Nici un regim politic de dupa Ceausescu n-a vrut sa deschida tainitele in care au fost depozitate numai adevaruri prohibite. Cine e in spatele lor?

Imi vin in minte primele astfel de adevaruri neingaduite profanilor. Au fost trimisi, intr-adevar, in iarna lui ’90, doi ofiteri de Securitate cu misiunea de a sterge urma conturilor lui Ceausescu din strainatate? De ce s-au incheiat atit de subit si fara nici o concluzie publica investigatiile Comisiei „Luchian"? Cine a renuntat la grupul de experti straini pe care i-am revazut recent intr-un documentar tv uimiti ca s-a renuntat la serviciile lor tocmai cind erau pe punctul de a pune pe masa lui Iliescu cheia de la conturile ceausiste? Ce e cu adresa nr. 7/432 expediata in 15 februarie 1990 de MAE catre Vasile Volosensiuc, directorul de atunci al BRCE, prin care acesta era informat ca „SBS (Conducerea Bancilor Elvetiene) a recunoscut public existenta unor asemenea fonduri"? Zilele trecute, fostul gen. de Securitate Eugen Luchian, condamnat la 8 ani de puscarie dupa defectarea lui Pacepa, a afirmat, intr-un lung interviu publicat de „Adevarul", ca „in cadrul Directiei Generale TO era un serviciu special inzestrat cu tehnica radioactiva" - asa-numita arma „Radu" care ucidea prin iradiere. Chiar nimeni nu se simte autosesizat de declaratiile acestui Luchian? FBI n-a inchis inca dosarele mai multor nume sonore ale Europei Libere, despre care exista indicii foarte serioase ca ar fi fost asasinati de Securitatea ceausista, posibil prin iradiere. Cunosc inca din anii in care am lucrat la Praga, la Europa Libera, dar si dupa revenirea in tara, ca SIE detine, dar nu vrea sa desecretizeze, dosare continind informatii ABSOLUT SOCANTE despre asasinarea de catre Securitate a unor angajati ai acestui post de radio. Date despre violentele barbare si actele de terorism comise intre ’80 si ’84 de spionajul comandat de contemporanul nostru gen. Nicolae Plesita are intr-un fiset intreg gen. Dan Voinea. Cine il tine in palme pe Plesita? Au fost sau nu teroristi in decembrie ’89? Ce informatii accesibile doar unui grup restrins ascund inca evenimentele din martie ’90 de la Tg.-Mures, despre care gen. Ioan Talpes marturisea ca „inca nu poate spune totul despre ce s-a intimplat atunci"? Ce autoritate ii permite lui Talpes sa tina „la secret", de atita amar de vreme, realitati socotite nedivulgabile? La cine se vor fi referit, in 13 iunie ’90, legat de incendierea unui autobuz, generalii Chitac si Diamandescu cind se felicitau ca „au executat intocmai ordinele domnului presedinte?" Platim din greu o taxa oculta: poprirea pe adevar. Escaladam, din pacate, ca niste alpinisti fara vedere, un munte de documente zagazuite de serpasii timpurilor noi.