Radu Portocala, scriitor si jurnalist, opozant al regimului comunist, si-a dat demisia de la conducerea Institutului Cultural Roman printr-o scrisoare deschisa acuzand birocratia, supracentralizarea si coruptia intelectuala. Seful Institutului aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Traian Basescu, Horia Roman-Patapievici, afirma ca este adevarat ca s-au discutat aceste probleme la reuniunea ICR dar Radu Portocala nu a facut aceste reclamatii si in scris.
Ce reprosati conducerii Institutului Cultural Roman?
Observ ca domnul Mircea Mihaies sustine intr-o stire Rompres ca ceea ce eu le reprosez este nimic pe langa reclamatiile primite la centru. Si aceasta ce demonstreaza? Inseamna ca nu fac ce trebuie. De exemplu: faptul ca bugetul intarzie, ca modul de functionare al Institutului este mai complicat decat cel al ambasadei, ca s-a ajuns la niste situatii absolut ridicole in care de pilda o angajata a Institutului a trebuit sa dea un cec personal la un hotel unde a stat un pianist invitat de noi pentru ca de la Bucuresti se trimit banii cu zece zile intarziere.
Ce va deranja la aceasta centralizare pe care o contestati?
Faptul ca in primul rand aceasta ne diminua foarte mult autonomia. Pe de alta parte, faptul ca, asa cum scrie in regulament, ei trebuiau sa ne propuna programe, ceea ce nu s-a intamplat niciodata intr-un an de zile, deci programe si nu norme administrative. Or, faptul ca suntem obligati sa avem adrese de e-mail la Bucuresti e absurd, cu atat mai mult cu cat sistemul lor informatic merge prost. Faptul ca pentru orice lucru trebuie sa ceri autorizatie. Ca sa imprimi de pilda un program de concert care costa 60 de euro iti trebuie autorizatie de la Bucuresti! Nu aveam nici un fel de autonomie financiara. Am discutat cu directorii altor institute culturale din Paris si toti mi-au zis ca lor li se spune la inceputul anului: aveti bugetul atat, iar banii vi se vireaza intr-un cont; o data pe luna sau o data pe trimestru da seama de acesti bani. Insa ii are la dispozitie, nu trebuie ca inainte de fiecare actiune sa faca o cerere care sa fie prezentata de una dintre directoarele ICR de la Bucuresti unei comisii ce se intruneste in fiecare joi, care o aproba sau nu, si banii se deblocheaza dupa nu stiu cate zile. Pentru fiecare actiune procedura este de doua saptamani.
Reclamati birocratizarea de la centru, dar pe de alta parte d-l Patapievici afirma in ziarele de astazi (ieri-n.r.) ca dvs nu ati notificat niciodata ICR asupra acestor probleme...
D-l Patapievici este tradat de propria memorie, deoarece la intalnirea care a avut loc cu directorii institutelor culturale la Bucuresti pe 1 si 2 septembrie, nu numai eu, ci si majoritatea participantilor a emis plangeri de exact aceeasi natura cu cele enumerate de mine in scrisoarea de demisie. Majoritatea a cerut sa primeasca banii la inceputul anului, evident, supusi unui control, pentru ca nimeni nu doreste sa cheltuiasca banii statului fara sens. S-a vorbit atunci de centralizare.
Inteleg ca au fost plangeri si de la alte sucursale ale ICR?
Au fost asemenea plangeri de la mai multi directori. Acest dualism face ca noi sa primim o parte din bugetul pentru programe de la ICR si cealalta parte de la MAE - adica bugetul administrativ, pentru salarii etc. Bugetul care vine de la ICR implica uneori niste urgente si este complet gripat.
In acelasi timp dvs mai reclamati faptul ca nu s-au gasit 3600 de euro pentru un buletin al Institutului in schimb s-au gasit 28.500 de euro pentru un contract scandalos - spuneti dvs - cu o editura unde daca se negocia s-ar fi redus cheltuiala la 6000 euro. Cum s-a ajuns la asa ceva?
In primul rand in ceea ce priveste programul: formalitatile birocratice care s-au impus acum in toamna, pentru ca pana in august am putut tipari buletinul, sunt de asa natura incat procedura ar lua aproximativ o luna. Nu zic ca nu s-au gasit banii, insa lucrurile s-au complicat atat de mult incat nu se mai poate face acest program.
In ce priveste contractul mi se pare scandalos faptul ca a fost prost negociat de la bun inceput de la Bucuresti. Este vorba de un editor foarte cunoscut, insa daca va uitati pe catalogul sau de pe Internet veti vedea ca toate lucrarile pe care le publica sunt in regim de parteneriat. Face o afacere extrem de convenabila: primeste bani, publica o carte.
Carti care nu se vand, dupa cum spuneti in demisie...
