Criza politica actuala va trece. Cu ce urmari? Asta va depinde de ce vom pune in locul lehamitei. Dar bolile sociale ajunse cronice pot avea consecinte fatale.

Nu m-ar deranja deloc sa-mi spuna cineva ca am si „idei reactionare". Si, oricum, n-as socoti asta un repros. Nu ma va convinge nimeni, cred, ca progresul, indiscutabil, din plan tehnic, la care asistam nu ascunde, sub efervescenta lui, un primejdios regres sufletesc. Si ca omul de azi care scrie la laptop ceea ce citim prin ziare e superior, spiritual, celui care a scris cu pana de gasca sau cu stiloul cartile pe care le avem in biblioteca. Am chiar o teorie pe care o voi dezvolta intr-un capitol din volumul la care lucrez (se cheama „Calomnii mitologice"): ca „neo-barbaria" care se foloseste de calculator poate fi mai rea decat barbaria care se folosea doar de bata, intrucat e mai lipsita de scuze.

Ce-i drept, nici ca „reactionar" nu ma pot simti intreg. Daca „revolutionarii" si „reactionarii" ar fi imbarcati, simbolic, in doua vagoane din trenul istoriei, locul meu ar fi, inevitabil, intre ele, agatat de tampoane. Am venit, candva, din Romania „retro" (cum ar zice dl Brezianu, care ne-a atras atentia intr-o aparitie la „Historia" ca exista, de fapt, doua „Americi", una „retro", conservatoare, atasata de traditii, si una „metro", unde regula pare a fi „zero frane") si n-am devenit nici la batranete un orasean suta la suta. Inca mai tresar cand aud un cocos cantand undeva prin preajma Garii de Nord. Dar nu neg, asemenea altor intelectuali veniti de la tara, am fost „corupt" de oras. Intru in panica de cate ori nu mai curge apa sau se stinge lumina in cartierul meu. Am nevoie de conditii minime de confort pentru a ma gandi, cand am chef, la „bunul salbatec", iar pe o insula pustie mi-ar fi dor, cu siguranta, si de programele Televiziunii Romane, inclusiv de trancanelile despre „mari romani".

Am facut aceste precizari pentru a explica mai bine de ce, pentru mine, „marlania" nu e doar o problema individuala, de educatie. Prin formele pe care le-a luat si prin nivelurile pe care le-a atins, ea a devenit, indraznesc sa cred, aproape o problema nationala. Una superioara platitudinilor pioase de care am avut parte vinerea trecuta cand am evocat norocul nostru istoric de-acum 88 de ani. Caci Romania de azi nu mai poate fi sigura de norocul ei. In plus, nu mai seamana cu Romania din 1918 din cel putin doua puncte de vedere (in afara de cel teritorial). Au disparut intre timp doua clase - mosierimea si taranimea - carora le datoram (buna-rea) identitatea noastra. Si ce vom pune in locul „boieriei" si al bunului-simt taranesc? „Stilul" Basescu? Apoi, daca, in 1918, multi tarani s-au dus cu carele trase de boi (mergand zile in sir) pentru a fi la 1 decembrie la Alba-Iulia, azi se vorbeste, prin Ardeal, despre Bucuresti, in termeni care mi-au dat frisoane; mai ales ca „fumurile chezaro-craiesti" risca sa se transforme intr-un patinoar! Domnii care joaca „poker" politic, interesati doar de crizele lor, inteleg, oare, primejdiile?

Nu exista referinte istorice pe tema „evolutia marlaniei". Sau nu le cunosc eu. Tot ce pot spune e ca proasta crestere si badarania nu mai sunt azi o exceptie. Si nici macar o anomalie sociala. Sunt aproape o banalitate de care te lovesti si cand iesi pe strada, si cand deschizi televizorul. Si par a fi o achizitie „moderna". In Lisa, unde am copilarit eu, existau barbati capabili sa zdrobeasca o masa, cu pumnul, la carciuma, dar „marlani" nu-mi amintesc sa fi existat. Nu-mi amintesc sa fi vazut specia atat de volubila azi nici dincolo de bariera „Bacchus", din vechiul cartier Ferentari, unde am locuit intre ’46 si ’49, in anii studentiei. Existau oameni cu educatie precara, rudimentara, dar lacunele de educatie nu coborau sub anumite limite. Si chiar as indrazni sa afirm ca dispretul din termenul „mahalagiu" calomnia, de fapt, acea mahala pe care am cunoscut-o eu.

As mai spune ca „marlania", ca mod de a fi, nu tine nici de pozitia sociala, nici de starea cuiva, nici de diplome sau de rangul unei persoane. Tine de lipsa celor sapte ani de-acasa si de „probleme de caracter", daca nu cumva am putea adauga si un alt minus, adica un minus de inteligenta. Oricum, avem „marlani" foarte diferiti. Marlani nespalati din nastere si marlani care parfumeaza si jegul. Marlani care o duc prost si marlani care au conturi de milioane de euro. Marlani care considera strada un closet si marlani cu bodyguarzi. Marlani cosmopoliti si marlani care fac caz de patriotism. Sociologii ar avea ce studia, daca ar fi interesati.

„Si ce-i cu asta? mi se va spune. Intr-o democratie e permis orice. Si, pe urma, nu vom fi peste o luna «europeni»?"

Asa e. Iar daca deschizi televizorul, se discuta cu totul altceva. Despre criza politica actuala, bineinteles.

Ce sper, in acest caz, punand in discutie fenomenul? Ei bine, iata. N-as vrea sa confirmam magariile debitate despre noi de britanicul „The Sun" intrand in saloanele europene cu deprinderi asteptate de ceilalti „europeni". Ar fi important, dupa tot ce s-a zis despre noi, sa-i socam pe cei de la Bruxelles cu putina seriozitate. Ce soc ar fi!