Instrainarea resurselor nationale, tradarea ministrilor conservatori si maghiari, alterarea adevaratului patriotism in tabara stingii socialiste, iata teme legate intre ele printr-o gresita idee economica.

Am concesionat o parte insemnata din resursele noastre de petrol si gaze unei firme straine. Pare tulburator si pentru multa lume de neinteles de ce nu se produce o prompta denuntare a contractului, urmata de o nationalizare a acestor bogatii romanesti. Unii admit ca nu putem denunta contractul fara insemnate costuri morale, dar nu se indoiesc nici o clipa ca asistam la o veritabila catastrofa. Dar tabloul acesta intunecat are cu adevarat inteles numai din perspectiva unei conceptii asupra „economiei nationale" pe care nu am mai verificat-o de multa vreme. Ea presupune ca toti cetatenii unei tari, bogati sau saraci, s-ar afla legati printr-un destin economic comun, care ar depinde la rindul sau de resursele nationale si de modul in care sint ele administrate. Si totusi, imaginea aceasta se verifica tot mai putin. Descrierea pe care o face Robert B. Reich cu privire la economia americana („Munca natiunilor - Sa ne pregatim pentru capitalismul secolului XXI", 1991) se verifica in buna masura si in cazul Romanei recente. Intr-adevar, am ajuns sa depindem unii de altii mult mai putin decit ne-am obisnuit sa credem. Peste doua milioane de romani au plecat sa lucreze in strainatate si isi leaga sperantele de cu totul alte circumstante economice decit cei ramasi acasa. Sa amintim iarasi ca ei nu mai platesc in tara asigurari de batrinete, ceea ce inseamna ca ei au „denuntat" contractul de solidaritate incheiat intre generatii. Poate ca nici nu exista dovada mai buna ca noi, romanii, nu mai calatorim cu adevarat in aceeasi barca. Dar cei ramasi acasa sint ei mai solidari si mai legati unii de altii? Privatizarile si investitiile straine au creat zone economice largi cu centrul de comanda in afara. Un functionar de la o banca straina nu are nici in clin, nici in mineca cu zbaterile dramatice ale angajatilor din sistemul public. De cind inflatia s-a domolit si creditele au devenit mai ieftine, romanii consuma tot mai multe marfuri de import si relativa lor prosperitate umple „buzunarele strainilor" si nu stimuleaza cu nimic „economia nationala".

In sfirsit, din perspectiva interesului economic national, ce ati recomanda romanilor: sa cumpere o masina germana la mina a doua sau o Dacia Logan? Desigur, ati spune, o Dacie ar incuraja productia autohtona, dar profiturile intra totusi in conturile firmei Renault. Cu ceva timp in urma, micii actionari autohtoni de la Dacia ii incoltisera pe francezi, acuzindu-i ca reduc artificial profitul de la Pitesti ca sa plateasca dividende mai mici. Asadar, de ce-ati cumpara Logan, cu atit mai mult cu cit e mai scumpa decit o buna masina germana la mina a doua? Daca primul criteriu este acela al bunastarii particulare, atunci a doua solutie pare mai buna. Sa nu uitam insa ca multi muncitori si ingineri romani dobindesc la Pitesti o experienta tehnologica inestimabila si ca fabrica plateste impozite statului roman. Totusi, oricit am accentua „interesele generale", nu mai putem separa „economia nationala" de interesele individuale, pe care, privindu-le indeaproape, le descoperim daca nu divergente, cel putin diferite.

Si daca lucrurile stau asa, care ar fi drama legata de concesionarea resurselor de petrol si gaze? Daca ele ar fi ramas la dispozitia Guvernului, ce profit ar fi adus ele interesului „national"? In primul rind, Petrom acumula pierderi din ce in ce mai mari, din cauza ca nu isi putea permite sa creasca preturile, dar nici nu putea sa faca restructurari. Pretul gazului era de fapt mai mare si nici nu stim cit era el in realitate. Statul subventiona gazul, dar de acest avantaj, printre altii, putea beneficia si o fabrica de sosete proaspat mutata din Franta, care desigur isi repatria apoi profiturile.

Asadar, intr-o masura tot mai mare, investitiile straine, privatizarile si emigratia masiva fac ca „noi" sa nu mai avem interese identice. Iar integrarea europeana si libera circulatie a serviciilor si treptat a fortei de munca vor continua sa farimiteze zonele de solidaritate economica traditionala. Nationalismul economic in acceptiunea sa din prima jumatate a secolului trecut a devenit neadecvat si totusi el continua sa fie clamat pe un ton inalt cu accente dramatice. (PNT profesase totusi o buna politica a portilor deschise inca din deceniul al patrulea al secolului trecut, contrazicind protectionismul liberalilor.) Pe acest fundal si dezbaterea politica din ultima vreme este cu totul distorsionata.

Mi se pare ca trecem printr-o criza de cunoastere. Descrierea societatii pe care o avem, indeobste, la indemina nu mai functioneaza si atunci intram in panica. Ce mai este „economia nationala" si care este punctul de convergenta al politicilor publice? Mi se pare totusi ca un raspuns bun este si el la indemina, dar e mereu ocultat de emotiile patriotice. O buna „economie nationala" este una care nu pune obstacole unui capitalism eficient.