Nu numai ca nu se vand, dar am sa va spun un lucru mult mai grav. Cartea tiparita in aceste conditii in foarte multe cazuri, in cadrul fisierului general tinut de editorii francezi, nici macar nu este considerata drept carte, este considerata drept brosura. Deci nu intra in cataloagele generale ale librarilor. 28.500 euro fara taxe care se dau acestui editor mi se pare enorm de mult. Plus plata traducerii, care se va face la Bucuesti. Plus drepturile de autor pentru fotografii. Peste 30.000 de euro. Ce va face editorul cu acesti bani: va plati un tehnician si un tipograf. Avand caracteristicile cartii s-ar fi ajuns poate la 6000 euro. Restul va fi un castig al editorului. De ce? Ca sa faca acest serviciu, sa publice o carte...
Daca pe d-l Patapievici il tradeaza memoria, ce putem spune despre d-l Mihaies care acuza Institutul de la Paris ca ar fi unul dintre cele mai slabe din retea si in acelasi timp ca dvs incercati sa pozati in victima si sa va relansati cariera deoarece n-ati fi primit calificativul satisfacator?
Aici este o afirmatie care mi se pare extrem de ciudata, pentru ca atunci cand cineva isi da demisia este greu de crezut ca incearca sa-si relanseze cariera, dupa cum spune d-l Mihaies. Pe de alta parte, el ma trateaza drept functionar incapabil. N-am fost niciodata in afara de acest an functionar, n-am intentia sa fiu nici de acum incolo. D-l Mihaies din cate stiu vine destul de rar pe la ICR ca sa poata aprecia ce fac unii si altii. Dar ar fi fost mult mai interesant daca in loc sa ma faca incapabil d-l Mihaies mi-ar fi spus cedeaza-mi salariul tau pe un an si vin eu sa conduc institutul sa-ti arat cum se face. E mult mai usor sa insulti. Daca mi-ar fi raspuns punctual s-ar fi contrazis pe el insusi. Spune intr-o alta declaratie ca plangerile mele sunt nimic fata de plangerile ICR-ului. Ar fi fost o solutie onorabila ca d-l Mihaies sa vina la Paris in conditiile actuale, fara personal, intr-un sediu mizerabil si sa conduca institutul timp de un an de zile.
Ce veti face de acum incolo?
Nu stiu, poate voi incerca sa ma intorc la jurnalism.
Imi amintesc de volumul dvs jurnalistic "Autopsia unei lovituri de stat". Ce credeti, personajele care au participat la lovitura de stat, dintre care unele sunt inca active, incep sa-si piarda puterea, ele sau mecanismul din spatele lor?
Sigur ca puterea poate fi masurata cantitativ. Parerea mea este ca aceste personaje au tot atata putere, dar de alta natura si asta rezulta din faptul ca pana acum nu s-au scos dosare, nu s-a spus adevarul, sunt multe lucruri care au ramas ascunse, iar cineva care poate ascunde este cineva care are putere.
In carte vorbeati de o lovitura de stat a disidentilor...
Stiti ca a existat in URSS in 1958 un personaj extrem de interesant care se numea Alexandr Selepin. Selepin i-a spus lui Hrusciov ca daca nu se schimba anumite lucruri tot sistemul se prabuseste si printre altele i-a propus asocierea opozitiei la putere. La care Hrusciov i-a raspuns ca nu exista opozitie, Selepin replicand: nu e grav, opozitia putem s-o cream. A doua propunere era de transformare radicala a rolului KGB, care urma sa joace un rol mult mai important in politica externa decat in politica represiva interna, iar acest rol s-a pus in practica prin dezinformare. Hrusciov a fost atat de entuziasmat de aceasta propunere incat l-a prezentat pe Selepin Biroului Politic, care l-a numit sef al KGB unde l-a format pe Andropov, care este omul care a inceput totul, omul care l-a format pe Gorbaciov.
Si Vladimir Bukovski sutine ca majoritatea miscarilor de disidenta au fost create de KGB ca o alternativa a puterii.
Sigur, chiar la dvs in ziar aparea informatia ca Sindicatul Solidarnosc a fost creat de ei si manipulat de ei. N-am vazut documente, insa mi se pare foarte logic. Si mai mult decat logic, mi se pare simplu de executat intr-o tara in care totul este controlat si se pot crea tensiuni dupa care pot fi directionate reactiile. Se poate reprima o revolta, se poate controla organizarea de grupuri revolutionare si se poate lasa sa se dezvolte un sindicat.
Ce sperati sa se intample dupa demisia dvs?
Am avut o suma de mesaje de simpatie si sper ca demersul meu va starni si alte reactii, poate si alti directori o sa-si manifeste nemultumirile, asa cum au facut-o si in luna septembrie la Bucuresti, pentru reformarea Institutului.
Cine este Radu Portocala
Nascut in 1951, in Romania, din tata roman si mama grecoaica, nepot al ministrului de Interne liberal cu acelasi nume din perioada 1937-1939, opozant al regimului Ceausescu, Radu Portocala a fost inculpat pentru inalta tradare contra oranduirii socialiste in anul 1977. Exilat in Grecia, in 1982 Radu Portocala a plecat in Franta, unde traieste si in prezent. Dupa ce a obtinut diploma Institutului de Studii si Relatii Internationale de la Paris, Portocala a scris numeroase carti si a fost corespondentul in Franta al serviciului roman al postului Vocea Americii, colaborand si la RFI, dar si la postul Antenne 2.