La doi ani de la preluarea mandatului suprem in stat, dl Basescu si-a realizat in plan extern doar o mica parte din potentialul sau politic.

Sa ne amintim. In campania electorala din 2004, adversarii politici contestau radical capacitatea candidatului Traian Basescu de a conduce politica externa a Romaniei. Dupa doi ani, Romania este membra a UE, are o pozitie tot mai solida in NATO si incearca sa asume un profil decis in regiune. Ma indoiesc ca dl Adrian Nastase ar fi putut face mai mult sau, ca sa fiu neutru, ar fi putut face altceva. Anii 2005 si 2006 au fost dominati de efortul de aderare la UE. Desi dl Basescu a fost vehement criticat pentru pozitiile sale atlantiste, spunindu-se, adesea cu exasperare, ca acestea afecteaza sprintul european al Romaniei, acum, la inceputul lui 2007, se vede limpede ca nu a fost asa. Inca din 2005 erau semnale ca dl Basescu nu greseste. Amintesc, in context, declaratia dlui Jonathan Scheele care, intrebat fiind despre reactia europenilor fata de optiunea clar exprimata a dlui Basescu de a considera SUA ca principal partener strategic al Romaniei, a spus ca i se pare o politica absolut fireasca de vreme ce SUA sint partenerul strategic principal si pentru UE. Dar asemenea pozitii, nu doar oficiale, ci si logice, de bun-simt, nu i-au imblinzit deloc pe criticii panicati din Bucuresti. Sigur ca meritul principal al atingerii „datei-tinta" revine cabinetului, dar acum, la finalul cursei, e greu sa mai sustii ca politica externa a presedintelui Basescu a afectat sansele de aderare a Romaniei, asa cum au tot repetat multi in ultimii doi ani.

Dl Basescu a mai fost aspru criticat si pentru aciditatea pozitiilor sale fata de Rusia. Totusi, nimeni nu poate nega ca in anii din urma Rusia a devenit tot mai agresiva, ca reactioneaza tot mai ostil in fata valului de democratizare a regiunii si ca, in privinta Romaniei, enervarea Moscovei vizeaza direct calea de dezvoltare pe care am ales-o. E o realitate: Rusia nu este prietenoasa cu Romania. Recenta declaratie a presedintelui Putin, care a admonestat UE ca nu s-a consultat cu Rusia cind a admis aderarea Romaniei si Bulgariei, e cit se poate de elocventa. In fata unei asemenea Rusii, cum ar fi trebuit sa se comporte Romania? Sa se faca mica si sa se piteasca, probabil. Numai ca dl Basescu nu e genul. Si, din cite vad, asta irita pe multi.

Pe de alta parte, asa cum realitatea relatiei Romaniei cu Vestul indica reusita politicii dlui Basescu, trebuie spus ca, in plan regional, lipsesc dovezile de succes. E drept, regiunea Marii Negre e tulbure, disproportia enorma de putere dintre tarile regiunii si, mai ales, agendele contradictorii ale acestora fac aproape imposibil un efort regional coerent. Dl Basescu stie ce vrea la Marea Neagra: implicarea directa a SUA si a UE in problemele regiunii. Rational, e singura cale prin care interesele Romaniei pot fi protejate. UE a ajuns la Marea Neagra prin fatalitatea extinderii, dar asta nu inseamna deloc ca stie deja ce partitura trebuie sa joace. SUA, desi manifesta un interes in crestere, nu pun, inca, Marea Neagra pe lista urgentelor, desi, in dialogul bilateral Washington - Moscova (singurul cadru in care se poate rezolva ceva concret) tema e prezenta. Desi isi asuma corect obiectivul, care mi se pare a fi perfect valid din perspectiva interesului national al Romaniei, dl Basescu nu a gasit inca mijloacele pentru atingerea sa. Eu cred ca daca se concentreaza pe regiune in sine, asa cum a spus-o de multe ori, dl Basescu greseste. Romania se poate impune in regiune numai prin Bruxelles si prin Washington si, de aceea, orientarea transatlantica lipsita de echivoc este, pe mai departe, vitala pentru noi. Romania nu are strategia potrivita pentru regiunea Marii Negre. Dl Basescu trebuie sa o gaseasca in urmatorul an, pentru a mai avea vreme sa o aplice in ceilalti doi ani de mandat. In orice caz, imi amintesc de vorbele celebrului general Norman Schwartzkopf: „A conduce presupune curaj si strategie, dar daca e sa-ti lipseasca una dintre ele, e preferabil sa-ti lipseasca strategia". Vorbe integral adevarate pe malul Marii Negre, dupa opinia mea.

Nu demult, Associated Press a difuzat un portret al presedintelui Basescu. Textul a fost preluat de mari ziare occidentale - inteleg ca numai in SUA a aparut in peste 15 cotidiene. Acel portret, foarte corect, arata un tip de politician tot mai rar in spatiul politic european. Omul e viu, temperamental, consecvent, charismatic si spectaculos. Se tine de cuvintul dat aliatilor si, la nevoie, contribuie rapid. Suma calitatilor si a defectelor sale da o personalitate politica aparte. Are viziune si, desi e o natura brusca, stie sa stirneasca simpatie. Inca de la inceput, a anuntat optiuni care au socat deprinderile modeste si caldute de pe la noi. Intrebarea pe care unii observatori ai scenei noastre politice si-au pus-o acum doi ani a fost daca diplomatia noastra va putea sa sustina asemenea viziuni curajoase si sa administreze, in folosul Romaniei, calitatile indiscutabile ale acestui presedinte. Dupa doi ani, raspunsul e, mai degraba, negativ. Diplomatia noastra, experta in cumintenie cenusie si abila in specularea conjuncturii, nu poate urma un lider curajos, nu poate cupla cu o viziune robusta. Suflul presedintelui sufoca aparatul diplomatic din spatele lui. Si aici, s-o spunem limpede, chiar presedintele greseste. Resemnat ca nu are de unde sa culeaga figuri diplomatice pe masura politicii sale externe, dl Basescu se multumeste sa lucreze cu ce are. O viziune ca aceea a dlui Basescu cere inimi, spirite si energie umana. Un aparat birocratic cu sufletul bintuit de nostalgii dupa actualii adversari politici ai presedintelui si cu mintea ocupata de logica bizantina a ascensiunii in cariera, un aparat construit anume pentru o politica externa de tipul Iliescu - Nastase - Melescanu - Geoana este cu totul impropriu pentru politica externa a dlui Basescu. Si daca, dupa cinci ani, vom contabiliza mai multe esecuri decit realizari la capitolul politica externa, aici s-ar putea sa fie cauza.