E scriitor si jurnalist, iar in Romania revine periodic si scrie despre schimbarile pe care le vede la oamenii prinsi in procesul tranzitiei.

Ignacio Vidal-Folch a prins Revolutia din ’89 la Bucuresti si a scris o carte despre asta, cu care s-a facut cunoscut in Romania. Anul trecut a publicat o satira la adresa intelectualilor de stinga, care a stirnit controverse in Occident si in America de Sud.

Am inteles ca ati venit in Romania pentru un reportaj. Despre ce este vorba?

Da, este un reportaj despre Romania de azi, despre intrarea in Uniunea Europeana, schimbarile de mentalitati, de stiluri de lucru, de pastrarea unor valori din trecut. Am vorbit deja cu scriitori, oameni de afaceri, intelectuali.

Ati mai fost in Romania in ultimii ani, iar publicul de aici va cunoaste ca romancier.

Adevarat, eu scriu romane. Anul trecut am publicat „Turistas del ideal", care a facut mult zgomot pentru ca era foarte politically incorrect, era o satira destul de cruda a ipocriziei unei intelectualitati asa-zise de stinga, o intelectualitate mandarina si iresponsabila. Oamenii astia, care simt simpatie pentru dictatorii din tarile sud-americane, de exemplu, unde li se pare normal sa se intimple lucruri pe care nu le-ar putea tolera in propria lor tara.

Va referiti, in mod special, la Cuba?

Da, ma refer la Cuba, simpatia pentru Fidel Castro in cazul spaniolilor nu are justificare, insa are niste explicatii istorice, pentru ca vorbim de o colonie spaniola „furata" de Statele Unite intr-un mod absolut grotesc. Insa asta nu scuza simpatia pentru toata gama de colonei si dictatori cu pistol la briu, care par a exercita o atractie homofila, as spune eu, asupra unor scriitori occidentali.

Si ce ne facem atunci pe o plaja plina cu tricouri cu poza lui Che Guevara?

Pe plaja din Barcelona se vind niste prosoape cu figurile lui Mick Jagger, Alain Delon si Che Guevara. Cei trei se afla la acelasi nivel, intr-un sens postmodern, desigur. Nu facem nimic cu ele, discursul acesta al tinerilor e unul inca supus evolutiilor virstei.

Criticati stinga si ocoliti dreapta. Ce orientare politica aveti?

Eu vin dintr-o traditie de stinga, desigur, insa nu sint de acord cu toate strategiile si metodele sale. In Spania de azi, cred ca as putea vota cu dreapta, daca ar demonstra mai mult bun-simt si, poate, o gindire politica mai putin sectanta si mai putin condusa de Biserica Catolica. Sa ne gindim putin: Biserica Catolica s-a opus si se opune casatoriilor gay, dar sa nu uitam ca inainte s-a impotrivit si divortului, se opune cam la toate revendicarile sociale. Iar acesta e un motiv suficient pentru a ma indeparta de dreapta politica.

Asa ca v-ati facut propriul partid.

Da, am creat o grupare care se numeste „Cetateni" si care se opune valului de nationalism din Catalonia. Am inceput acum doi ani, cu 16 intelectuali din Barcelona, toti foarte cunoscuti, si am ajuns sa cream un partid. Am fost ridiculizati, atacati si criticati in presa, numiti populisti, demagogi, inamici ai patriei, tocmai pentru ca eram un partid de intelectuali. Dintr-odata devenise o insulta sa fii intelectual, ca si cum intelectualii nu se pot ocupa decit de ornarea unui vers si n-ar putea lua parte la o dezbatere publica.

Si ce a facut partidul intelectualilor?

Nu e doar partidul intelectualilor, s-a afiliat multa lume care pina acum nu se regasea in alte platforme politice. Am avut alegeri acum trei luni si, incredibil, acest partid a obtinut trei fotolii de deputat. Partidul nostru este, daca vreti, un miracol politic: ne-am reunit prin intermediul Internetului, adica am avut o pagina web cu un blog, iar majoritatea membrilor au venit la noi prin intermediul acestor cai de dezbatere virtuale.

Ce sustine partidul dvs. si de ce v-au votat oamenii?

E un partid antinationalist, in fond, sa-i spunem, mai bine, un partid postnationalist, pentru ca vrem sa dam de inteles ca epoca nationalismului trebuie sa se termine. Ca ar trebui sa ne ocupam mai putin de problemele simbolice si de identitatea nationala, elemente care umfla discursurile politicienilor traditionalisti, si sa ne dedicam mai mult rezolvarii adevaratelor probleme, cum ar fi lipsa de locuinte sau chestiunea imigratiei.

Si ce propuneti pentru imigranti?

Ma refer la modul in care am putea sa-i primim fara sa punem filtre ideologice, cum sustin politicienii de acum. Sa nu mai promovam imaginea aceea a recunostintei fata de patria adoptiva, ci sa ii lasam sa-si plateasca impozitele si sa respecte legile. Cred ca asta e suficient si nimeni

n-ar trebui sa le spuna in ce limba sa vorbeasca sau sa-si educe copiii, dar nici sa nu-i premiem, dupa cum propuneau nationalistii, pentru imbogatirea cunostintelor de catalana.

Intr-un interviu din „El Mundo", spuneati despre romani ca sint naivi, foarte culti si ca au asimilat in cinci ani schimbari produse in Europa in ultimii cincizeci de ani. Mai credeti asta?

Cind am ajuns aici pentru intiia oara, pe 22 sau 23 decembrie 1989, prima trasatura care m-a surprins a fost acea naivitate, o lipsa socanta a rautatii, dar acestea s-au schimbat in timp, cum de altfel era si firesc.

Si ce va atrage acum la romani?

De fiecare data cind vin la Bucuresti, dar mai ales in ultimii ani, orasul mi se pare foarte diferit: de la cum se imbraca oamenii pina la masinile pe care le conduc si chiar calitatea aerului sau mirosul orasului. Noile generatii sint extraordinare, am ramas impresionat de tinerii cineasti, mai ales dupa ce am vazut „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii", un film ireprosabil, atit estetic, cit si narativ. Iar acum am fost la Tirgul de carte „Gaudeamus", unde am gasit o diversitate pe care nu mi-as fi imaginat-o acum citiva ani. Si vreau sa surprind toate astea in reportajul meu despre aceasta Romanie din 2006, pe ultima treapta, inainte de mult-asteptata intrare in familia europeana.