Romanul care a spart peste 150 de sisteme informatice ale NASA nu poate fi extradat in SUA, deoarece conventia incheiata cu Statele Unite dateaza din 1924 si nu contine si infractiunile legate de IT.

Victor Faur, aradeanul acuzat de un tribunal federal din Los Angeles ca a spart codurile a peste 150 de calculatoare de la NASA, are toate sansele sa scape de pedeapsa de 54 de ani de inchisoare, pentru ca autoritatile romane nu-l pot extrada in SUA pentru a fi judecat. „Pina in octombrie 2003, nici un cetatean roman nu putea fi extradat, datorita articolului 19, aliniat 1, din Constitutie. Dupa modificarea Constitutiei, se poate face extradarea unui roman doar in cazul in care exista conventii reciproce in acest sens. Conventia dintre SUA si Romania a fost incheiata pe 24 iulie 1924, iar lista de infractiuni pentru care se poate accepta extradarea unui cetatean roman nu contine si infractiunile IT, deoarece acestea nu existau la acea vreme. Conform conventiei, o parte nu poate fi obligata sa-si extradeze cetatenii", ne-a explicat Razvan Radu, directorul Directiei drept international si tratate din cadrul Ministerului Justitiei. El ne-a declarat ca, pina in prezent, SUA nu au trimis autoritatilor romane o cerere de extradare pentru Victor Faur.

In alt caz, americanii s-au dat batuti

Razvan Radu afirma ca, anul trecut, intr-un caz similar, Curtea de Apel Bucuresti a refuzat extradarea in SUA a unui alt hacker roman, pe motiv ca „nu se indeplineau conditiile". „Conform procedurilor, Ministerul Justitiei trimite catre Parchet cererea de extradare, care, mai departe, este judecata de o instanta. In cazul de anul trecut, instanta nu a avut temeiul legal sa accepte extradarea. Respectivul judecator a cerut instantei din SUA sa transfere in Romania dosarul hackerului si procedura deja derulata, pentru a-l judeca in tara, dar instanta din SUA a refuzat, spunind ca asteapta reinnoirea conventiei dintre cele doua state", ne-a declarat Razvan Radu. El spune ca, in astfel de cazuri, o alta problema o reprezinta modul total diferit de judecare si pedepsele prevazute pentru aceeasi acuzatie. „Din cite am inteles, hackerul din Arad are citeva capete de acuzare pentru care risca 54 de ani de inchisoare. In sistemul nostru juridic nu exista astfel de pedepse. Noi avem pedepse de 25 de ani sau de inchisoare pe viata, dar nu pentru astfel de fapte", ne-a explicat Razvan Radu. El ne-a declarat ca, in cazul hackerului de anul trecut, instanta americana nu a mai facut nici un altfel de demers pentru a-l extrada in SUA.