Pe linga desele momente de populism si misticism, Congresul Extraordinar al PSD a avut si citeva pasaje luminoase. Doua dintre ele sint legate de Ion Iliescu si Adrian Nastase.

Adrian Nastase, dar mai ales Ion Iliescu sint inca cele mai puternice doua simboluri ale PSD. Aportul celor doi la pretinsa idee de social-democratie romaneasca e imensa. Faptul ca acum, intr-un fel sau altul, ambii sint in afara jocurilor de putere de la virf nu are un tilc ascuns, ci unul cit se poate de evident: fostul PCR, fostul F(D)SN, actualul PSD a intrat, probabil fara cale de intoarcere, intr-o alta epoca.

In detaliu. Presedintia de onoare este o institutie neinsemnata in politica recenta a Romaniei. In alte locuri, ea reprezinta un pol de putere morala; la noi, fara exceptie, presedintia de onoare echivaleaza cu un exil, cu o scoatere din circuit. Ion Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus, Sergiu Cunescu, Lászlo Tökes - toti patru presedinti de onoare - au decazut politic ireversibil, dupa ce au acceptat aceasta functie. Singur, Corneliu Vadim Tudor - vremelnic presedinte onorific al PRM, nu presedinte de onoare - a revenit; insa pentru aceasta a trebuit sa renunte la functia de „intelept". Nimic nu ne indreptateste sa credem ca Iliescu va urma exemplul lui Vadim Tudor si ca nu se va alatura celor patru presedinti de onoare nominalizati mai sus, mai ales ca, dupa doi ani in care si-a consumat in miriieli neputincioase frustrarile, fostul presedinte al Romaniei pare sa fi acceptat ca nu mai are 45 de ani.

Asadar, Ion Iliescu a fost prins, inteligent, intr-o capcana. Pe de alta parte, Adrian Nastase a devenit deja, pentru majoritatea pesedistilor, o fantoma care mai bintuie din cind in cind partidul, dar care a fost convinsa ca nu e spre binele ei sa ameninte ca ar putea sa faca mult rau. Ion Iliescu este noul presedinte de onoare al PSD. Adrian Nastase, la rindul sau, a fost la ultimul Congres subiectul unui profund experiment orwellian, personajul pe care l-a intruchipat intre 2000 si 2004 fiind scos aproape de tot din istoria recenta a PSD. Ion Iliescu este impaiat si pus in vitrina; Adrian Nastase e injectat, amortit si ascuns undeva in dulap, asa cum ascunzi ceva de care iti este rusine.

Confirmarea marginalizarii celor doua personaje marcante ale PSD, precum si a altora care „vin din acelasi film" forteaza un alt tip de lectura fata de viitorul mediu sau chiar imediat al acestui partid. Procedind asa cum o face acum, PSD in actuala formula isi sporeste sansele de a nu mai fi subiectul unor tabuuri absurde. Si, ŕ propos de partile luminoase ale ultimului Congres al PSD, e de mentionat ca Ioan Rus si Vasile Dincu si-au impus, de data aceasta si mai ferm, viziunea. Acest fapt e de remarcat si, deopotriva, e remarcabil. Consecventa acestora le-a adus in cei doi ani de tras sfori in partid rezultate spectaculoase.