Dinamovistii au plecat relaxati spre Londra, spunind ca merg la cumparaturi. Meciul cu Tottenham are totusi o miza: viitorul adversar din UEFA.

Meciul lui Dinamo cu Tottenham este majoratul pentru „copilul" lui Rednic, premiant in generala si eminent in liceu. Cea mai tare echipa a grupei B, chiar si cu destui titulari odihniti, este una dintre fortele campionatului englez. Chimbonda, Zokora, Tainio sau Berbatov sint nume importante pentru fotbalul european, ca sa nu mai spunem ca Paul Robinson este portarul nationalei Angliei. Dinamo a parasit ieri tara, lasind in urma confuzie si senzatia ca a plecat in Insula Fotbalului mai relaxata ca niciodata. Echipa a calatorit cu un avion, alaturi de sotii sau prietene, iar un alt charter a dus la Londra oficialii si invitatii clubului, de asemenea insotiti.

Ganea la cumparaturi, restul pentru fotbal

„Eu nu cred ca este un meci asa de important pentru noi. Vom merge la cumparaturi. Din cite stiu eu, sintem deja calificati. Nu mai conteaza primul loc, obiectivul a fost sa ne calificam. Noi ne-am indeplinit toate obiectivele de anul acesta", a spus golgheterul Ligii I. Daca va cistiga, Dinamo va termina grupa B a Cupei UEFA pe primul loc. In caz contrar, Dinamo va incheia grupa pe locul doi si va intilni in 16-imile Cupei UEFA o formatie eliminata din Liga Campionilor. Ca de obicei in ultima vreme, Mircea Rednic l-a contrazis pe atacant. „Vom intilni cea mai buna echipa din grupa, asta este parerea mea dupa ce am vazut citeva meciuri din Cupa UEFA si din campionat. Nu vom merge la cumparaturi, asa cum a spus Ganea, poate are el alt program. Acest meci poate fi privit si ca un test, sa vedem daca mai avem nevoie si de alti jucatori", a comentat Rednic. In cazul in care Dinamo va invinge, va termina prima in grupa si va scapa de riscul de a intilni in 16-imile Cupei UEFA o echipa care vine din Champions League.

Mircea Sandu a plecat cu „ciinii"

In aeronava cu care au decolat oficialii dinamovisti, miercuri, la ora 12.00, de pe Aeroportul „Henri Coanda", a fost prezent si Mircea Sandu, presedintele FRF. Din delegatie a facut parte si Giovanni Becali, din nou foarte aproape de clubul unde a incercat sa se impuna ca presedinte. La aeroport, dinamovistii s-au intilnit cu Florentin Petre, care le-a urat succes pentru meciul de astazi. Echipa a ajuns fara probleme la Londra si ieri-seara s-a acomodat cu stadionul White Hart Lane, la antrenamentul oficial desfasurat la ora locala 19.00.

Proprietari de miliarde la Tottenham Spurs este una dintre cele mai bogate echipe din Anglia, macar prin prisma proprietarilor, Joe Lewis si Sir Alan Sugar. Ambii sint situati in topul celor mai bogati proprietari de cluburi de peste Canalul Minecii, Lewis, cu o avere de 2,1 miliarde de lire sterline, secundindu-l chiar pe Roman Abramovici. La fel ca magnatul rus, Joe Lewis nu s-a multumit sa investeasca intr-o singura echipa de fotbal, o alta proprietate a sa fiind gruparea ceha Slavia Praga. Ahtiat si dupa golf, detine doua celebre cluburi, Isleworth - linga Londra - si Lake Nona - in Florida -, unde rezidenti sint staruri ca Tiger Woods si Ernie Els. In ceea ce-l priveste pe Sir Alan Sugar, acesta este al saselea bogatas din fotbalul englez, cu 790 de milioane de lire sterline, bani pe care i-a obtinut in principal de pe urma produselor electronice ale propriei companii, Amstrad.

Ciocu’ mic la oficiala Actionarii de la Dinamo vor fi amendati daca isi fac reclama pe seama clubului.

Anul Nou ii va aduce lui Vasile Turcu (foto) si altor actionari de la Dinamo interdictia de a-si mai face reclama asociindu-si numele de cel al clubului din Stefan cel Mare. „Cred ca nu este corect ca noi, actionarii, sa aparem tot timpul la televizor si sa vorbim despre fotbal. O putem face, dar nu identificindu-ne cu echipa, ci doar ca simpli iubitori ai fenomenului. S-a ajuns la concluzia ca aceste aparitii nu fac bine jucatorilor nostri. Sint folosite doar pentru reclama proprie. Din aceasta cauza, s-a decis ca, incepind cu 1 ianuarie 2007, actionarii care vor mai da declaratii, identificindu-se cu Dinamo, sa fie amendati. Acest aspect va fi stipulat in Regulamentul de Ordine Interioara", a declarat pentru NewsIn unul dintre actionari. Restrictia nu se refera si la actionarii cu functii executive, Nicolae Badea si Cristi Borcea. (V.D.)

Rednic a ratat nationala Antrenor in mare voga, Mircea Rednic a dezvaluit intr-un interviu acordat site-ului www.sport24.ro ca a fost la un pas de a prelua nationala de fotbal a Romaniei. „Am fost in discutii pentru preluarea nationalei pe cind eram antrenor la Rapid. De aceea regret ca am pierdut meciul acela de la Anderlecht. Daca am fi cistigat acolo, alta ar fi fost situatia. Mi s-a propus atunci. Eram pe lista inainte sa o preia Piturca", a spus Puriul. Desi viseaza ca intr-o zi sa ajunga selectioner, Rednic considera ca, in prezent, nu are experienta necesara. Dar se pregateste pentru asta. „Citesc foarte mult, in special despre fotbal, carti care apar si pe care le procur cu mare greutate. Carti de specialitate nimeni nu-ti ofera, trebuie sa ti le procuri singur. Se dau chiar spagi sa le poti procura", a mai spus Rednic pentru site-ul www. sport24.ro.