Cei care depling reducerea din ultimii ani a populatiei Romaniei ar trebui sa isi aminteasca faptul ca aceasta era artificial ridicata.

Una dintre nelegiuirile mai putin cunoscute comise de regimul comunist, a carui condamnare este asteptata dupa raportul comisiei Tismaneanu, e cea relativa la politica demografica. Sintem atit de obisnuiti sa numaram victimele comunismului incit am ajuns sa trecem cu vederea ca anii socialismului au fost, de fapt, o perioada de avint demografic. Daca in 1948 erau 15,8 milioane de locuitori, in 1989 aveam 23,1 mil., adica o crestere de 46%. Ca aceasta crestere este, comparativ, anormala, se vede din citeva date simple. Bulgaria, in aceeasi perioada, a crescut de la 7,3 la 8,9 mil., adica cu 21%. Ungaria, de la 9,3 la 10,4 mil., deci cu 11%. Iata si datele pentru doua tari vest-europene, foarte diferite una de alta, pentru acelasi interval: Suedia, de la 7 la 8,5 mil., si Italia, de la 46 la 57 mil.

Analizate in contextul lor, cifrele indica o istorie inca si mai deprimanta. Cresteri de 21% (Suedia) si 24% (Italia) au fost posibile in situatia in care aceste tari, ca mai toate din Vest, au primit valuri intregi de imigranti. Daca am exclude aceste categorii, vedem ca rata de crestere a populatiei autohtone in societatile normale, postbelice, e apropiata de zero. In Romania, populatia a crescut cu aproape 50 la suta in conditiile in care multi romani au ajuns in cimitire sau in puscarii, iar sute de mii au emigrat. Si alti factori au influentat negativ rata de crestere, de la insecuritatea economica pina la politica de promovare a femeilor, care cu siguranta a redus natalitatea, prin cresterea virstei la care femeile se casatoresc si au copii. Cu toate acestea, sporul populatiei a ramas foarte mare, ceea ce il face cu atit mai anormal.

Este acest spor un produs direct al politicii regimului comunist? Aici nu e nici o indoiala. Comunistii romani au avut o adevarata obsesie a cresterii populatiei. Interzicerea avorturilor a fost doar unul dintre mijloacele acestei politici pronataliste. Incurajarea casatoriilor si nasterilor devenise o sarcina de partid. Existau si filme „artistice", unde activistii erau infatisati ca un fel de codosi, potrivind sfatos cupluri de tineri proletari. Aparuse o „taxa de celibat", iar divorturile erau descurajate de „organizatia de baza". Regimul tolera exploatarea copiilor care vindeau in piata sau munceau la cimp, ceea ce facea ca ei sa devina o resursa economica pentru familiile sarace, exact ca in lumea a treia. Dar mai mult decit orice a contat colectivismul impus ca filosofie de viata. Tineri luati de la familiile lor, inghesuiti prin camine si baraci, au fost fortati sa „isi faca un rost", eventual momiti cu o „repartitie" de apartament. Rezultatul acestor politici a fost suprapopulatia, cu legiunea de pacate asociate: distrugerea mediului si rate mari ale saraciei si delincventei juvenile. E o mostenire de care abia acum incepem sa ne desprindem.