Singurul lucru inca intern in politica interna a Romaniei vine din caracterul actorilor, din biografia lor negociabila si din tinuta lor pre-nationala. E putin, microscopic, mizer. Politica cere idei si viziune.

Temperamentul si datele personale pot dicta cel mult o comedie imitativa care pustieste locul si ameteste pina la dezagregare pretentiile de suveranitate. Egoismul si aplecarea salbatica spre anarhie au riscat mereu sa dea Romaniei reputatia unui teritoriu inchiriabil, sub semnatura propriilor lideri politici. Acest proces a atins cota de avarie nationala in toamna lui 2004, sub presiunea unui conglomerat politico-industrial devastator. Participanti: PSD, in varianta otomanizata de Adrian Nastase, si Dinu Patriciu, cel mai proaspat produs de sinteza al noii economii politice de prada romanesti. In acest moment-cheie, a aparut, problematic, dar salutar, Alianta D.A., in care ar trebui sa vedem, astazi, riposta ideilor politice articulate rational si incercarea de a limita, cumva, marsul triumfal al oligarhiei spre control total.

Alianta D.A. a fost, practic, rezultatul apropierii nu tocmai naturale, dar urgente a doua centre de initiativa: nucleul liberal Stoica-Stolojan si motorul popular Basescu. Asamblata din mers, Alianta D.A. a impiedicat alunecarea Romaniei spre modelul de aservire rus, bazat pe monopolul economic si politic al unui grup autoritar, plus televiziune color pina la orbire. Aici sintem, acum, in 2006 si tot in acest punct de inclestare vom ramine pina la elucidarea singurei teme importante a vietii noastre politice: prelungirea vechiului model de dominatie, in decor democratic sau aparitia primara a unei societati cu sanse de dezvoltare.

Aceste doua cai fundamentale sint aproape ilizibile. Zgomotul infernal si confuz al imperiilor media si agitatia factionista dau impresia unui sistem fara directie. Nu e asa. Cei doi versanti reali ai politicii romanesti exista invaluiti in ceturi demagogice, inca de la inceput. Istoria e instructiva. In iulie 1990, la doar sase luni de la resuscitare, Partidul National Liberal devenea primul caz de sciziune: aparea PNL Aripa Tinara, cu Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu la bord. Dupa inca noua luni, PNLAT era primul partid din zona opozitiei care semna un document de colaborare cu FSN. Povestea acestei asocieri, cind deschisa, cind subterana, continua, cu Patriciu si Tariceanu coautori, si atinge in toamna lui 2004 un nivel extrem si ireconciliabil: grupul fidel retelei Patriciu e in trena PSD si il ataca public pe candidatul Aliantei Traian Basescu. Operatia esueaza, dar filonul Patriciu isi mentine puterea in partid. Consecintele sint inevitabile. PNL ramine formal membru al Aliantei D.A., insa raspunde politic doar comenzilor plasate de centrul Patriciu. Cea mai importanta din ele e sabotarea clarificarii politice, adica evitarea alegerilor anticipate. Tariceanu si Patriciu resping, dupa o faimoasa consultare secreta, proiectul anticipatelor si, din acel moment, razboiul e o realitate permanenta: Basescu si grupul Stoica-Stolojan incearca sa mentina echilibrul, iar guvernul Calin Patriciu Tariceanu se rupe practic din Alianta D.A., lanseaza mediatic anti-Basescu-mania si trece la eliminarea membrilor grupului Stoica-Stolojan.

Nu e, deci, nimic nou in aparitia Partidului Liberal Democrat. Stoica si Stolojan nu au infiintat o miscare politica in plus, ci au reinfiintat nucleul liberal fidel Aliantei D.A. si ostil expansiunii oligarhice. Noutatea, nu tocmai surprinzatoare, e, de fapt, aparitia PNL in postura de instrument politic al retelei nationale a magnatilor. Tendinta e veche, realitatea e acum pe deplin consfintita. Partidul proiectat de Stoica si Stolojan e, deocamdata, o idee dotata cu un minigrup parlamentar. Insa importanta de principiu a acestui nucleu e extraordinara. Cine vrea sa desparta politica interna romaneasca de obisnuinta lenesa si strivitoare a lacomiei si de dictatura egoismului anarhic are nevoie, mare nevoie de idei. Oricit de mici si de izolate. Politica interna romaneasca trebuie sa isi recucereasca suveranitatea.