Poezia a invins batranetea
O ""vizita trufasa"" l-a tinut gazda pe Adrian Paunescu un an intreg. Un 2004 plin de poezii - de jocuri ale inspiratiei spontane - adunate-n manunchiuri botezate. Poate ""De mama si de foaie verde"" sau ""Un om pe niste scari"" ori ""Copaci fara padure""... Nici poetul nu stie de ce poezia a ales anul 2004. Nu stie nici de ce poezia l-a ales pe el. Banuieste doar ca inspiratia s-a oprit la el in poarta pentru ca s-a convins, dupa atat timp, ca Paunescu stie s-o primeasca, s-o hraneasca, s-o transforme si s-o dea mai departe. Stie ca Adrian Paunescu si-a construit de-a lungul vremii un mecanism de intoarcere a propriilor daruri catre altii. Un fel de bumerang al inspiratiei, ce duce si aduce farame de poezie, bucatele de arta, picaturi de suflet. ACCIDENTAL. Stie in schimb cum s-a intamplat totul. Resimte si acum starea de gratie care l-a-nvaluit si-si aduce aminte exact ce ganduri ii bantuiau mintea si ce sentimente-i sfredeleau spiritul. Totul a-nceput deci cand, in 2004, pe nepusa masa, sufletul a incetat sa mai fie usor, iar povara anilor s-a asezat pe umerii poetului, fara menajamente. ""Am simtit ca a-nceput coborarea vertiginoasa de catarge."" Si-atunci s-au itit de prin unghere ascunse toate remuscarile, toate neputintele. Anul 2004 a fost sacul in care s-au adunat toate extenuarile, dez- amagirile, neimplinirile sau implinirile vijelioase, care nasc bucuria frenetica si care secatuiesc, intr-o clipa, energia, in vreme ce, ""Ca-ntotdeauna... amintirile pozitive s-au topit repede"". STAREA DE GRATIE. Si-atunci obosesti: ""Oboseala naturala care ucide toate otravurile"" - starea ideala cand poetul Adrian Paunescu, involuntar, deschide larg usa inspiratiei: ""La oboseala, aproape prabusit, scriu cel mai bine. Atunci pot dicta din perspectiva unei stari de gratie care ma purifica si care face ca din omul bestial sa nu ramana decat esenta. Lacrima. Piosie"". Trufasa inspiratie nu lasa asadar decat putinul elixir necesar nu ca sa traiesti, ci ca sa scrii. ""N-are legatura cu mine inspiratia"", se destainuie artistul. ""E stapana mea. Si eu, care nu voiam sa cred ca-i chiar asa..."" Si totusi, iata esenta: ""Se uita oamenii la mine/Si le vine greu sa creada/ Ca nu ma aflu printre ei/ In unul din rolurile mele/ Ci haituit de propria mea viata/ In rolul de eu insumi"". (Rolul de eu insumi, ""De mama si de foaie verde"", Adrian Paunescu). JOCUL. Valoarea insa are si un pret. ""Am dat enorm in 2004 si am creat un dezechilibru. De atunci nu mai pot scrie asa"", marturiseste Paunescu. ""A fost o nebunie, o experienta unica, pe care acum o platesc cu pretul asta. Scriu rar cate un poem. Am ajuns sub ce faceam de obicei. M-a secatuit..."" Caci intr-adevar credinta poetului e ca nimic pe lume nu ramane neplatit. Ca totul se-ntoarce cumva. ""Ne jucam de-a moartea si murim..."" Credinta care fireste ca a luat si chip artistic: ""Nici un joc nu e pana la capat joc/... / Unii jucau acolo un joc de-a moartea/ Si atat de bine jucau ei acel joc de-a moartea,/ Incat, pana la urma, provocau moartea,/ Ce a venit, simpla si ireversibila, moartea."" (Nu exista joc, ""Un om pe niste scari"", A. Paunescu). DRAGOSTEA...