Si-a riscat viata personala pentru a scrie un roman de 700 de pagini. Ion Manolescu: „S-ar putea sa curga ceva singe dupa cartea asta"

Vrei o bataie de joc la adresa ‘’Codului lui Da Vinci’’? Vrei povesti de iubire? Vrei lirism din comunism? Intra in „Derapaj"- noua carte a lui Ion Manolescu.

Cum ti se pare faptul ca eu, fostul tau sef de an din studentie, iti ia interviu, tie, liderul neoficial al anului nostru de la Litere? Au trecut 16 ani de la Revolutie.

Nu eram doar eu lider neoficial...

Cum asa? Erai! Toate colegele de an voiau sa-ti intre in gratii.

Sa nu exageram. Era o echipa mai mare. Ii uiti pe Vlad Pavlovici, pe Vlad Niculescu, tipi care au facut o cariera intelectuala de cea mai buna calitate. Dar e simpatic. Imi amintesc cum mergeam la meciurile de fotbal, din epoca, in Complexul 6 Martie, sau ne intilneam iarna in fata Muzeului Antipa si jucam o miuta, in fata militienilor care, daca ne prindeau mingea, ne-o intepau cu un fel de tirbuson. E colosal sa ne intilnim dupa atitia ani si sa stam de vorba pe chestii asa-zis intelectuale.

Ce am ratat sa facem atunci? In „Derapaj" iti iei revansa, scriind, pentru multe neimpliniri din facultate, de pe vremea comunismului. Revolutia pe noi ne-a prins in Facultatea de Litere.

Nu puteam sa facem mai mult decit sa mergem la cursuri, sa fim atenti numai la cele care ne interesau cu adevarat, la Paul Cornea, la un Mircea Martin si exemplele sint mai multe. Nu puteam decit sa mergem la o bere dupa cursuri si sa ne varsam frustrarile. Nu puteam decit sa credem ca sintem niste eroi de mucava. In creierul fiecaruia asta se si intimpla. Credeam ca, daca stam la o discutie despre Ceausescu sau vorbim despre literatura lui Noica, sintem cei mai importanti oameni ai momentului si ca putem merge mai departe. Problema este alta. Ce facem astazi?

Ce facem astazi?

Am trecut dinspre un comunism ceausist enervant spre un capitalism de tranzitie de tip mafiotic sud-american, in care multi dintre noi nu ne regasim. Cum discutam astazi intre noi, stiind cum e recompensata competenta, cum e retribuita valoarea. Adica deloc.

15 ani nu am reactionat, observi?

Nu am luptat cu sistemul. E latura noastra timida si intelectuala, de oameni care-si fac meseria pe patratelul lor. Tu, cu tridentul jurnalistic cu care faci interviuri semnifictive, semireale, eu - cu minicatedra mea de la Litere, in spatele careia formez-deformez generatii de studenti. Eu sint totusi multumit cu 50-70 de studenti la fiecare curs. Mi-e bine.

Dar derapezi in continuare. Nu ai scos singe din mafiotii din jurul tau. Nici eu n-am facut-o.

S-ar putea sa curga ceva singe dupa „Derapaj" de la Polirom, fiindca acolo este vorba despre un lector doctor al Facultatii de Litere din Bucuresti. Seamana cu autorul si, povestea, pe linga altele, merge pe ideea colectionarii gindurilor de catre studenti si de catre colegii din jur, ca si pe ideea cum gindesc studentii ideea relatiei cu studentii. Sa fim seriosi, stai la catedra si ai senzatia ca studentul nu doar te asculta pe tine, ci se gindeste si la altele. Iti dai seama, ce-ar fi sa vezi la ce se gindeste cu adevarat. La fel, tu poti debita o poveste despre Camil Petrescu si sa te gindesti la cartofii frantuzesti ce te asteapta acasa sau la prietena ta. Poate de aici va curge putin singe, fiindca lumea se va regasi in paginile „Derapajului".

Cum e astazi mediul universitar?

Mediul universitar e absolut osificat. Pe fata, e o vina a sistemului. Pe scurt, oamenii competenti, cu un CV de la 30 la 40 de pagini, cu doctorate, cu carti publicate, sint asistenti sau lectori. Nu spun mai mult. Mi-as fi dorit ca pe baza noilor legi capitaliste sa apara diferentieri salariale. Atmosfera e colorata. Exista oameni extraordinari si la 60 de ani, dar si tipi buni la 20. Studentii fac diferenta, ei aleg prestigiul. Daca o minte nu functioneaza la nivel academic, e observata.

Noi ne duceam la toate orele. Si astfel de diferente nu existau numeric.

Eram obligati sa mergem. Era condica de prezenta. Studentii vad cine are talent pedagogic. Studentii vor sa nu fie umiliti. Noi eram umiliti. Mi-aduc aminte ca eram dati afara din curs fiindca sopteam ceva colegului de banca. O magarie.

Sint studentii tai mai buni decit noi?

Sint mai buni fiindca au mai multe posibilitati si au o flexibilitate mai mare in gindire decit aveam noi, nu sint mai buni, fiindca nu au disciplina noastra, disciplina impusa de sistem. Stateam sase-sapte ore pe un material academic. Ei nu mai fac asta. Profesional, o iau mult mai lejer.

Ar trebui sa murim noi ca sa se nasca o lume mai buna.

Asta imi aduce aminte de o lozinca, citita pe un perete, in zona Foisorului de Foc, dupa Revolutie: „Ceausescu sa ne ierti, in decembrie am fost beti!". Nu, nu trebuie sa moara nimeni. In 21 decembrie am fost la Piata Romana si am plecat inainte de incercuirea de acolo. Nu regret ca n-am ajuns ca Patapievici si ca Iaru la Jilava. Pentru ce au suferit ei? Pentru cine? Sint foarte mindru ca am scapat.

Ion Manolescu nu avea nevoie sa invete in facultate si nu avea nevoie sa fie un profesor bun si un scriitor cu carti adevarate. Ion este fiul lui Florin Manolescu, profesor universitar. Erau destui lingai in facultate care avansau altfel decit pe baza unui merit.

Stii, care e povestea aici? Dupa ’90, m-am dus la o selectie de jucatori de fotbal. Aveam sentimentul ca o data cu democratia au crescut si sansele mele de a juca fotbal la o echipa mare. Selectia a decurs in felul urmator: eram trei-patru insi in fata antrenorului si acesta a strigat: „Cine e Popescu?" Si unul a raspuns: „Eu!". „Popescu ramine, ceilalti pleaca!". Asa s-a incheiat cariera mea fotbalistica. Eu am mers pe cariera asta universitara din masochism, nu e vorba doar despre o traditie de familie. In general, Manolestii au fost profesori sau invatatori. Mie mi se iau interviuri si acum si sint luat drept fiu al lui Nicolae Manolescu. E onorant. Dar placerea mea enorma e de a lucra cu elevii si cu studentii. Nu as renunta la meserie oricit de prost platit sint si oricit de tare critic sistemul, care efectiv isi bate joc de noi.

Cum de ai reusit sa scrii 700 de pagini?

Doi ani am riscat o ruptura cu prietena mea, care m-a sustinut enorm si pina la capat. Mi-am pus nervii in furculita. Am devenit dependent de calculator, ceea ce nu imi e in fire, si, in loc sa mergem la o cafea, la o discoteca, la un whist, eu spuneam „Nu". Mi-am riscat toata viata personala si nu a meritat. A doua oara nu as mai face acest lucru.

Carte si fapte Ion Manolescu (n. 1968, Bucuresti), lector doctor la catedra de literatura romana a Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti, bursier New Europe College (NEC), 1996-1997, Netherlands Institute for Advanced Study (NIAS), 1998, New Europe College-LINK (NEC-LINK), 2005-2006. Dintre volumele publicate amintim: „Alexandru" (roman, 1998). La Polirom a publicat: „Videologia. O teorie tehno-culturala a imaginii globale" (2003), „O lume disparuta. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici" (coautor, 2004), „Explorari in comunismul romanesc" (coautor, vol. I-II, 2004-2005) si „Derapaj „ (2006).