Decizia ANRC de amanare a scaderii tarifelor de interconectare este absolut rusinoasa si ridica mari semne de intrebare, apreciaza Catalin Dima, directorul executiv juridic si Corporate Affairs al Romtelecom, in cadrul unei conferinte de presa. "Pe drept cuvant, conducerea ANRC este acuzata de un esec teribil in aceasta problema, mai ales din cauza incetinelii cu care reactioneaza", spune Dima.
Acesta adauga ca este imposibil sa oferi o solutie adaptata la realitatile pietei din 2006 pe baza reglementarilor existente inca din 2002. Potrivit lui Dima, ANRC s-a descalificat procedand astfel, iar acest gen de razgandire repetata submineaza in mod profund intentiile de a investi in retele ale operatorilor. Totodata, subliniaza Dima, aceasta decizie este, in opinia Romtelecom, ilegala, deoarece presedintele ANRC nu mai era in drept sa ia o astfel de decizie.
Motivul ar fi decizia Justitiei, care a declarat ilegala demiterea din urma cu un an, de catre premierul Tariceanu, a fostului presedinte ANRC Ioan Smeeanu, care ar urma, astfel, sa fie repus in functie. Potrivit lui Tariceanu, insa, pentru ca o astfel de decizie sa intre in vigoare trebuie un termen de 30 de zile si astfel decizia ANRC de marti este legala.
In ceea ce priveste procesul pe care Romtelecom si probabil si alti operatori il vor intenta statului, el comporta un risc doar pentru acesta din urma, iar operatorii nu au decat de castigat pentru ca pot, pe de o parte, sa obtina anularea deciziei autoritatii de reglementare, iar pe de alta parte sa obtina si daune materiale, precizeaza Dima.
Dan Nica: Cadrul de reglementare trebuie sa fie predictibil, obiectiv si inteligent
Pentru a fi eficient, cadrul de reglementare trebuie sa indeplineasca simultan trei atribute: sa fie predictibil, obiectiv si inteligent. In momentul de fata, insa, actualul cadru nu le indeplineste, ceea ce a nemultumit pe toata lumea, considera Dan Nica, fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, actualmente vicepresedintele Comisiei IT&C din Camera Deputatilor. Acesta argumenteaza afirmatia prin lipsa de predictibilitate si de obiectivitate a autoritatii de reglementare care a reusit sa nemultumeasca pe toti actorii prezenti pe piata.
"Cand fundamentezi o decizie si dupa doua luni alta, nimeni nu mai intelege nimic", a spus Nica. Potrivit acestuia, trebuie sa i se ceara ANRC sa inteleaga ca reglementeaza o piata esentiala in Romania aflata in crestere exploziva. "Aceasta piata nu investeste niciun euro daca nu stie ce se va intampla peste 5 ani", a spus Nica, adaugand ca "este anormal sa luam aceleasi decizii pe care le-am fi luat in 2003".
ANRC a decis amanarea cu un an a etapei de reducere a tarifelor de interconectare cu retelele de telefonie mobila programata pentru 1 ianuarie 2007, motivand ca s-a luat in considerare evolutia tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile in statele membre ale Uniunii Europene, dar si faptul ca tarifele de terminale in retelele celor doi operatori se afla deja la cel mai mic nivel din Europa.
Etapa a doua de reducere va fi aplicata de la 1 ianuarie 2008, cand nivelul tarifar va fi 6,40 eurocenti pe minut, iar nivelul de 5,03 eurocenti pe minut va fi atins abia la 1 ianuarie 2009.
Smeeianu va reanaliza actualul cadru de reglementare
In cadrul unei luari de cuvant, la aceeasi conferinta, Ioan Smeeianu a declarat ca in cazul repunerii sale in functia de presedinte al ANRC va reanaliza prezenta decizie a ANRC, iar daca se va constata ca aceasta se inscrie in normalitate, se va pastra, daca nu, va dispune refacerea actului. "Voi pastra acele decizii ale ANRC daca se confirma ca au o legatura cu o normalitate a pietei", a declarat Smeeianu.
Niciun viitor pentru telefonia fixa traditionala
Telefonia fixa in forma ei traditionala nu are niciun viitor, apreciaza Catalin Marinescu, presedintele Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei. Potrivit acestuia, viitorul comunicatiilor electronice prin fir il reprezinta pachetele de servicii integrate, prin simplul motiv ca cetateanului ii convine sa plateasca o singura factura previzibila pentru Internet, telefon si cablu TV. Printre motivele enumerate de Marinescu, care ar putea explica esecul telefoniei fixe traditionale, se numara expansiunea retelelor de telefonie mobila, scaderea preturilor la convorbirile de pe telefoanele mobile si utilizarea tot mai frecventa a mail-ului ca mijloc de comunicare intre persoane.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro