„Cel mai savant dintre mistificatori, cel mai vesel dintre eruditi", astfel schita Jean d’Ormesson portretul lui Raymond Queneau.

Jean d’Ormesson, care l-a cunoscut bine pe Queneau si care, timp de trei ani, l-a condus acasa dupa sedintele de marti seara ale comitetului de lectura de la Gallimard, spunea despre marele erudit francez: „O prodigioasa tandrete se imbina la el cu gustul imposturii, astfel incit nimeni nu se poate indoi ca Queneau este un mare poet".

Pentru Jean-Pierre Rosnay, Raymond Queneau ascundea „in spatele umorului si risului sau, o sensibilitate extrema care il facea foarte vulnerabil. Atent ca nimeni altul, a incurajat si a facut posibila publicarea unor autori care, fara el, ar fi ramas probabil in umbra. Nu am cunoscut niciodata un scriitor de nivelul lui care sa fi aparat cu atita ardoare tineri autori. Queneau, pe linga meritul de a fi fost un scriitor si un poet de prim rang, a fost un om special, asa cum rar se poate gasi in mediile literare".

Roland Barthes a putut spune ca, la Raymond Queneau, „e pentru prima oara cind textul nu e literatura, ci alta categorie: Literatura e ironie si aici limbajul constituie adevarata experienta profunda. Sau, mai bine zis, Literatura este condusa in mod deschis catre o problematica a limbajului. Si, de fapt, nici nu poate fi altceva".

Italo Calvino il descria pe Queneau ca pe un „explorator al universurilor imaginare", iar André Blavier, un patafizician ca si Queneau, il completa, spunind: „Latura exorbitanta a unui asemenea nebun ne face sa ne intrebam cum, intr-o lume care se pretinde rationala, toate aceste exuberante pot aparea in mintea unui erudit, savant, scriitor si poet precum Queneau. Daca un nebun al literaturii reprezinta o rusine pentru stiinta, in ochii nostri el devine, adesea, chiar acea stiinta neoficiala a epocii sale".

Citeste mai mult:

Colectia COTIDIANUL. Intra in carti!