Pornind de la doua exemple concrete, autorul defineste tipologic pe imitatorul servil, habotnic si neconditionat al modelelor furnizate de un "centru". Pe vremea lui Mihai Beniuc, care a scris ca este "tobosarul timpurilor noi", acest centru era Moscova. Cu un secol si jumatate in urma, catehismul bonjuristilor venea de la Paris. Acum avem doua "centre" - Uniunea Europeana, respectiv Statele Unite ale Americii. Eu simpatizez cu al doilea, fiindca i se datoreaza in mare masura demolarea comunismului. Intuind nocivitatea pustiitoare a marxismului, americanii l-au tinut in lesa pana la sfarsitul secolului trecut, apoi a patruns si in universitatile lor. Insa nu pentru vecie.
Tot in revista "Romania literara", intr-un numar si mai recent, 47/2006, profesorul Virgil Nemoianu, profesor la o universitate americana si despre a carui reputatie intelectuala nu mai este nevoie sa vorbesc, publica un amplu articol, "Schimbari americane". Un veritabil compendiu. Din care aflam, in paragraful consacrat situatiei spirituale/culturale, ca "corectitudinea politica", indeosebi sub aspectele ei legislative, s-a vazut adesea blocata. Multi membri de frunte ai Partidului Democrat au inceput sa admita ca lupta lor indarjita impotriva religiei este o eroare de proportii. Exprimarea deschisa a legitimitatii religioase in "agora" o vedem in cruciulita pe care a gasit de cuviinta sa inceapa sa o poarte la gat de la o vreme incoace dna Hilary Clinton...". Oprim citatul aici recomandand cu calduroasa staruinta feministelor noastre gestul doamnei Clinton, care, atunci cand a vizitat Bucurestiul, s-a abatut si pe la biserica Kretzulescu... Revenim la articolul profesorului Nemoianu: "Probabilitatile ca vor fi eliminate simboluri religioase federale (de pe bancnote, din Congres, Curtea Suprema etc.) par reduse... Legiferarea casatoriilor homosexuale este improbabila in majoritatea statelor, cu atat mai putin la nivel federal. Minune a minunilor - continua dl Virgil Nemoianu - planurile de invatamant de la Harvard au propus includerea unui curs obligatoriu electiv pe tema "Ratiune si credinta" pentru toti studentii."
Am mai vorbit despre pasiunea intelectualilor nostri pentru idei si mode culturale expirate. "Noul roman", structuralismul, semiotica erau asumate in Romania atunci cand se ofilisera la ele acasa. Aceeasi chemare o gasim si la activistii civici in tara noastra: le casuna pe icoanele din scoli in acelasi timp in care simbolurile religioase sunt reconsiderate in Statele Unite. Si nu se putea intampla altfel in aceasta tara despre care Mircea Eliade scria: "Nu intelegi nimic din viata, din cultura si din politica americane daca nu tii seama ca Statele Unite isi au radacinile in teologie. "A nation of God", le place americanilor sa spuna despre ei insisi. Originile religioase ale democratiei americane - marea ei forta si in acelasi timp tragica ei slabiciune- - provin de aici..." (cf. Mircea Eliade, "Jurnal 1941-1949", Buc., 2003, p. 406).
Ca si intelectualii amatori de mode si modele culturale, activistii societatii civile romanesti pururi tinere pot constitui un barometru: in momentul in care ei imbratiseaza cu patima un tipar sau o canava ideologica, poti fi aproape sigur ca acestea si-au trait traiul. O experienta similara a cunoscut si Beniuc. Cand liderii comunisti de la Bucuresti au intors spatele Moscovei, pe el l-au trecut mai intai pe linie moarta.