Inexistenta unor standarde comunitare de protectie a mediului si lobby-ul marilor corporatii tind sa reduca politica UE la un joc in care cei mai „curati" vor pierde.

In mod paradoxal, incepind din 2005, circa 12.000 de intreprinderi europene din cele mai poluante sectoare economice au primit dreptul de a comercializa asa-numitele „permise de poluare", in virtutea „schemei europene de comercializare a emisiilor poluante". Legislatia europeana a urmarit doua obiective: reducerea poluarii, in acord cu obligatiile asumate prin semnarea Protocolului de la Kyoto, si reducerea costurilor acestui proces, prin crearea unei „piete interne a poluarii".

Scopuri nobile

„Includerea politicii mediului in sistemul economiei de piata contrasteaza in mod fericit cu modelul centralizat al politicii agrare comune, pe care UE l-a preferat pina acum", comenteaza „The Economist". Sistemul european permite guvernelor statelor membre UE sa stabileasca limita maxima a cantitatii de noxe emise de fiecare intreprindere, unitatile care depasesc aceasta limita avind posibilitatea de a cumpara permise de poluare de la intreprinderile mai „curate" din alte state. Plata consta, in general, in tehnologie sau in expertiza pentru protectia mediului. Transferul de permise poate fi efectuat si in afara UE, intre state semnatare ale Protocolului de la Kyoto, care au lansat proiecte antipoluare. Insa rezultatele apar doar daca limitele de poluare sint suficient de severe, Comisia avind obligatia de a aproba cotele de poluare propuse de fiecare stat.

Lipsa vointei politice

Din ratiuni politice, directiva permiselor de poluare a lasat alocarea acestora la latitudinea statelor membre, regulile noii „piete interne a poluarii" devenind tinta lobby-ului marilor grupuri industriale poluante din fiecare stat membru, care au obtinut si posibilitatea de a dobindi gratuit dreptul de a polua. „Pentru perioada 2005-2007, statele membre vor aloca gratuit cel putin 95% dintre permise, iar pentru perioada 2008-2012 vor aloca gratuit cel putin 90% dintre permise", se arata in textul directivei europene. Din aceleasi motive, mai multe sectoare industriale nu au intrat sub incidenta legii, iar statele UE au posibilitatea de a obtine derogari de la aplicarea directivei. Rezultatul a fost o alocare foarte generoasa a permiselor de poluare in anumite state, precum Germania, Polonia sau Franta, care gasesc foarte profitabila vinzarea lor catre state care au adoptat o politica mai „curata", precum Marea Britanie, Spania sau Irlanda. Practic, resursele pleaca din statele care aplica directiva in spiritul ei catre cele care nu o aplica decit formal.