Iesirea Partidului Conservator de la guvernare a ridicat in asa masura temperatura politicii romanesti, pana la imaginea de gravissima "criza politica", incat nimanui nu i-a ramas destul calm pentru a observa ca de pe urma evenimentului... toate part
Iesirea Partidului Conservator de la guvernare a ridicat in asa masura temperatura politicii romanesti, pana la imaginea de gravissima "criza politica", incat nimanui nu i-a ramas destul calm pentru a observa ca de pe urma evenimentului... toate partidele castiga!
Primii care au profitat de pe urma "crizei" sunt - fireste! - cei care au declansat-o. Plafonati la 1-2% din optiunile electoratului, conservatorii au facut din retragere un spectacol mediatic si au plusat retoric, lansand taioase acuzatii la adresa presedintelui Traian Basescu si a Partidului Democrat. Indirect, il protejeaza astfel si pe Codrut Seres, aflat sub ancheta in dosarul privatizarilor din domeniul energiei: conservatorii vor putea spune de-acum ca fostul lor ministru e victima "razbunarii politice".
In ce-i priveste pe liberali, ei s-au aratat calmi si au cerut stabilitate politica, minimalizand importanta deciziei PC. Atacurile factiunii Theodor Stolojan-Valeriu Stoica au devenit dintr-o data neinteresante pentru presa, care n-a mai avut ochi decat pentru liderii alesi ai PNL, in frunte cu presedintele partidului, premierul Calin Popescu Tariceanu. Mai mult decat atat, in noua conjunctura, liberalii au preluat initiativa campaniei pentru alegeri anticipate, propunand declansarea lor. Acuzati de conservatori ca s-ar afla la originea "crizei politice", democratii au refuzat de asta data ceea ce au tot cerut de peste un an incoace, afirmand ca "nu e momentul". Pozitia premierului Tariceanu si a PNL a iesit - va sa zica - intarita din "criza politica".
Nici PD n-a pierdut, totusi: in urma negocierilor pentru ocuparea fotoliilor detinute pana acum de catre conservatori, partidul tutelat de Basescu a obtinut Ministerul Economiei, necedand practic nimic. Faptul ca liberalii au preluat un post de vicepremier fara portofoliu e doar un succes simbolic; in gestiunea efectiva a tarii democratii sunt cei a caror influenta a crescut. La acest capitol, al pozitionarii in structura puterii, strategiile celor doua partide au fost in ultima vreme foarte diferite: pe masura ce PNL a acumulat noi pozitii simbolice - presedinte al Camerei, comisar european, vicepremier fara portofoliu, PD si-a sporit portia de ministere negociata initial cu doua dintre cele mai importante: al Apararii si al Economiei. S-ar prea putea ca liberalii sa fi cedat aceste pozitii din calcul: oricum se bucura de beneficiile bunei guvernari si ale integrarii europene, caci detin functia de prim-ministru; in urma extinderii PD in executiv, nu prea mai au cum sa plateasca ei singuri, liberalii, eventualele costuri electorale ale exercitiului puterii. Oricum, castigul PD ramane limpede.
La randul sau, PSD s-a grabit sa profite de pe urma "crizei": a criticat cu mare aplomb "instabilitatea guvernamentala", s-a aratat ingrijorat de situatia din tara, a declarat ca nu va sustine in Parlament un cabinet minoritar si a inceput sa vorbeasca despre revenirea la guvernare, pentru care ar fi perfect pregatit. Scorurile obtinute in sondaje sunt jalnice, dar jocul de imagine a putut fi jucat.
Mici castiguri si pentru partidele extremiste, Romania Mare si Noua Generatie, care nu atrag prin programe, ci prin atacuri. Sunt in elementul lor la vreme de "criza", cand pot acuza "iresponsabilitatea" politicienilor (restul, adica!). Si mai acumuleaza un procent-doua, in special in contul liderilor-"locomotive", C.V. Tudor si G. Becali.
UDMR n-are cum sa creasca in sondaje, electoratul sau etnic e stabil. Castiga tot la imagine, prin calmul si intelepciunea prestatiei in conditiile "crizei politice".
Ca in bunele definitii ale afacerilor: castiga toata lumea!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.