Exista un singur punct asupra caruia criticii si adulatorii dlui Basescu sint de acord. Presedintele acesta domina fara rival viata politica romaneasca.

Ai impresia ca toti ceilalti lideri politici, fie ei adversari sau aliati sau, ma rog, apartinind acelei categorii incerte si foarte romanesti de aliati-adversari, sint niste pitici sleiti de puteri pe care debordantul presedinte ii zgiltiie, ii alearga de colo-colo, ii scoate in zori la inviorare si ii trimite la asfintit, debusolati, la culcare. Insa felul in care se citeste maniera dlui Basescu de a fi „numero uno" pe piata politica bucuresteana desparte apele. Criticii se tem de dictatura. Ba unii chiar cred ca deja traim in dictatura. In schimb, sustinatorii spun pur si simplu ca e cel mai bun om politic al momentului si ca isi joaca, de la inaltimea primei pozitii in clasament, cartile asa cum oricine altcineva ar fi facut-o in locul Domniei sale. Dar aceasta dominatie indubitabila are si slabiciunile ei. E tot mai evident ca dl Basescu e singur. E solist pe o scena goala. Si acesta este primul mare pericol care il paste pe dl Basescu.

Cred ca exista o unica masura dupa care se poate evalua prestatia unui presedinte: este Romania mai puternica acum decit era la inceputul mandatului sau nu? Si cind vorbesc despre puterea Romaniei am in vedere tot ceea ce compune, in lumea de azi, puterea unei tari: prosperitate, democratie, securitate, aliante si parteneriate benefice etc. Din aceasta perspectiva generala, eu cred ca primii doi ani de mandat ai dlui Basescu sint pozitivi.

In planul democratiei, orice s-ar spune, saltul facut sub mandatul dlui Basescu e enorm. Romania dominata de faraonul Adrian Nastase arata inspaimintator: o presa in genunchi, un aparat de stat personalizat, un popor aproape readus la starea cea mai trista a caracterului sau. In plus, o scena politica imobila, cu un PSD care manevra masiv orice, cu o opozitie debila, cu o Justitie la ordin, cu contracte de privatizare secrete votate de un Parlament caruia nu i se parea nimic ciudat ca e pus sa voteze ceva ce nu vede. Stiu, multora nu le place scandalul. Nici mie. Dar prefer o tara cu vociferari, cu dnii Gusa, Becali, Geoana si Vadim agitindu-se in stare de alarma pe la televiziuni, cu dl Orban si cu dl Vanghelie decit o tara amutita, tremurind sub mina fatalaului lacom. Insa exista un aspect al democratiei la care, pina acum, dl Basescu nu a contribuit aproape deloc, desi, cred, era de datoria Domniei sale sa o faca.

In opinia mea, este vital pentru democratia romaneasca sa se constituie un mare partid de dreapta. Starea fragmentata a dreptei produce cel putin doua consecinte pe care le consider nefaste pentru democratia noastra. Prima, ca alegerile in care electoratul opteaza pentru dreapta duc, automat, la coalitii, iar coalitiile, se vede bine, nu prea merg la noi. A doua, ca orice partid de dreapta, mic fiind, va avea mereu tentatia guvernarii cu PSD-ul mamut, bulversind electorii si diluind programul firesc al dreptei. Dl Basescu are obligatia politica de a coagula dreapta. El trebuie sa lase in urma un peisaj politic mult mai clar, in care doua forte politice majore, una la dreapta si una la stinga, se infrunta pentru preferintele electoratului. Cum PSD monopolizeaza stinga, e de domeniul urgentei ca echivalentul sau sa apara de cealalta parte a esichierului. Obligatia dlui Basescu de a edifica o astfel de constructie deriva din faptul ca e primul lider politic roman de la Corneliu Coposu incoace si, din cite vedem pe scena, singurul care poate sa faca acest lucru. Sub acest aspect, cei doi ani de mandat Basescu nu au fost prea rodnici. Alegerile anticipate - cu un rezultat, totusi, usor de anticipat - ar fi fost un mare pas inainte. Desi le-a dorit mereu, dl Basescu nu le-a putut produce si acesta, cred, e un minus in portofoliul sau pina acum.

Poate ca in acest context trebuie inteleasa a doua critica majora care i se aduce: ca actioneaza ca un factor distructiv, ca are pornirea bizara sa provoace conflicte, ca ii place caftul politic, ca este incapabil sa fie un factor coagulant. Acest repros e straniu, daca ne gindim ca dl Basescu are o capacitate unica in istoria politicii de dupa 1990 de a produce simpatie, de a aduna sufragii, de a seduce, gratie unei charisme pe cit de irezistibile, pe atit de complicate in alcatuirea ei. Dl Basescu este acel gen de politician care, vorba dnei Margaret Thatcher, este extrem de rabdator, cu singura conditie ca planul sau sa reuseasca. Nu cred ca este un dictator, dimpotriva, cred ca este un om cu un neobisnuit apetit pentru competitie. Si mai ales pentru competitiile in care are, la start, a doua sansa. Singur fiind in virf, dl Basescu nu se poate linisti. Provocarile pe care le arunca aproape zilnic intregului spectru politic romanesc si le arunca, de fapt, siesi.

Dincolo de toate aceste speculatii si evaluari, dl Basescu a adunat izbinzi serioase in acesti doi ani: desecretizarea dosarelor Securitatii si cresterea sensibila a transparentei actului de guvernare. Este, de asemenea, primul presedinte care se debaraseaza de SRI in exercitarea puterii, prin numirea la conducere a unui om important al opozitiei, si cu totii speram ca, de acum inainte, aceasta va fi o cutuma. Dezinhibarea Justitiei si criticismul fata de Guvern (iarasi, deprindere noua pentru un presedinte roman) sint, si ele, plusuri pentru dl Basescu.

Pe linga singuratatea despre care am vorbit la inceput, al doilea pericol care il paste pe dl Basescu vine din ceva care, de obicei, e o mare calitate pentru un lider, din siguranta de sine. Este, cum se spune, prea sigur pe el. Acum doua luni, raspundea unui reporter care il intreba despre aparitia unui partid prezidential: „Ce nevoie am eu de partid prezidential?" Recent, cind reporterii Associated Press i-au adus aminte ca adversarii sai il socotesc „neprezidential", dl Basescu a raspuns: „Sa mergem la urne, sa vedem cine e neprezidential". Urnele, cel putin pentru moment, il confirma pe presedinte. Poporului ii place un asemenea lider. Dar aici, o stiu toti cei care cunosc comedia umana cit de cit, se ascunde, poate, cel mai mare pericol.