Rezultatele excelente din ultimii doi ani in competitiile europene au adus cluburilor din Romania nu doar sefia in ierarhia coeficientilor UEFA (Liga I a terminat pe primul loc sezonul trecut si conduce detasat in actualul sezon), ci si clasari foarte bune la nivel mondial, conform criteriilor Federatiei Internationale de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS).
Astfel, clasamentul lunii noiembrie, dat publicitatii ieri, cuprinde cele trei "europene", Rapid, Steaua si Dinamo. Giulestenii sunt acum pe locul 6, cu 254 puncte (fata de locul 5 in luna octombrie), stelistii se mentin pe locul 26, cu 194 de puncte, iar "cainii rosii" au urcat 27 de pozitii, clasandu-se pe locul 34, cu 176 de puncte. Celelalte patru echipe care evolueaza in grupa G a Cupei UEFA, alaturi de Rapid, ocupa urmatoarele pozitii: Paris Saint-Germain - locul 37, Hapoel Tel Aviv - 78, Panathinaikos Atena - 81 si Mlada Boleslav - 95. Adversarele Stelei in grupa E a Ligii Campionilor ocupa urmatoarele pozitii: Olympique Lyon - 8, Real Madrid - 23 si Dinamo Kiev - 49. Adversarele dinamovistilor in grupa B a Cupei UEFA ocupa urmatoarele pozitii: Besiktas Istanbul - 42, FC Bruges - 65, Tottenham Hotspur - 51 si Bayer Leverkusen - 134. Primele cinci locuri in aceasta ierarhie sunt ocupate de FC Sevilla - 308 puncte, AC Milan - 276 de puncte, AS Roma - 269 de puncte, Internazionale Milano - 268 de puncte si Liverpool - 260 de puncte. (MIG)