Claudio Zambon a castigat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne disputa cu Marian Iancu in ceea ce priveste palmaresul echipei-fanion a Timisoarei. Zambon a venit in Banat in 2000, dupa ce a cumparat pe "Poli" Timisoara de la Eugen Seracin
Claudio Zambon a castigat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne disputa cu Marian Iancu in ceea ce priveste palmaresul echipei-fanion a Timisoarei. Zambon a venit in Banat in 2000, dupa ce a cumparat pe "Poli" Timisoara de la Eugen Seracin, si s-a asociat cu Primaria, care detinea Stadionul "Dan Paltinisanu". In 2002, nemultmit de colaborarea cu autoritatile locale, italianul i-a vandut echipa, fara palmares, lui Anton Dobos, patronul lui AEK Bucuresti (fost Fulgerul Bragadiru, fost Rocar Bucuresti), cu care promovase in Divizia A. Dobos a numit echipa "Poli" AEK, iar in 2004 a vandut-o catre Balkan Petroleum. Presedintele CA al noului club, Marian Iancu, si conducerea administrativa au decis sa revina la vechea denumire de Politehnica Timisoara, careia i-au preluat si palmaresul. In acel moment, Zambon, care a sustinut ca palmaresul este la el, a intentat proces la TAS.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis sa oblige pe FCU Politehnica Timisoara sa continue cu numele initial, CS FC Politehnica AEK Timisoara, sau sa isi ia un alt nume aprobat de FRF, hotarand sa interzica si folosirea culorilor alb-violet. De asemenea, TAS a mai decis ca FCU Politehnica Timisoara sa plateasca cate 5000 de euro pentru fiecare meci oficial jucat incepand cu data de 5 decembrie 2006 si pana cand intra in vigoare schimbarea de nume in concordanta cu prezenta sentinta. FCU Politehnica Timisoara este obligata sa plateasca suma de 90.000 de euro drept compensatie pentru violarea folosirii numelui, a culorilor, a imnului, a istoriei si a logoului SC FC Politehnica Timisoara SA (n.r. - club patronat de italianul Claudio Zambon, care activeaza acum in Liga a III-a), intre 13 iunie si 4 decembrie 2006. In cazul in care nu va achita aceasta suma in decurs de o luna, FCU Politehnica Timisoara va trebui sa plateasca o dobanda anuala de cinci procente. Potrivit deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, remisa presei de avocatii lui Zambon, Comisia de Apel a FRF a fost mandatata de TAS sa decida suma pe care FCU Politehnica Timisoara trebuie sa o plateasca catre SC FC Politehnica Timisoara SA pentru fiecare folosire a numelui, imnului, istoriei, logo-ului si a culorilor intre 31 ianuarie 2005 si 12 iunie 2006 si va mari aceasta suma cu numarul meciurilor oficiale jucate de FCU Politehnica Timisoara din acea perioada pentru a calcula intreaga suma compensatorie. Costurile procesului, care nu au fost inca stabilite, vor fi suportate de FCU Politehnica Timisoara. Comisia de Recurs Federala a FRF a interzis, in luna iunie, gruparii FCU Politehnica Timisoara sa foloseasca palmaresul si emblemele fostei asociatii, SC FC Politehnica Timisoara SA, ce apartine italianului Claudio Zambon. In cazul in care foloseste palmaresul si emblemele fostei asociatii in comunicatele oficiale ale clubului, revistele oficiale si in orice alte materiale de prezentare, atat in forma materiala, cat si electronica, FCU Politehnica Timisoara va plati catre FC Politehnica Timisoara SA pentru fiecare incalcare a hotararii Comisiei de Recurs Federale suma de 5000 de euro.
Ieri, Iancu a anuntat ca gruparea pe care o conduce va face recurs la decizia TAS. "L-am dat in judecata pe Zambon. A prezentat ce acte a vrut el, dar acum ne judecam cu el si la FRF si in instanta civila. Avem actele originale pentru a ne sustine cazul", a spus Iancu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.