Este prima actrita romanca premiata la Cannes. A facut un rol memorabil in filmul lui Catalin Mitulescu si este protagonista filmului „Ryna", abia lansat in Romania.

Dorotheea Petre este o aparitie copilaroasa care te intriga din prima si nu prea-ti dai seama cu ce. Primul lucru pe care il cere este o cana de lapte, dupa care zimbeste stingaci si dispare. Da tot timpul impresia ca este emotionata, ceea ce te pune in incurcatura, pentru ca te asteptai sa fie ceva mai sigura pe ea si nu mai stii de unde s-o apuci cu intrebarile. O irita aparatul foto, dar dupa interviu cere impunator sa i se arate fotografiile, le sterge pe cele care nu-i plac, comanda altele. Stie foarte clar ce vrea si ce are de facut.

Zimbetul din „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii" este un construct sau iti apartine?

Face parte din personaj. Este un atribut al personajului. E zimbetul Evei Matei. Cind esti actor, intelegi cum e cu tehnica in a-ti construi un rol. Si, de fapt, despre asta e vorba. Foarte multa tehnica. Are foarte mult de-a face cu felul in care iti asumi personajul si cum il construiesti. Sint niste etape pe care trebuie sa le urmezi. Actoria este o meserie ca oricare alta, si are si ea instrumentele ei.

Cum a fost sa filmezi in acel spatiu?

Am filmat in cartierele vechi, de periferie, care si-au pastrat aerul pe care il aveau si atunci, pe vremea lui Ceausescu. Casele au ramas la fel, nu s-au facut constructii noi. E foarte frumos sa joci pe strada. Una e sa joci in studio, si alta e sa joci pe strada. Tine foarte mult de contactul cu mediul. E un mediu real, nu e ca in studio. Si asta te incarca.

Care sint cele mai pregnante amintiri pe care le ai de dinainte de revolutie?

Cele mai vii amintiri sint legate de prietenii din copilarie, de felul in care ma jucam atunci, de locurile in care ma jucam, de jucariile pe care le aveam. Am crescut in Eforie, mai am trei frati, si bunicul meu venea foarte des pe la noi. Am fost facuta pionier intr-o iarna, pe bricul Mircea, si nu mi-a placut deloc. Ma agasa inca de atunci tot ritualul cu soimii patriei si alte „sarbatori" de felul asta.

Ai fost o adolescenta rebela?

Nu prea… In liceu eram o fata foarte obisnuita. Bineinteles, eram mai visatoare decit colegele mele, imi placeau poeziile, cintam la chitara tot timpul, de dimineata pina seara. Citeam tot felul de lucruri, de la carti politiste gen Agatha Christie, Edgar Wallace, carti din colectia „Enigma", carti din bibliografia pe care o aveam pentru scoala… Sint foarte multe carti pe care le-as mai reciti. „1001 de nopti", unele povesti romanesti de Petre Ispirescu pe care le-as reciti oricind, unele carti ale lui Garcia Márquez…

Cum a fost la Cannes?

Inainte de incheierea festivalului imi luasem bilet sa plec si am fost anuntata sa ramin la ceremonia de decernare a premiilor. Asta m-a pus pe ginduri si m-a cuprins o euforie care m-a tinut in priza pina seara. M-a surprins foarte tare premiul. Cannes m-a incarcat de un sentiment foarte frumos, tot festivalul foarte mare, vedete, covorul rosu, momentul in care pasesti si vezi eticheta, felul in care esti strigat, fotografiat, si e un sentiment foarte frumos sa faci parte din elita filmului mondial.

Cind ti-ai dat seama ca o sa devii actrita?

Ma gindeam de mult timp ca o sa devin actrita. Cam din generala. Poate si mai devreme. Pentru ca imi place sa fiu in centrul atentiei, imi place sa joc, sa ma joc, sa incerc sa fiu altfel, sa ma transform, sa fiu altcineva.

Am inteles ca ai avut dificultati pentru echivalarea cursurilor. Te-ai simtit intr-un fel discriminata?

Nu am avut o comunicare foarte buna cu profesorii. De fapt, e vorba despre sistem. Nu numai eu, ci foarte multi dintre studenti se simt descurajati, striviti, jigniti, nu se simt protejati. E foarte greu, mai ales ca e o facultate de teatru, si foarte multi dintre noi sint foarte sensibili. Cind esti la inceput si dai la o facultate, care te pregateste pentru o meserie de vocatie, ai foarte mare nevoie de sprijin. Si asta nu se intimpla pentru ca ti se spune „tu ai talent, tu n-ai talent", si lucruri foarte dure pe care oamenii de acolo nu ar trebui sa-si ia dreptul sa ti le spuna.

Ti s-a spus vreodata ca n-ai talent?

Da, mi s-a spus de foarte multe ori ca n-am talent. Eram unul dintre studentii cu un prognostic prost.

Cum te raportezi la colegii tai? Ai luat-o inaintea multora.

Desi mi-ar placea sa spun ca am legat prietenii pe viata, asa cum ar fi frumos sa se intimple in facultate, nu am legat multe prietenii in perioada asta. De cind am inceput sa filmez, lucrurile s-au decantat… am fost foarte ocupata. In lumea asta a teatrului, cind cineva reuseste si face ceva, se spun foarte multe. Cel mai greu este, de fapt, sa spui „bravo lui, a meritat, ma bucur pentru el". Pentru multi, asemenea cuvinte stau in git. Nu pot fi rostite.

La ce lucrezi acum?

Am primit o oferta din America, dar nu pot vorbi inca despre asta, pentru ca nu am luat o hotarire.

In loc de CV Dorotheea Petre s-a nascut in 1981 si prima parte a copilariei e legata de orasul Eforie, trei frati mai mici, multa joaca si un bunic cu multe povesti. Dinainte de absolvirea UNATC-ului a jucat roluri care i-au adus Premiul pentru debut in filmul romanesc la TIFF („Ryna") si, in premiera pentru o actrita romanca, Premiul pentru interpretare la sectiunea „Un certain regard", la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul Evei Matei din „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii".