Conservatorii vor hotari duminica, in sedinta Biroului Politic, daca mai sustin sau nu proiectele Coalitiei, inclusiv proiectul bugetului de stat pe 2007, care se afla in aceste zile in dezbaterea plenului reunit al Parlamentului.

Ei au hotarat convocarea acestei intruniri dupa ce, in urma cu doua zile, partenerii de Coalitie, PNL, PD si UDMR, au refuzat sa le sprijine, in Comisia de buget-finante a Camerei, proiectul de lege privind reducerea TVA la alimentele de baza. ""Desi argumentele economice prezentate de Dan Voiculescu, initiatorul proiectului, au fost aprobate de toti membrii comisiei, la vot s-a dovedit ca nu a existat vointa politica din partea Coalitiei. Nu mi se pare corect ca PD, care a sprijinit la Senat proiectul nostru, acum, in mod nejustificat, sa nu-l mai sustina"", a declarat purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca (foto).

INITIATIVE. Conservatorii vor solicita conducerii Camerei ca, imediat dupa votarea bugetului pe 2007, sa se ia in dezbatere initiativa lor legislativa privind prelungirea contractelor de inchiriere cu trei ani pentru chiriasii din casele retrocedate fostilor proprietari. Parlamentarii PC vor mai depune la Camera Deputatilor o alta initiativa legislativa care prevede prelungirea concediului pentru cresterea copilului de la doi la trei ani.