Emil Boc, presedintele PD
"Este regretabil ca in Alianta lucruri pe care le hotaram astazi, maine cei de la PD nu le mai recunosc" - Dan Motreanu, ministrul desemn
Emil Boc, presedintele PD
"Este regretabil ca in Alianta lucruri pe care le hotaram astazi, maine cei de la PD nu le mai recunosc" - Dan Motreanu, ministrul desemnat al Agriculturii
PNL nu recunoaSte disputa
Crin Antonescu a negat o negociere intre PNL si PD pentru postul de ministru al Economiei, precizand ca nimeni nu a obiectat cand democratii au solicitat MEC
SereS nu Stie ce-a fAcut
"Nu am primit nici o instiintare, rechizitoriu, referat, orice alt document prin care sa mi se precizeze daca sunt implicat in vreun dosar" - Codrut SereS
Vorba analistului
"De doua-trei saptamani, tema prezentei simbolurilor religioase in scolile publice a devenit subiectul unei campanii vindicative" - Gabriel Andreescu
Fostul Vicepremier il contrazice pe Felix
Senatorul PC George Copos nu este de acord cu iesirea partidului sau de la guvernare, argumentand ca tara are nevoie de stabilitate
Republica Moldova poate Si singurA
Chisinaul isi poate asigura singur atat accesul la UE, cat si dezvoltarea, fara sa aiba nevoie de avocati impusi de dincolo de Prut - Vladimir VORONIN
Justificarea licitaTiei mAsluite
Conditiile nerespectate de avionul C-295 au fost: depasirea timpului maxim impus, lipsa motorului auxiliar, absenta sistemului de autoprotectie - Ion Ioan, MApN
LAcAtuS nu-l bagA In seamA pe Iancu
"Scandalurile vin din rivalitatea dintre Steaua si Dinamo. Cei de la Timisoara vor sa intre si ei in acest razboi, iar Iancu vorbeste foarte multe, dar nu e nimeni obligat sa-l asculte"
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro