Ce simboluri ne-au marcat dupa decembrie ’89? Figurile care ne-au obsedat sau obiectele pe care ni le-am dorit cu ardoare spun mai multe despre noi decit multe fapte istorice.

Avem la indemina mai multe nume: obiecte-fetis, simboluri, eroi, imagini cult sau pop-icon-uri. Obsesiile noastre postdecembriste au explodat la contactul dintre lumea cenusie optzecista si pofta de idolatrizare nouazecista.

Pentru Lucian Mindruta, imaginile cele mai pregnante din anii ’90 au cuprins eroii tarii, care „au fost, pe rind, revolutionarii, apoi traficantii cu rulmenti in Turcia, apoi distribuitorii de bitter suedez, apoi intemeietorii Caritasului". Masina straina vine tare din urma in lista acestuia. „Ti-ai lipit vreodata obrazul de geamul uneia, ti-au iesit ochii din orbite sa afli «cit baga la ora»? Parcata in fata blocului meu, imi spunea, dureros, un singur lucru: ca viata era o chestie care se intimpla altora." In plus, mai avem un puternic mit mineresc, care ar putea vinde cu succes blugi si tricouri: „Miron Cozma era simbolul ultimei tresariri a unei iluzii: aceea ca proletariatul merita sa conduca lumea. A devenit un Che Guevara roman, inca neexploatat la valoarea lui mediatica. Sa fiu in locul lui, as scoate o colectie de blugi, curele si catuse. De-alea, deocheate".

Roman, Phoenix&Hagi

Figura lui Ion Iliescu si celebrul sau slogan „Nu ne vindem tara" reprezinta principala sintagma care i-a urmarit pe romani in primii ani de dupa Revolutie, este de parere regizorul Cristi Puiu. „Este secundat de Petre Roman, cu puloverul sau revolutionar, trupa Phoenix, Marian Munteanu sau reprezentanti ai degringoladei politice, precum Nica Leon si Iosipescu Zambra", adauga Puiu la lista icoane-pop ale acelor vremi. Realizatorul filmului „Moartea domnului Lazarescu" mai noteaza ca peisajul mediatic a fost marcat de saptaminalul „Baricada", aparut in primele luni ale lui 1990, dar si de Catavencu, „publicatia care a functionat pe principiul celor 3R: recuperarea, reconditionarea si refolosirea bancului, rarit considerabil din folclorul oral al perioadei comuniste".

Din lista de icoane a „gazetarului" Catalin Tolontan, nu lipsesc Gheorghe Hagi, „sinonim cu talentul care se impune impotriva piedicilor", trioul Andrei Plesu - Gabriel Liiceanu - Horia Roman Patapievici, care „a reusit sa faca un imprescriptibil serviciu comunitatii" si duetul Andreea Esca si Pro TV, pentru „cea mai importanta revolutie din comunicarea romaneasca".

Stilizarea golanilor

Conditiile pentru a deveni un pop-icon tin de un fel de mitologie a imediatului, explica Marius Jucan, conferentiar doctor in studii americane la Facultatea de Studii Europene din Cluj. Acestea mai tin de circumstantele unei industrii culturale dependente de voga internationala si de permeabilitatea locala. „Ceea ce nu inseamna ca modele locale pop nu ar putea fi niste preluari «creatoare»", sustine totusi Jucan. Inceputul anilor ’90 a propulsat, in opinia sa, oglinda rebelului cu chitara din Piata Universitatii, „o diagrama in schimbare pentru popularitatea unei culturi distribuite in «masa»".

Ulterior, noteaza Jucan, divertismentul, „decibelii" discoului, nuditatea, senzationalismul sau dezinhibarea violenta nu au dus la epuizarea discutiei despre iconografia pop: „La citiva pasi de aderare, lucrurile imi par gata sa capete un anume efect de stilizare, de la telenovelele autohtone la nevoia de a face talk-show-uri, nu doar pentru a lua mereu temperatura ratingului, ci pentru a arata ca experienta culturala a democratiei nu trebuie sa duca la anihilarea standardelor".

Curaj si filosofie scandinava

Scriitoarea Simona Popescu merge pe mina lui Courage, catelul din desenul animat „Courage, the Cowardly Dog", atunci cind este rugata sa desemneze icoane ale anilor ’90. „Mi se pare un personaj important al lumii noastre. Imi place de el pentru loialitatea sa si curajul extraordinar de care da dovada in lupta lui cu… Bizarulintruziv, desi el e un biet catel roz si foarte timid, care nici macar nu latra. Mi se pare mai tare decit catelul Pluto", isi motiveaza scriitoarea alegerea. Johnny Depp, urmatorul in lista Simonei Popescu, e la loc de mare cinste pentru ca „face parte din familia actorilor inteligenti si nonconformisti. E un nonconformism intens, care ma convinge mai mult decit nonconformismul «extens» ce se poarta in lumea lui si-a noastra". Byron de la formatia Kumm ocupa locul al treilea in preferinta autoarei, „pentru vocea lui, profesionalism si pentru distanta pe care reuseste s-o tina in raporturile cu «piata». L-as adauga imediat pe Iordache, cu tot cu saxofonul lui". Popescu isi incheie top cinciul cu Radu Afrim, regizorul „excentric, original, cu atitudine; are o inteligenta pasionala. Se vede in tot ce face pe scena", si Björk, „pentru ca e nascuta in acelasi an cu mine. Muzica ei, videoclipurile, imaginea ei sint, pentru mine, un fel de filosofie".