Literatura romana de dupa ’90 isi numara vedetele. In topul intocmit de oamenii de cultura conduce detasat Mircea Cartarescu cu romanul Orbitor si literatura inchisorilor, prin tulburatoarele lucrari Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt si Inchisoarea noastra cea de toate zilele de Ion Ioanid.

Dan C. Mihailescu: „Fara nici o ezitare, daca mi s-ar cere necrutator sa numesc numai cite un titlu, pe genuri, pentru cartile memorabile post ’89, acestea ar fi Orbitor al lui Cartarescu la proza, Ieudul fara iesire (Ioan Es. Pop) la poezie, Zbor in bataia sagetii (H.-R. Patapievici) la eseu, Razboiul mondial al religiilor (Daniel Banulescu) la teatru, iar ca revelatie editoriala corespondenta Eminescu - Veronica Micle de la Polirom.

Lor li se adauga fenomenul I.D. Sirbu, cu Adio, Europa! si intregul sau corpus memorialistico-epistolar, Ion Ioanid cu Inchisoarea noastra cea de toate zilele, N. Steinhardt cu Jurnalul fericirii, precum si seria confesiva care mi-a fermecat toti acesti ani, de la Jeni Acterian, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Adriana Georgescu, Monica Lovinescu, Maria Cantacuzino-Enescu, P. Comarnescu, Jurgea-Negrilesti la Caietele lui Cioran si pina la Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Mircea Zaciu... si recentul Derapaj al lui Ion Manolescu."

Orbitor - cel mai convingator proiect literar

Gabriel Liiceanu: „Orbitor al lui Mircea Cartarescu mi se pare cel mai convingator proiect literar al acestei perioade. Este neindoielnic locul operei sale si unul dintre marile locuri ale prozei romanesti. Sint pagini in aceasta carte pe care si-ar fi dorit sa le scrie orice mare prozator al lumii. Cartarescu e sigur unul.

In intimitatea secolului al XIX-lea a Ioanei Parvulescu mi se pare cartea cea mai frumos-stranie a acestor ani. Un istoric al culturii de vasta eruditie scrie un eseu ce se transforma sub ochii tai intr-un roman cuceritor.

Despre ingeri al lui Andrei Plesu este virtuozitatea eseului. Nu cunosc un alt intelectual roman care sa fi convocat cu atita forta si subtilitate „lucrurile care nu se vad" pentru a ne face sa le intelegem mai bine pe cele «pipaibile» din lumea de aici.

Ochii Beatricei al lui Horia Patapievici este un eseu de o mare originalitate, nascut la intretaierea dintre istoria ideilor, filosofie si un remarcabil patos al ideii. Rar un gind atit de bine «intins» de propria lui tensiune.

Jocul cu timpul al lui Catalin Cioaba este prima interpretare de clasa europeana facuta in cultura romana a unui mare ginditor al lumii. In cazul de fata Martin Heidegger.

Cele mai bune aparitii de dupa 1990 ale unor autori romani care nu mai sint in viata: N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Mihail Sebastian, Jurnal, Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Constantin Noica, Rugati-va pentru fratele Alexandru, I.D. Sirbu, Adio, Europa!".

„Posibilitatea eului de a redeveni el insusi"

Ioana Parvulescu: „Incep cu justificarea: cel mai important lucru care s-a intimplat dupa 1990 in lumea literara romaneasca (dincolo de privatizarea editurilor, ca eveniment, sa spunem, neliterar) a fost, cred eu, posibilitatea de a se publica, in fine, jurnale si memorii necenzurate si nefalsificate. Posibilitatea eului de a redeveni el insusi. Absolut toate jurnalele si memoriile publicate dupa 1990 au contribuit, in felul lor, la recistigarea umanului, a memoriei, a capacitatii de a vorbi liber. Desi mi-e greu sa aleg, iata-mi optiunile, intr-o ordine aproape intimplatoare:

1. N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, si Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, pentru doua moduri cutremuratoare de a intelege si de a descrie o lume lipsita de libertate.

2. M. Cartarescu, Jurnal, si G. Liiceanu, Usa interzisa, pentru curajul de a spune despre tine lucruri inconfortabile, de a te rafui cu tine, de a te arata lumii liber, vulnerabil si netrucat.

