Reteta succesului e sigura de la Stan si Bran incoace. Slabanogul si grasanul care se sicaneaza reciproc din te miri ce stirnesc risul chiar daca, in loc de frisca, arunca cu noroi unul spre altul. Mai ales daca o fac in vazul lumii si spre deliciul ratingului televiziunilor.

Meme si Iancu cred, fiecare despre sine, ca sint managerii unor echipe de fotbal. Pe hirtie asa se cam arata lucrurile. In realitate, amindoi nu reprezinta nimic altceva decit o suma de frustrari adolescentine poleite cu bani obtinuti din afaceri nelimpezite. Stoica a stat la cutie intre victoria de la Kiev si egalul calificarii in primavara Diviziei B europene. In loc sa dispara la loc in smogul Galatiului, de minuta cu Carlos cel indeminatic, a reaparut sa-si joace rolul favorit: Sancho Panza de Pipera. Daca valetul lui Don Quijote era un tip tolerant si realist, cel al lui Becali se lupta el cu dusmanii inchipuiti ai stapinului incercind din rasputeri sa scape de povara rolurilor secundare. Plecat pe alte continente sa ne umileasca cu talentul sau de cautator de comori sud-americane la preturi de dumping, Meme a reaparut taman la momentul crucial. Precum odinioara legendarul manager al Realului, Santiago Bernabeu, cel care a coborit la vestiar doar dupa vreo doua infringeri, si Stoica a marturisit ca nu are obiceiul sa intre la cabine decit in clipele de restriste. De ce nu si-o fi ales unul dintre meciurile de acasa cu Lyon sau cu Madrid si a preferat sa apeleze la atuul magic de-abia cu Poli Timisoara nu vom sti niciodata. Am aflat insa ca orgoliul personal e mai presus de binele echipei! Totusi, de aceasta data imboldul a functionat si Steaua a gasit cite o „teapa" cu care sa-i rapuna pe fiecare dintre cei trei elefanti ai companiei Balkan Petroleum, patroana Politehnicii. Nu va ginditi la fratii Iancu si la executivul Rosianu. Discutam la nivel efectiv simbolistic despre sigla celor trei pachidermi aurii care stau falnici in logoul oficial al BkP-ului.

Iancu, la rindul sau, nu pierde nici o ocazie in care sa nu faca parada de abilitatile sale manageriale si de faptul ca un petrolist adevarat nu-si permite sa piarda bani nici macar in fotbal. Acum depinde cit socoteste el ca e de lung ciclul de fabricatie in industria mingii. Daca e adevarat ca in doi ani a forat de vreo douazeci de milioane de dolari si n-a iesit la suprafata decit noroiul urit mirositor din vorbele sale, atunci inseamna ca mai avem de asteptat destul pina la podium si la rentabilitate financiara. E drept ca „managerii" in cauza au si o insusire comuna pe care si-o pun de minune in valoare ori de cite ori deschid gura: artagul de mahala. Cum depunctarea echipelor nu mai e, pe buna dreptate, o masura aplicabila, dar respectul reciproc e normat pina si in Liga lui Mitica, cei doi recidivisti ar putea stringe din partea comisiilor primele sufragii de persona non grata in fotbal. Jurnalele sportive s-ar reduce dramatic, dar oxigenarea mediului ar fi una substantiala!