Eventualitatea scoaterii icoanelor din scoli continua sa iste una dintre cele mai debile si, in acelasi timp, inversunate controverse din Romania.

Papa Benedict al XVI-lea a afirmat la sfirsitul saptaminii ca simbolurile religioase ar trebui sa fie prezente in „birouri, scoli, tribunale, spitale, inchisori etc.". Suveranul Pontif a mai spus ca „ostilitatea fata de orice forma de recunoastere a importantei politice si culturale a religiei si fata de prezenta oricarui simbol religios in institutiile publice (...) nu este un semn de laicitate sanatoasa, ci de degenerare a ei in laicism". Un bun punct de referinta si pentru incilcita dezbatere din Romania privind recomandarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) referitoare la interzicerea simbolurilor religioase in scoli. CNCD este propagatorul acelei „politically correctness" (PC) - devenita ea insasi un soi de cult sustinut de majoritatea statelor occidentale. A-i face pe oameni, prin gesturi discrete, legitime si aplicate decent, sa nu se simta discriminati fata de semenii lor e, fara indoiala, un gind intelept si generos. Din pacate, PC a ajuns o institutie suprastatala, cu o influenta abuziva in societate si care, cu morga si agresivitatea unei reinviate Inchizitii, impune adesea modelele bolnave ale unei uniformitati straine diversitatii speciei umane.

Am citit citeva cunoscute povesti rescrise conform normelor PC si mintea mi-a zburat la Orwell.

Aflu ca tot mai multi americani renunta la bradul de Craciun din fata casei ca nu cumva sa-i lezeze pe unii dintre vecinii lor. Prezenta sau scoaterea icoanelor din scolile romanesti este o chestiune delicata ce trimite la traditii, dar si la modernitatea lumii unde traim. Problema ar trebui rezolvata, ca in Germania sau Italia, lasind autoritatile locale sa decida - fara nevricale si anateme stupide. E posibil ca aceasta intaritata polemica sa se fi nascut si din iritarea provocata de excesiva implicare a Bisericii Ortodoxe Romane in spatiul public. Soboare de preoti au ajuns sa sfinteasca tot ce li se cere, inclusiv bocanci de fotbal sau birturi. Dreapta cumpana si respectul pentru cei din jur sint singura cheie pentru a dezlega „dilema" icoanelor din scoli. Bisericute de lemn invadeaza spatiul public, inghesuite printre blocuri si invalidind dreptul locatarilor din jur la intimitatea vietii private. Sper, in orice caz, ca religia PC sa nu le tulbure pe celelalte. Am putea ajunge intr-o zi ca fanaticii PC sa-i dea jos de pe peretii claselor pe Stefan cel Mare si Sfint ori pe Mihai Viteazul: nu erau amindoi crestini si n-au ucis etnici otomani de religie musulmana!?