UE = URSS: e ceea ce se straduiesc sa demonstreze, pret de vreo 200 de pagini, Vladimir Bukowski si Peter Stroilov in "Uniunea Europeana... o noua URSS?" (traducere si prefata de Dan C. Mihailescu, Editura Vremea, 2006). Pentru asta, aduna de-a valma diferite acte si stenograme ale unor Birouri Politice sau alte foruri de decizie suprema din anii '80, mai ales ale URSS, precum si intalniri bilaterale cu marile forte ale Europei sau cu Statele Unite, petrecute in "acele date fatidice" care trec neobservate, dar de fapt dau senzatia ca "pana aseara totul era normal, fiind incapabil sa-ti dai seama ce s-a petrecut in fapt, cine si cand a luat decizia cu pricina". Scopul cartii este stabilirea unor "surprinzatoare asemanari" intre URSS si Uniunea Europeana. Insa cum sa compari un totalitarism cu un sistem al democratiilor?!
In opinia lui Bukowski, UE = URSS pentru ca actuala Uniune Europeana este un deziderat al fostilor sovietici, care au intentionat la sfarsitul lui 1989-inceputul lui 1990 sa schimbe doar liderii socialisti, astfel incat noile conduceri din Europa de Est sa poata intra in CEE, ca un veritabil "cal troian", pentru socializarea intregii Europe. Un exemplu este situatia Romaniei (cu Ion Iliescu spunand ca Ceausescu "a intinat idealurile comuniste"...). Pentru ca, de-a lungul istoriei sale, URSS a avut perioade in care a acceptat colaborarea socialistilor si a social-democratilor, demascandu-i apoi, dupa cativa ani, pe "tradatori". Pentru ca "perestroika" lui Gorbaciov a fost ultima tentativa de relaxare a regimului, ultima incercare de edificare a unei Europe socialiste, din care influenta Statelor Unite urma sa dispara. Astfel, fostul premier spaniol Aznar si-a atras "inimicitia statornica" a lui Jacques Chirac in momentul in care a vizat o alianta cu Londra si mai ales cu Washingtonul, mentinandu-si rezervele fata de proiectul constitutional european, in care rolul Spaniei era diminuat fata de Tratatele de la Maastricht sau Nisa.
Bukowski se pronunta de asemenea vituperant fata de corectitudinea politica, cu false "argumente" de genul: "risti pe drept cuvant o condamnare daca negi crimele comise de Hitler. In schimb - si dintr-un motiv care-mi scapa - esti liber sa-i consideri pe Stalin, Mao si Pol Pot ca pe niste fermecatori binefacatori ai planetei, afisandu-le pretutindeni numele si fotografia".
Concluziile lui Vladimir Bukowski sunt amendate, in final, de unele rezerve care ar fi putut constitui o premisa de bun simt: "nu vreau sa spun ca Uniunea europeana se va lansa intr-o buna zi in crearea unui Gulag sub forma administrarii unui arhipelag de lagare de concentrare, ca in URSS (...) este nevoie de conducatori fara scrupule, care sa administreze represiunea, niste Dzerjinski, niste Stalini, niste Beria". Marul discordiei este reprezentat de potentialul minoritatilor, de atentia acordata lor in Uniunea Europeana si de evolutia acestora in Uniunea Sovietica: "E suficient sa ne uitam la harta cu cele mai multe conflicte inghetate din actualitatea politica: Rusia. Sau la fosta Iugoslavie, care si ea se dadea drept un exemplu de convietuire a diferitelor minoritati".
Sfarsitul Uniunii Europene, dupa Bukowski, va sosi in momentul in care constructia politica se va epuiza sub greutatea propriilor sisteme; dupa extinderi succesive, structura nu va mai putea fi coordonata. Nota Bene, Bukowski scrie "Uniunea europeana" cu "e" mic, pentru a orienta discutia spre un proiect politic european mai amplu, avand drept baza institutia actuala a Uniunii Europene. Acesta este deci opul unui futurolog in comunicare politica, ce vede fatalmente doar prin grila trecutului. Disidentul Bukowski a fost condamnat la 12 ani de inchisoare in Uniunea Sovietica (din care a executat 4), cu internari la azile psihiatrice pentru ca gandea altfel, impotriva sau diferit de ideologia comunista.