O data cu aderarea Romaniei si Bulgariei, deosebirea dintre fostele tari comuniste si membrii occidentali ai UE nu se estompeaza, ci, din contra, se accentueaza. Caci nepotrivirea e una de caracter. Chiar si optimistii trebuie sa recunoasca acum ca procesul de occidentalizare a Estului va mai dura cel putin o generatie.

Schimbarile in aceasta directie nu vor depinde doar de economie, ci de revolutia mentalitatilor. Diferentele culturale, dar si traumatizanta experienta totalitara fac dificila adeziunea reala la sistemul de valori occidentale, in primul rind la democratie. Deja Rasaritul europenizat la suprafata da frisoane occidentalilor. Si, ca de obicei, vintul din Est aduce a iarna grea. Inghetul politic produs de crivatul ultranationalismului si viforul neopopulist este deja realitate. Distinctia dintre cele doua formule politice est-europene dezvaluie o reactie de adversitate supraetajata.

Ultranationalistii, regasind aproape intact antioccidentalismul si antiliberalismul traditional in aceasta arie si, uneori, fortificat de relatia privilegiata cu bisericile, au resuscitat dupa aderare, cu mai mult succes decit imediat dupa caderea comunismului, frica de Europa. In raport cu acestia, neopopulistii, atit cei duri si puri, care se revendica de la poporul oprimat de vechile sau mai noile oligarhii si cer in numele lui oprirea dezmatului capitalist, cit si cei pragmatici, care incearca doar sa isi inradacineze puterea personala pe terenul inca impietrit al tranzitiei, devin aproape firesti. Pe palierul neopopulist, oamenii politici ambitiosi, dar fara un orizont ideologic asumat, se impun la conducere. Asa s-a intimplat in Polonia cu Lech Kaczinski, cu Traian Basescu in Romania, si tot o astfel de inclinatie politica, vizibila inca pe cind era prim-ministru, dar mult mai pronuntata azi, dovedeste si Viktor Orban in incercarea sa de a reveni la guvernare in Ungaria.

La occidentali, structura institutionala a regimului politic, sistemul electoral si cultura civica protejeaza democratia. Daca luam in consideratie reprezentarea parlamentara a miscarilor extremiste, atunci doar Austria (cu 15% la alegerile din octombrie 2006), Belgia (aproape 17% in 2003), Danemarca (13% in 2005), Olanda si Italia (amindoua cu aproape 6% in 2006) sint afectate. Deci, cinci din cincisprezece state, adica 33%.

Iar nota caracteristica, dincolo de diferentele dintre regionalistii de la Liga Nordului si nationalistii flamanzi de la Vlaams Belang, este data de legislatia electorala, bazata pe reprezentarea proportionala, care permite penetrarea spatiului politic de partidele antisistem.

In Est insa, situatia se schimba radical, doar Cehia, Estonia si Ungaria ratind pina acum reprezentarea parlamentara a extremismului. In acest caz, proportia statelor in care extremismul este reprezentat se schimba dramatic si ajunge la 70%. Iar exceptiile se explica fie prin factori institutionali (sistemul electoral), fie prin specificul cultural. Daca in Ungaria sistemul electoral mixt a impiedicat pina acum reprezentarea ultranationalistilor, in Cehia si Estonia cultura politica, ce a determinat si relativa capacitate de structurare ideologica a partidelor, explica insuccesul extremistilor. In rest, Estul este, in grade diferite, afectat. Polonia este campioana (aproape 20% in 2005), urmata de Romania (13% in 2004), Slovacia (12% in 2006), Lituania (12% in 2004), Letonia (8% in 2004), Bulgaria (8% in 2005) si Slovenia 6%.

Motivele degringoladei politice din fostele tari comuniste trebuie cautate in semnificatia votului si in slaba sustinere fata de democratie. „Dezvrajirea democratiei", ca sa zicem precum Pascal Perrineau intr-un recent interviu din „Le Figaro", altfel spus, deceptia in raport cu beneficiile relativ reduse ale acesteia, accesul limitat la resurse publice sau private, dezavantajul competitiv al tinerilor, frica de competitie a virsnicilor, totul a contat pentru a asigura conditii pentru inflorirea ultranationalismului sau a neopopulismului. In Est, iar Romania a dovedit-o cu prisosinta, votul nu reprezinta adeziunea voluntara la o orientare politica, ci o relatie de clientela. In consecinta, mandatul alesului este rezultatul unor strategii de agregare a intereselor, iar nu al reprezentarii libere a cetatenilor. Faptul ca votul este motivat de accesul la beneficii si asigurarea protectiei, iar nu de o preferinta ideologica, are drept consecinta constructia unui sistem politic debil, usor de atacat. Discursul traditionalist sau identitar al ultranationalistilor, ca si cel antioccidental sau anticapitalist al neopopulistilor nu ofera alternative, nu propune programe, dar asigura accesul rapid la putere si satisface stereotipurile dominante. In acest context, neopopulismul pragmatic contribuie la destructurarea unui cimp politic in formare fara sa ofere ceva in schimb. Daca nu ar exista paralel si procesul de integrare europeana, inghetul politic odata pornit ar putea congela tinerele democratii intr-o faza intermediara, oricind usor de basculat.