Grandioasele pregatiri in vederea deschiderii expozitiei din 1939
New-York (dela corespondentul nostru) - Lucrarile de pregatire a expozitiei mondiale care se va deschide in primavara anului viitor la New-York continua cu intensitate. In aceste zile de tensiune care domina lumea, organizatorii au tinut sa dedice aceasta expozitie, in primul rand intelegerii si armoniei intre popoare.
De aceea in centrul expozitiei se intinde "Curtea Pacii", care va putea cuprinde 50.000 de persoane.
Toate natiunile lumii vor fi reprezentate. Nu mai putin de 62 de natiuni, reprezentand 90 la suta din tiunturile locuite ale globului pamantesc vor fi reprezentate la aceasta expozitie. Romania este prezenta si ea. Cercurile americane accentuiaza ca e prima data in istorie cand un numar atat de mare de natiuni se intalnesc in cadrul unei expozitii mondiale. Va fi un prilej fericit pentru a inlesni popoarelor sa se cunoasca intre ele, si sa contribuie astfel la dezvoltarea culturala, sociala si industriala a lumii.
"Aceasta este baza unei paci durabile" a declarat d-l Grover A. Whalen, presedintele expozitiei universale New-York. "Cand vizitatorii din orice parte a lumii se vor putea plimba in cateva minute din Anglia in Turcia, din Scandinavia in Africa, din Occident in Orient si sa cunoasca tot ce este mai caracteristic in fiecare tara, atunci intelegerea trebuie sa urmeze..."
ZIUA, 13 decembrie 1938