Iata ca PSD a scapat, probabil definitiv, de blestemul unanimitatii, o trasatura a unei conceptii politice de tip totalitar. Pentru a doua oara consecutiv, lupta interna pentru ocuparea functiilor de conducere s-a produs dupa numeroase dezbateri si printr-un mecanism care a permis multiple candidaturi, veritabile campanii electorale si, desigur, surprize. Prima data, insa, atunci cand Geoana, in calitate de contracandidat al lui Iliescu, a castigat, s-ar fi putut invoca - ceea ce unii au si facut - faptul ca era vorba doar de o optiune provizorie. Luata intr-un moment de criza in PSD. Acum insa, blestemata regula a unanimitatii pare definitiv ingropata de acest partid. Care isi poate asuma, astfel, un statut cu adevarat modern si european. Ce se intampla, insa, in alte partide, din aceeasi perspectiva?
Dintre numeroasele comentarii pe Internet, facute pe marginea editorialelor mele ori a titlurilor de prima pagina, mi-a retinut atentia observatia inveninata a unui cititor care, in ziua in care a aparut comentariul "Pariul pe Mircea Geoana", mi-a reprosat ca fac prognoze false. Invocand un alt titlu asemanator, "Pariul pe Vosganian", dat inainte ca acesta sa fi fost nominalizat pentru candidatura refuzata, de comisar european. Chiar daca este vorba de un singur cititor si de o observatie caustica a acestuia, eu ii raspund. Prognoza in cazul lui Vosganian a fost corecta. Erau mai multi posibili candidati, dintre care primul-ministru trebuia sa opteze pentru unul. Punand in balanta diferitele criterii, ziarul ZIUA a ajuns la concluzia ca va fi nominalizat Vosganian. Ceea ce s-a si intamplat. Noi nu ne-am referit, sub nici o forma, la decizia pe care avea sa o ia Comisia Europeana. La fel de corecta a fost si prognoza privind victoria categorica a lui Mircea Geoana. Ea s-a bazat nu pe simpatii, nu pe vreun partizanat, ci pe argumente logice. Tinand de competitia interna din PSD, despre care aveam informatii, care si ele s-au confirmat, ca se va desfasura in mod democratic. Si nu este vorba doar de functia de presedinte. Ci si, sau mai ales, de Secretariatul General si corpul vicepresedintilor. Merita remarcat, din aceasta perspectiva, faptul ca infrangerea redutabilului Miron Mitrea, care a organizat Congresul si a candidat pentru functia de secretar general in fata lui Titus Corlatean, precum si asumarea cu demnitate, de catre perdant, a rezultatului, sunt inca o proba de democratie. Fara ca PSD sa se rupa, fara ca din rezultatul acestui congres sa se nasca vreo "platforma", se poate spune ca in acest partid in care au fost organizate, in conditii de competitivitate, alegeri libere, toti veteranii au facut sau au fost determinati sa faca un pas inapoi. Ceea ce nu inseamna ca unii dintre ei nu pot reveni. Tura urmatoare. Partidele care nu au utilizat ori s-au lepadat de regula unanimitatii sunt, in afara de PSD, PNL si UDMR.
Dar ce partide cresc inca sub imperiul blestematei reguli? PD, PRM si PC. Doua afirmatii trebuie facute din aceasta perspectiva. Prima, ca intotdeauna, intr-un sistem democratic, partidele care isi organizeaza structurile in sistem totalitar, pe baza principiului unanimitatii - cine nu e cu noi e impotriva noastra - sunt perdante. A doua observatie este ca aceasta trasatura comuna nu este de natura a le uni. Pentru ca nici PRM, nici PC si cu atat mai putin PD nu au deplina capacitate de a se regrupa. O pot face cel mult conjunctural. Pe termen foarte scurt.