3. M. Sebastian, Jurnal, pentru redeschiderea capitolului interbelic, pentru consemnarea nepatimasa a evenimentelor si uriasa dorinta de prietenie a diaristului, si Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit, pentru perspectiva feminina asupra aceleiasi lumi.

4. Monica Lovinescu, La apa Vavilonului si Jurnal, si Mircea Zaciu, Jurnal, pentru consemnarea cronicareasca si onesta (cu inevitabilele pacaleli de moment) a fetei exilului romanesc extern si intern.

5. Andrei Plesu, Jurnalul de la Tescani, si Horia-Roman Patapievici, Zbor in bataia sagetii, pentru doua moduri de a supravietui in vremuri rele, prin puterea inimii ginditoare si a mintii pasionale."

Recuperarea constiintei

Costi Rogozanu: „Sintagma «carti memorabile» contine un risc maxim: trebuie sa spun repede ce titluri romanesti de dupa ’90 imi vin in cap si nu intotdeauna ce ne vine brusc in cap e si foarte bun. Dar imi asum pericolul. Asa ca: primul volum din Orbitor, Mircea Cartarescu; Jurnalul lui Mihail Sebastian; Exuvii - Simona Popescu; Ion Manolescu - Derapaj (proaspat aparut, vi-l recomand). Daca aveam timp sa cintaresc raspunsul, gaseam sigur douazeci de titluri. Deci sint optimist."

Tinarul Marius Chivu voteaza pentru Orbitor, „pentru ca mi se pare cel mai ambitios si cel mai complex proiect narativ din intreaga noastra literatura", si pentru Jurnalul lui Mihail Sebastian, „pentru recuperarea/ improspatarea constiintei ideologice. Ar mai fi Cartarescu - Levantul, si Nicolae Manolescu - Istoria critica a literaturii romane, dar ambele au aparut fix in 1990, erau deci scrise inainte de ’89".

Adriana Babeti: „Cred ca as pune pe primele locuri ale cartilor memorabile aparute in cultura noastra dupa 1990 chiar memoriile. Lista lor e lunga, impresionanta. In ce ma priveste, nu pot sa aleg, de pilda, intre Lena Constante, Alice Voinescu sau Monica Lovinescu, intre Nicolae Steinhardt sau Ion Ioanid. Nu cred ca se cuvine sa fac un clasament.

In ce priveste beletristica, memorabila mi se pare iesirea in arena a unei generatii de scriitori foarte tineri, ca un nou desant, lansati cu precadere de Polirom. Dupa cum memorabila mi se pare aparitia in zona eseistica a lui Horia-Roman Patapievici, cu toate volumele sale.

Dintre autorii deja consacrati, cred ca Mircea Cartarescu a produs cu primele doua volume din Orbitor premisele unui ciclu romanesc de extrema frumusete, peste care istoria literaturii nu va putea trece".

Daniel Cristea-Enache a intocmit o intreaga lista cu carti, toate „memorabile": Marin Sorescu, Puntea. Ultimele, Ioan Es. Pop, Ieudul fara iesire, Matei Calinescu, Portretul lui M, Eugen Simion, Fictiunea jurnalului intim, Eugen Negrici, Literatura romana sub comunism, Mircea Cartarescu, Orbitor, Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe intelesul tuturor, Ciprian Siulea, Retori, simulacre, imposturi, Ruxandra Novac, Ecograffiti la care a adaugat aparitiile postume Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit, corespondenta inedita Mihai Eminescu-Veronica Micle, N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ion D. Sirbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal si Mihail Sebastian, Jurnal.

„Nici o carte de poezie importanta"

Alex Stefanescu: „Un mare rasunet a avut (pe buna dreptate) eseul Omul recent al lui Horia-Roman Patapievici. Un rasunet la fel de mare ar fi trebuit sa aiba alta carte de idei, Sclavii fericiti, de Ovidiu Hurduzeu (dar autorul este stabilit in SUA si nu isi poate promova de la distanta imaginea).

Dintre romane, m-au impresionat Cartierul Primaverii, de Titus Popovici, si Orbitor, de Mircea Cartarescu. Primul a trecut neobservat (pentru ca autorul, care a murit inainte de aparitia cartii, este trecut pe lista neagra a privilegiatilor regimului comunist).

Merita mentionata, ca document uman tulburator, si cartea de memorii a lui Ion Ioanid despre anii petrecuti in inchisoare din motive politice: Inchisoarea noastra cea de toate zilele.

Dupa 1989 nu a aparut nici o carte de poezie care sa insemne ceva in istoria literaturii romane."

De doua ori cinci

Simona Popescu: „Sa alegi citeva carti importante din perioada postcomunista nu-i usor - nu doar pentru ca trebuie sa lasi deoparte carti care sint mai importante pentru tine decit cele «pentru toti», dar si pentru ca ar putea fi exclusi din discutie autori importanti prin proiectul lor, prin suma cartilor lor, mai mult decit pentru unul sau altul din volumele lor. Ce sa faci cu un Mircea Ivanescu, cu Serban Foarta, Emil Brumaru, Livius Ciocarlie, Mircea Horia Simionescu, Daniel Vighi, Adrian Otoiu, unii dintre cei mai importanti autori in viata?

Am sa respect, de data asta, regula jocului si am sa dau citeva titluri (cinci!), dar am sa si trisez putin, am sa dau de doua ori o lista de cinci! Una cu carti aparute dupa 1990, dar scrise inainte, si o alta lista de cinci cu carti scrise dupa 1990.

Deci: Femeia in rosu, de Mircea Nedelciu, Adriana Babeti si Mircea Mihaies, carte exceptionala, roman paradigmatic pentru ceea ce as numi postmodernismul «clasic».

Levantul lui Mircea Cartarescu, constructie multistratificata, importanta si prin efortul de recuperare a expresivitatilor involuntare ale limbajului poeziei romanesti.

Calea sarpelui de Gellu Naum, singura carte de initiere (nu doar poetica) pe care o cunosc in literatura romana, aparuta dupa moartea autorului, la distanta de 50 de ani de la data scrierii sale.

Jurnalul lui Radu Petrescu („Catalogul miscarilor mele zilnice" si „Prizonier al provizoratului"), autor cu o filosofie personala a proiectului propriu si a literaturii (lumii!).

Istoria critica a literaturii romane de Nicolae Manolescu, prima incercare ampla si coerenta de sistematizare a literaturii romane de la Calinescu incoace.

Si cealalta lista de «cinci»: Muzici si faze, de Ovidiu Verdes, prima carte despre „cealalta viata" din perioada comunismului, „comunismul roz", cum a fost numit. Amintirile din comunism sint acum nenumarate, dar Verdes a fost, sa nu uitam, deschizatorul de drum.

Orbitorul lui Mircea Cartarescu, ca roman autofictional.

Pupa russa, de Gheorghe Craciun, ca incercare de a vorbi despre perioada comunismului intr-un registru fictional.

Limba sasie, ochiul bifurcat, de Adrian Otoiu (prozator, dar aici jucind rolul de critic literar), pentru exemplaritatea lui - model al criticii serioase, de anvergura, bransata la actualitate, creatoare de concepte si de limbaj, asa cum la noi nu prea exista (avem mai degraba de-a face azi cu o inflatie de kritikusi buni la toate, capriciosi si fragmentari, fara criterii si fara directie, localisti si impresionisti).

Celebrul animal de Catalin Lazurca, pe care l-am ales dintre multele aparute in ultimii ani sub sigla de «tinara generatie», pentru ca mi se pare exponential pentru ceea ce ofera literatura noua: e un roman despre literatura, despre contextul in care literatura functioneaza, despre societatea romana in tranzitie, despre subversivitate; o carte pe cit de haioasa, pe atit de serioasa."

Ruleta cu cinci numere

Carmen Musat: „Intr-o ordine cronologica aproximativa, cred ca ar putea candida la aceasta categorie: Orbitor, Mircea Cartarescu, Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit - corespondenta inedita Mihai Eminescu-Veronica Micle, Pupa russa, Gheorghe Craciun, Intoarcerea huliganului, Norman Manea, Interpretare si rationalitate, Paul Cornea, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, Florin Turcanu.

