Inca dinaintea sfirsitului de sezon in Liga I, oficialii cluburilor isi fac calcule pentru perioada de transferuri. Patronul gruparii UTA, Nicolae Bara, a anuntat un buget impresionant pentru o echipa de provincie, un milion de euro, bani care sint la dispozitia antrenorului Marius Lacatus. „Impreuna cu partenerul meu de la UTA, Sandu Ion, vom oferi un milion de euro pentru transferurile din aceasta iarna. Este posibil sa nu cheltuim intreaga suma, dar cu siguranta nu o vom depasi. Marius Lacatus are mina libera la transferuri. El va decide ce fotbalisti vom aborda si tot el va avea ultimul cuvint, daca se vor face disponibilizari", a precizat Nicolae Bara, in timp ce Lacatus a schitat portretul-robot al viitorilor jucatori de la Arad: „Ne-am schimbat politica in privinta transferurilor. Acum cautam fotbalisti de pina in 25 de ani, de nivelul primului esalon, din tara, dar si din strainatate".