Poloniul 210 folosit pentru iradierea fostului agent secret rus Alexandr Litvinenko (foto) a fost produs intr-un reactor nuclear din Rusia, afirma cotidianul britanic Daily Telegraph. Conform cercetatorilor centrului "Atomic Weapons Establishment" di
Poloniul 210 folosit pentru iradierea fostului agent secret rus Alexandr Litvinenko (foto) a fost produs intr-un reactor nuclear din Rusia, afirma cotidianul britanic Daily Telegraph. Conform cercetatorilor centrului "Atomic Weapons Establishment" din Aldermaston, "un reactor rus a fost identificat ca posibila sursa" pentru poloniul care l-a ucis pe Litvinenko, informeaza cotidianul citat. Ministerul britanic al Apararii a refuzat orice comentariu.
Izotopul poloniu 210 poate fi produs doar prin bombardarea radioactiva, exclusiv in reactoare nucleare specializate. Astfel de reactoare se gasesc in numar redus in intreaga lume si sunt subordonate guvernelor. Andrea Sella, profesor la University College of London a declarat pentru presa britanica: "poloniul nu este ceva ce poate fi produs de amatori intr-o cada de baie, pentru asa ceva ai nevoie de un laborator nuclear".
Seful agentiei atomice de la Moscova (RosAtom), Serghei Kirilenko, a declarat pentru Rossiskaia Gazeta ca Rusia produce doar 8 grame de poloniu 210 pe luna, intreaga cantitate fiind exportata in Statele Unite ale Americii. Conform lui Serghei Kirilenko, pentru producerea de poloniu 210 este nevoie de reactoare nucleare de tip RMBK (rusesti) sau CANDU (canadiene, de tipul celor de la centrala atomica de la Cernavoda).
Izotopul poloniu 210 este folosit de FSB in operatiuni de urmarire a banilor, deoarece nu este periculos pentru cei care il manipuleaza, insa devine extrem de toxic cand este ingerat.
Dubii privind soarta lui Scaramella
Italianul Mario Scaramella, internat vineri dupa ce s-a constatat ca este contaminat cu poloniu 210, ar putea sa paraseasca spitalul luni, a declarat sambata Ministerul Sanatatii de la Roma, transmite Mediafax. "Iesirea din spital nu este exclusa, incepand de luni", se arata in comunicatul publicat dupa ce doi oficiali din cadrul ministerului l-au vizitat pe Scaramella. Cei doi medici italieni "au cofirmat ca starea de sanatate a pacientului este buna si ca ultimele analize confirma o prezenta slaba de poloniu 210" in organismul lui Scaramella.
Presa britanica anunta sambata ca sansele de supravietuire ale italianului Mario Scaramella, contaminat cu poloniu 210, ca si fostul agent rus Aleksandr Litvinenko, sunt "practic nule", scrie presa britanica de sambata, contrazicand declaratiile oficiale ale medicilor. "Medicii au apreciat ca sansele de supravietuire ale lui Scaramella sunt practic nule. Acestia cred ca italianul se va imbolnavi din ce in ce mai rau si va muri", scrie cotidianul britanic Daily Mirror, citand o sursa din cadrul politiei, care a dorit sa isi pastreze anonimatul.
Pentru cotidianul The Sun, barbatul care se prezinta ca un expert in securitate si consultant international si care s-a intalnit cu Litvinenko la 1 noiembrie intr-un restaurant cu specific japonez din Piccadilly, este "periculos de bolnav", in timp ce cotidianul Daily Mail sustine ca "viata lui este in pericol".
Ucigasul schiop
Cotidianul conservator Daily Telegraph acuza serviciile secrete ruse si un grup de veterani KGB, denumit "Demnitate si Onoare", condus de colonelul rus Velentin Velciko, pentru ca ar fi vrut sa ucida cel putin cinci persoane, printre care si Litvinenko, toate considerate drept o amenintare la adresa intereselor ruse.
Cotidianul The Times arata ca ucigasul lui Litvinenko ar putea fi un anume Igor Vlasov, veteran al fortelor speciale ruse Spetnaz, in varsta de 46 de ani. Igor Vlasov este descris ca fiind maestru in judo, atletic si mobil, in ciuda faptului ca schioapata cu piciorul drept.
Fratele fostului agent rus Aleksandr Litvinenko, decedat din cauza iradierii cu poloniu 210, a confirmat vineri seara pentru agentia Ansa contaminarea cu o "doza minima" de substanta radioactiva a cumnatei sale, precizand insa ca viata acesteia nu este in pericol, relateaza Mediafax. "Tocmai am discutat cu Marina, cumnata mea, care a fost contaminata cu poloniu 210, dar cu o doza minima, nu este grav. Viata sa nu este in pericol", a declarat Maxim Litvinenko, in varsta de 24 de ani, care locuieste la Ancona, pe coasta adriatica a Italiei.
Putin s-a suparat pe Blair
Presedintele rus, Vladimir Putin, si-a exprimat nemultumirea fata de incapacitatea autoritatilor britanice de a-l determina pe Aleksandr Litvinenko sa pastreze tacerea in ultimele ore ale vietii sale, relateaza The Sunday Times in pagina electronica, preluat de Mediafax. Margaret Beckett, ministrul britanic de Externe, a declarat colegilor din Cabinetul britanic ca Guvernul rus s-a simtit "ofensat" de scrisoarea redactata de fostul spion rus pe patul de spital in care acuza regimul Putin ca ar fi orchestrat otravirea sa. Beckett, care a discutat cu omologul sau rus, inainte de sedinta Cabinetului de joi, a declarat ca partea rusa "pare sa nu fi inteles ca Litvinenko se afla sub supravegherea politiei si nu in custodia sa". Ingrijorat de perspectiva unui scandal diplomatic, Tony Blair a declarat la sfarsitul sedintei de Guvern ca "cel mai important aspect" pare sa ramana relatia pe termen lung intre cele doua tari. "S-a produs ceva panica deoarece acest caz induce tensiuni in relatiile cu rusii. Acestia sunt foarte importanti pentru noi pentru a rupe relatiile din acest motiv", a declarat unul dintre ministrii Guvernului britanic. (G.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.