Am avut in vedere nu doar reprezentativitatea in plan intern, ci si - cu singura exceptie a corespondentei dintre Eminescu si Veronica Micle - universalitatea si noutatea cartii."

Alexandru Cistelecan: „Cinci, in astfel de anchete, e o cifra ingrata. Pentru ca ori e prea mare, ori prea mica. Nicidecum, asadar, potrivita. Ce-i drept, nici alte cifre n-ar fi fost mai putin ingrate, dar ar fi fost mai generoase, macar in sensul ca nu dadeau atita bataie de cap (fie prin extinderea optiunilor, fie prin limitarea lor). Dar daca ruleta dvs. e doar cu cinci numere, asta e. Prin urmare:

1. Mircea Cartarescu, Levantul, pentru ca e un experiment-limita in poezie, o inchidere provocatoare, o sinteza stimulativa; ar fi meritat, poate, sa fi trecut aici Orbitor, mai ales ca trilogia s-a incheiat, dar tin sa-l premiez pe poet.

2. Ion Muresan, Poemul care nu poate fi inteles, carte care dovedeste ca se mai poate fi Poet.

3. Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, pentru ca aduce o alta literatura romana, nu doar o alta fata a ei; pentru ca e o rasturnare radicala a canonului de dinainte, calinescian; si pentru ca face literatura de citit.

4. Petru Cimpoesu, Simion Liftnicul, romanul actualitatii romanesti, in tot pitorescul si picarescul ei; roman de verva, de talent si inteligenta deopotriva.

5. Horia-Roman Patapievici, Omul recent, pentru ca a relansat, parea chiar serios, dezbaterile despre conditia modernitatii si nu numai.

Norman Manea, ratat de premiile autohtone

Silviu Lupescu:

„1. Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. Corespondenta inedita Mihai Eminescu - Veronica Micle, editie ingrijita de Christina Ilias-Zarifopol.

2. Vladimir Tismaneanu, Stalinism pentru eternitate, si Marius Oprea, Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente.

3. Norman Manea: Intoarcerea huliganului.

4. Horia-Roman Patapievici, Cerul vazut prin lentila.

5. Septuaginta, editie coordonata de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu.

Sint, probabil, mai multe carti importante aparute dupa ’89, am facut aceasta selectie cu gindul la diversitate si din dorinta de a nu neglija citeva domenii editoriale importante. Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit a fost o surpriza de proportii, incit si dupa aparitia cartii ce continea facsimile multi au sustinut ca e un fals. Sa n-o uitam pe cea care a facut posibil acest „miracol": Christina Zarifopol.

In domeniul stiintelor socio-umane, alegerea e dificila, cartile lui Tismaneanu si Oprea mi se par a fi insa cele mai semnificative dintre cele care vizeaza analiza comunismului romanesc. Foarte necesare si pretioase.

O adevarata marturie despre destinul omului in fata dictaturilor, cartea lui Norman Manea s-a impus in ultimii doi ani drept cea mai buna lucrare de fictiune aparuta in Spania si Franta. La noi, premiile literare au ocolit-o, pierzind astfel o buna sansa de a-si cistiga credibilitatea.

Mentionez prima carte a lui Patapievici, pentru ca ea a marcat aparitia unei «voci» noi in cultura romana de dupa ’89, si care, o data cu cartile sale urmatoare, avea sa devina motiv de controverse si polemici de substanta care au framintat intelectualitatea autohtona. Nu numai pentru acest fapt, cartea de debut a lui Patapievici trebuie neaparat considerata un eveniment important.

Septuaginta mi se pare cea mai importanta traducere aparuta la noi dupa ’89. Acest proiect isi leaga numele si de NEC-ul condus de Andrei Plesu, un proiect care prinde viata la doua-trei veacuri o data si poate dovedi maturitatea unei culturi."

