Trebuie sa recunosc, sint subiectiva, l-am iubit mult pe parintele si o sa imi lipseasca.Va multumesc ca ma ajutati sa ii acord un ultim omagiu . Este prima mea scriitura publicata, si sint onorata ca este pentru si despre parintele Calciu. Trebuie sa recunosc, sint subiectiva, l-am iubit mult pe parintele si o sa imi lipseasca.
Va multumesc ca ma ajutati sa ii acord un ultim omagiu . Este prima mea scriitura publicata, si sint onorata ca este pentru si despre parintele Calciu.
Cu stima,
Loredana Calin Scrisoare deschisa - Ramas bun Parintelui Gheorghe Calciu de pe tarim american L-am cunoscut pe Parintele Calciu acum 10 ani, intr-o seara de prohod inainte de Paste. Inconjurat de o mina de oameni, ii cinta lui Dumnezeu si fiului sau, Iisus Hristos. In acesti ani multe lucruri s-au schimbat in bisericuta din Alexandria, statul Virginia, din zona Washington D.C. Parintele a reusit sa faca biserica neincapatoare, sa atraga tinerii care pe vremuri preferau petrecerile, sa ii incurajeze sa isi intemeieze familii si sa aiba copii. Acum biserica e plina de copii si ne straduim sa construim o noua biserica mai mare, care sa ne cuprinda pe toti. Parintele Calciu nu a trait sa slujeasca in aceasta biserica, i-a vazut doar planurile, a umblat neobosit sa caute teren pentru ea, a reusit sa semneze actele de vinzare-cumparare pentru acest teren si a sfintit locul in care urmeaza sa fie construita. Parintele Gheorghe Calciu era un om dirz si mindru, aspru citeodata, intotdeauna blind si induiosat inaintea copiilor. Privirea lui serioasa se topea si se insenina de cite ori vedea un copil. Era un om energetic si neobosit, mereu pe drum, intr-o tara in care distantele sint mari si obositoare. Aproape in fiecare zi la biserica, si in rest pe la spitale si in casele oamenilor, sa ii aline pe cei bolnavi, la trup sau la suflet, cum zicea el, pe la organizatiile de caritate sa duca celor mai nevoiasi mincare sau produse casnice preluate de la diverse magazine, la colinda, din casa incasa, pe o arie de citeva ore de drum, timp de o luna, pe vreme buna sau rea, inainte de Craciun, sa aduca lumina si cintecul datinei in casele oamenilor departe de tara, cel putin o data pe an in Romania, si, mai presus de toate, nelasind nici o sarbatoare si nici o vecernie sa treaca fara sa slujeasca, intru slava lui Hristos. Biserica Sfinta Cruce din Alexandria este foarte mica si are in fata o gradinita cu flori iar pe partea dreapta o vita de vie boltita, ca in curtile dobrogene, de unde e parintele de loc. Era un colt de Romanie pentru noi, cei departe de casa, si ne duceam cu drag la ea, ne incintau, vara, florile de acasa - floarea soarelui, regina noptii, paralutele - iar toamna miroseam si uneori gustam strugurii cei fumurii. Parintele avea grija si de gradina, facea si lumanari din ceara retopita, dadea si cu aspiratorul in biserica, cind era nevoie. Pentru ca viata in America este rapida si trepidanta, putini sint cei care isi mai fac timp sa faca lucruri de mina, asa ca le facea, si pe acestea, parintele. Si cind aveam probleme, ne duceam, cu totii la el, si i le varsam, pe cap, tot lui. Cit de iluzorii trebuie sa fi sunat toate aceste necazuri unui om care a petrecut un sfert din viata in inchisoare! Ne dojenea, citeodata, unora nu le place sa fie dojeniti, si oamenii aceia incetau sa mai vina la biserica. Ne spunea, la predica, noua, tinerilor care ajungeam la prinz la biserica: ""La petrecere reusiti sa ajungeti la timp, dar la biserica nu. La servici faceti ore suplimentare duminca, dar la biserica nu ajungeti, o data pe saptamina."" Numai cei care au avut incredere in cuvintul sau si care erau aproape de Dumnezeu au ramas cu el. Si n-au fost putini.
