Tocmai presedintele, care parea, pentru marele public, sustinatorul acestui tip de scrutin al "mortii subite" (ca sa folosim un limbaj fotbalistic). Motivul? Misionarul Theodor Stolojan n-a izbutit, inca, sa rupa suficienti membri din PNL, sa intarea
Tocmai presedintele, care parea, pentru marele public, sustinatorul acestui tip de scrutin al "mortii subite" (ca sa folosim un limbaj fotbalistic). Motivul? Misionarul Theodor Stolojan n-a izbutit, inca, sa rupa suficienti membri din PNL, sa intareasca imaginea "platformistilor" in ochii electoratului, prin formarea unei alternative puternice la PNL-Tariceanu. Timpul a fost prea scurt, iar pasul surprinzator al PC, prin iesirea de la guvernare, poate arunca-n aer intregul plan al Cotrocenilor. In mod firesc, conform previziunilor camarilei lui Basescu, in urma presiunilor iscate de contractele de privatizare din domeniul energiei, Seres - ca si coeficient de risc - urma cel mult sa-si dea demisia. Presat cu dezvaluirile din ancheta Parchetului, instrumentate de procurorul teleghidat Ciprian Nastasiu, care a descoperit marea cu sarea si pe piratul Stamen Stancev la timona, ministrul Economiei ar fi trebuit sa joace cat mai pe banda dreapta, a "platformistilor". Se zvonea, tot atunci, ca Seres - care, initial, ii aratase pisica insusi sefului sau de partid, Dan Voiculescu, mare campion al traficului cu curent electric - va parasi PC si se va alatura "platformistilor". Ceea ce ar fi insemnat, inca un ministru, dupa Gheorghe Flutur de la Agricultura, care iesea din Guvern din motive de Stolojan. O alta varianta, mai de preferat de laboratoarele presedintelui, ar fi fost ca PC sa colaboreze cu Cotrocenii, pentru a-si pastra stabilitatea politica, dar si ministrul pe functie.
Vulpoiul "Felix", insa, cu indelungata-i experienta de securist batran, a mirosit o alta cale, o alta solutie pentru a-i taia coada lui Basescu. Si pentru a evita ca dosarul "Energia" sa evolueze si sa-l prinda printre marii spioni electrici pe Codrut Seres, caruia i se putea schimba imediat calitatea din martor in invinuit. Prin simpla apasare a "butonului" Nastasiu. Ceea ce ar fi generat un mare scandal in randul PC, dupa abia incheiatul: demascarea lui "Felix" de catre CNSAS in chiar momentul cand se autopropunea vicepremier in locul amicului George Copos, demisionat din motive de "Loterie". Asadar, pe cand PC parea prins in corzi mai ceva decat PSD pe vremea lui Adrian Nastase (apropos, se vede ca s-a folosit aceeasi tactica, numai ca acolo Dosarul "Energia" s-a numit "Matusa Tamara"), Voiculescu s-a rasucit si a intors armele. Un stanga-mprejur care i-a permis lui Popescu Tariceanu sa castige teren, dar si noi ministri in favoarea-i, si sa-si mute genunchiul operat - de care a facut misto presedintele - la Cotroceni.
Daca dupa demiterea lui Flutur, Basescu a anuntat, catranit, ca va aproba propunerea lui Tariceanu, surprinzand o majoritate jurnalistica a carei speculatie era ca presedintele va folosi momentul ca sa provoace o criza, de data asta liderul de la Cotroceni imi confirma supozitia. Chiar el l-a contactat pe seful Senatului, Nicolae Vacaroiu, rugandu-l sa urgenteze procedura de validare a ministrilor. Inainte de alegerile PSD. Iar asta dupa ce liberalii au presat cu anticipatele, conditionand functia de premier pentru Tariceanu, dar, mai ales, cu formarea unui pol PNL-PSD-PC, care ar lasa PD in fundul gol.
Manevra PC este cu atat mai dura cu cat nici la PSD nu s-au lamurit lucrurile. Geoana, cel care l-a aruncat pe Nastase peste bord si care a vandut partidul contra unui post de sef al SRI, este din ce in ce mai amenintat de candidatura lui Sorin Oprescu, a carui eventuala victorie, duminica, pe 10 decembrie, ar intari alianta PSD-PC. O noua lovitura pentru politica de la Cotroceni.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.