ele vor fi trezit un ecou de credinta adevarata in primele ceasuri, dar s-au dovedit repede reflexul unei orori de vid, in care icoanele au luat locul pavoazarii si cateheza - invatamantului politic. Daca elevii sau profesorii lor ar respecta de-adevarat sacralitatea imaginilor care le impodobesc clasele s-ar purta mai cuviincios. Icoanele nu-i indeamna la cinste sau la sarguinta mai mult decat ii mobilizau pe inaintasi lozincile sa lupte pentru pace. Nici nu le vad. Dl. Iliescu a invatat sa se inchine in direct, dar asta nu l-a facut nici mai credincios, nici mai inocent.
Am respectat totdeauna dreapta credinta, dar n-am confundat-o niciodata cu precipitarea trecatorilor care, cum zaresc o biserica, isi muta in stanga plasele, volanul sau senviciul din care abia au muscat pentru a se inchina la repezeala cu dreapta, cu un semn al crucii atat de prescurtat incat numai initiatii mai inteleg despre ce este vorba. Ritualismul formal si bigotismul ipocrit sunt cei mai mari dusmani al credintei pe meleagurile noastre mioritice, si iconodulii recenti nu fac decat sa accentueze imperativele acestei rutine cvasi-mecanice. Iar dl. Roncea, care se lupta avan cu corectitudinea politica, vrea sa impuna interdictii inca si mai drastice decat cele pe care le denunta la altii. Orice persoana - chiar si de sex feminin - are dreptul de a gandi si de a alege. Adevaratul reziduu comunist - ruda buna cu fundamentalismul care cere moartea crestinilor fiindca o gazeta obscura a publicat un chip ireverentios al Profetului - este infierarea acuzatoare a oricui gandeste altfel.