Acum parintele s-a stins din viata. Pe 21 noiembrie 2006, Dumnezeu l-a suit la ceruri pe Parintele Calciu, intr-o zi mare de sarbatoare, Intrarea in Biserica a Nascatoarei de Dumnezeu. I-a inchis, cumva, si ciclul vietii, pe 23 noiembrie urma sa implineasca 81 de ani. Slujba de inmormintare din tara lui adoptiva a avut loc simbata, 25 noiembrie 2006, la biserica Holy Cross din Alexandria, VA. Si la inmormintare s-a venit, cumva, ca la o slujba obisnuita. A fost prezenta pestritimea atit de caracteristica neamului nostru romanesc. Oamenii au venit dupa cum le era obisnuinta si portul: unii la timp, ca intotdeauna, si unii tirziu, ca de obicei, unii imbracati sobru sau in negru, respectind si onorind traditia si altii cu ce au apucat, in trening de jogging sau cu fustita maron si roz cu zorzoane, cu cizme cu toc si ascutite, si cu mult machiaj pe fata, unii se ascundeau dupa masini ca sa fumeze, de nerabdare, slujba era lunga, si unii faceau glume de prost gust, pentru ca mitocania e mai presus de o inmormintare pentru aceia. Slujba in sine a fost emotionanta si impresionanta. Au venit 14 preoti, adevarat sobor, din toate colturile tarii si din Romania, din Fagaras, un episcop si un arhiepiscop, cel putin 12 dascali, calugari, studenti la teologie. S-a construit un podium pe care urmau sa slujeasca preotii, neincapator de flori si de coroane. Vremea a fost pe sufletul parintelui. Dupa ce miercuri si joi a plouat fara incetare, vineri, cind trupul sau neinsufletit a fost adus la biserica s-a inseninat dintr-o data, iar simbata in timpul slujbei a fost senin si soare. N-am fi avut loc cu totii inauntru, in biserica. Eram afara cu totii si la ora 11:00 am, cind a inceput slujba, locul era umbrit, de la cladirea de vizavi, inalta de cel putin 20 de etaje. Pe masura ce slujba progresa, soarele ne incalzea, pe rind, pe toti: pe noi, cei care am venit sa il petrecem pe ultimul drum, apoi pe fata obosita a parintelui si la final, ca un apogeu, pe toti cei de pe podium, care cintau asa de frumos si curat. Slujba a durat doua ore si jumatate si am reusit sa stam cu totii in picioare, pe tot parcursul ei, in biserica sint scaune si dintr-un motiv sau altul ne asezam pe ele, in timpul slujbelor de duminica sau de vineri seara. Parintele niciodata nu a stat jos in timpul slujbelor, numai noi ne odihneam, obositi si hartuiti de ne-timp si de probleme. Acum eram cu totii in picioare, aducindu-i parintelui un ultim omagiu. Ultimele zile ale vietii au fost ca un rezumat fidel al trecerii sale tumultuoase dar si calme pe pamint. Ba acceptat si binevenit de tara lui draga, Romania, ba persecutat si alungat de ea, ba inconjurat de multi oameni, ba singur cu desavirsire, pendulind intre Statele Unite si Romania, cu doua slujbe de inmormintare, cu doua tari, care pe rind, i-au oferit sprijin si adapost, parintele intra in posteritate. Dupa o slujba extraordinara, unde a fost inconjurat de toti cei dragi, va merge la o casa funerara unde nu va avea nimeni voie sa il viziteze. Pe avion va fi singur, in cala, si apoi, in tara, va fi inconjurat iarasi de oamenii cei dragi Asa a fost si in viata, singur cu desavisire in celula sau inconjurat de studenti, de copii, sau de oameni de toate neamurile, reuniti prin ortodoxie. Dumnezeu sa il odihneasca dupa truda, sufletul, credinta si milostivenia lui.
O sa ne lipsesti, Parinte!
Sa ne ierti, daca te-am suparat, cucernice Preot Gheorghe Calciu! Loredana Calin
27 noiembrie 2006