In Franta nu exista o traducere completa a Septuagintei

Tudorel Urian: „Cartile pot fi memorabile si daca sint proaste. Voi incerca sa imi scrutez insa memoria pentru a identifica cinci carti de pe urma carora potentialul cititor ar avea ceva de cistigat. Si pentru ca jocul sa fie corect, nu voi trage cu ochiul spre rafturile bibliotecii si nici nu voi consulta sumarul cartilor pe care le-am scris despre literatura romana in post-ceausism:

Literatura memorialistica a Monicai Lovinescu (cele doua volume de memorii, La apa Vavilonului si cele 6 volume de Jurnal sint o excelenta fresca politica si culturala a sfirsitului de secol XX si inceputului de secol XXI. Un tablou exact al compromisurilor si al gesturilor sublime din Romania ceausismului si o saga a diasporei romanesti din Paris, in centrul careia se afla mereu triada Eliade-Cioran-Ionesco.

Dictionarul Scriitorilor Romani, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu, lucrare fundamentala, aparuta atunci cind nici macar autorii ei nu mai trageau speranta sa o vada publicata.

Traducerea Septuagintei de catre un colectiv coordonat de Cristian Badilita. Un cadou neasteptat facut culturii romane (nici macar in Franta nu exista o traducere completa a Septuagintei), beneficiind si de un impresionant aparat critic.

Primul volum al romanului lui Mircea Cartarescu, Orbitor, in care paginile memorabile de evocare a Bucurestiului anilor ’50 se combina cu fragmente poetice si fantastice purtatoare ale suflului marii proze sud-americane.

Ioana Parvulescu, Intoarcere in Bucurestiul interbelic. Cea mai frumoasa cronica a vietii cotidiene bucurestene dintre cele doua razboaie mondiale pe care am citit-o vreodata, scrisa de o autoare brasoveanca, nascuta citeva decenii mai tirziu."

Cristian Popescu, cel mai bun poet

Horea Poenar:

„1. Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele

Memorii din Gulagul romanesc ce depasesc limitele speciei, scrise cu talent, sinceritate si forta. O carte fara cusur, cinci volume de citit si recitit, incepind din scoli.

2. Cristian Popescu, Arta Popescu

Cel mai important volum de poezie de dupa 1990 si cel mai insemnat poet roman dupa epoca optzecista.

3. Alexandru Musina, Antologia poeziei generatiei ’80

Carte ce a reusit sa stabileasca, de la aparitia din 1993 si pina acum, canonul de receptare a poeziei optzeciste.

4. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

O carte exceptionala, de o rara fascinatie, depasind genurile si canoanele.

5. Mircea Cartarescu, Orbitor. Aripa stinga

Roman ce domina proza romaneasca de dupa 1990, admirabil construit, cu succes meritat la critica si la public."

Luminita Marcu:

„1. Toate cartile Monicai Lovinescu, de la Unde scurte la jurnale si memorii

2. Jurnalul lui Mihail Sebastian

3. Jurnalele si memoriile lui Mircea Eliade, inclusiv cel portughez aparut de curind

4. Enciclopedia exilului literar romanesc a lui Florin Manolescu

5. Istoriile literare ale unor Nicolae Manolescu si

Eugen Negrici si volumele care limpezesc fenomenul optzecist ale lui Ion Bogdan Lefter."

Alte nominalizari * Eseu: Andrei Plesu -"Despre ingeri" si Horia Roman Patapievici - „Zbor in bataia sagetii" si „Ochii Beatricei"

* Poezie: Mircea Cartarescu - „Levantul"

* Roman: Ion Manolescu - „Derapaj"

* Critica: „Istoria critica a literaturii romane" - Nicolae Manolescu

* Memorii: „La apa Vavilonului" - Monica Lovinescu.

Topul topurilor * Orbitor, Mircea Cartarescu - 12 voturi

* Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Ion Ioanid - 6

* Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt - 6

* Jurnal, Mihail Sebastian - 6

In cadrul literaturii confesive au fost apreciate si volumele Monicai Lovinescu.

La poezie, conduce Ioan Es. Pop cu Ieudul fara iesire, iar la categoria „revelatii" a fost adeseori amintita Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit, corespondenta inedita Mihai Eminescu - Veronica Micle, in timp ce traducerea Septuagintei a fost declarata un „cadou adus culturii romane". Printre autorii des mentionati in topul nostru se numara si Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu si Nicolae Manolescu.