Magda Jeanrenaud, traducatoare si profesoara la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi, semneaza o lucrare avizata despre traduceri, intitulata "Universaliile traducerii. Studii de traductologie" (Cuvant inainte de Gelu Ionescu, Editura Polirom, Iasi, 2006). Experienta anterioara, datorata versiunilor in limba romana ale unor opere scrise de Emile Durkheim, Julia Kristeva, Paul Ricoeur, Tzvetan Todorov, motiveaza viziunea din interiorul sistemului, sustinuta si de o continua incercare de a creiona un portret al traducatorului.
Discutia isi anunta premisele din primul capitol, intr-un stil relaxat, amintind cititorilor cele doua versiuni ale basmului Scufitei Rosii: versiunea franceza, a lui Charles Perrault (cu implicatiile sexuale binecunoscute!), si cea germana, a fratilor Grimm (mai moralista, chiar pedagogica, mergand pe eternul tipar al basmului - confruntarea dintre Bine si Rau, finalizata cu victoria Binelui). Pornind de la acest pretext si de la intrebarile legate de "fidelitatea" traducerii sau de "transparenta" ei, Magda Jeanrenaud vorbeste despre traducere ca "interpretare" sau ca "adaptare" la orizontul de asteptare al noilor cititori.
Misiunea traducatorului este una dificila, intrucat nu lucreaza cu un material universal, ca in pictura sau muzica. Un text expresiv - cu "focalizare" pe forma -, tradus, trebuie sa produca acelasi efect estetic asupra publicului-receptor ca in limba din care provine, continua autoarea, in capitolul despre Caragiale in franceza, in versiunea semnata de Monica Lovinescu si Eugen Ionescu. Autoarea analizeaza traducerea celor trei piese - "O noapte furtunoasa", "Conul Leonida fata cu reactiunea" si "O scrisoare pierduta" - din perspectiva intentiilor traducatorilor si a dificultatilor intalnite. Sa luam, de pilda, urmatoarea situatie: "Este greu de crezut ca receptorul francez mai poate sesiza intreaga simbolistica a retelei semantice saturate redundant de seria mahala-maidan-mitocan-moft, un spatiu simbolic populat de un locuitor simbolic, cu obiceiurile sale, si ele simbolice pentru o anumita societate" (p. 134). Iata de ce traducatorii isi subintituleaza demersul "adaptare"; procedeul este aplicat in cazul in care "situatia" la care trimite textul original nu are aceeasi "relevanta" sau nu are un echivalent in cea de-a doua limba.
Un capitol special este dedicat unui studiu de caz asupra Editurii Polirom, intitulat "Traducerea ca joc al acumularii si redistribuirii capitalului simbolic". Cititorii pot urmari strategia editoriala a Poliromului, bazata si pe investitia constanta in traduceri. Succesul comercial s-ar datora, in buna masura, retelei de "taste-makers" (formatori de opinie), intelectuali care pot influenta gusturile marelui public.
De asemenea, ca si in domeniul criticii literare, exista o etica a traducerii (si a traducatorului) despre care va fi vorba in ultima parte a studiului Magdei Jeanrenaud.