Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a preluat o agenda radicala dind, implicit, laicitatii o definitie unilaterala asupra careia nu exista deocamdata un minim consens social.

Decizia acestui Consiliu e corecta in litera ei. Intr-adevar, ea aplica intocmai prevederile Constitutiei. Si totusi in spirit ea lasa impresia ca a dat curs unei agende antireligioase care se trage din idiosincrasiile unor militanti radicali. Petitionarul a insistat cu precadere asupra opozitiei dintre omul neincadrat traditional, care se abstrage unei credinte religioase, si ceilalti, care ramin in datele unor cutume sau care aspira la conditia credinciosului. El a considerat expunerea pe pereti a unor obiecte de cult ca fiind agresiva si avind, prin urmare, efecte discriminatorii asupra persoanelor agnostice, atee si abia la urma de alta confesiune.

Asadar, petitia s-a referit mai putin la cazul tipic, si usor de inteles, al discriminarii in care majoritarii ortodocsi i-ar putea marginaliza sau asimila pe cei de alta confesiune. De altfel, CNCD nici nu a decis asupra unei situatii de acest fel si, chiar mai mult decit atit, a lasat neatinse situatiile in care o discriminare practica, si nu doar una pur teoretica, s-ar putea intimpla. E vorba despre clasele de catehism, de la care copiii timizi din familii neoprotestante sau din alte medii culturale nu ar putea lipsi de teama sa nu se expuna dezaprobarii generale. Dar Consiliul nu putea intra intr-un domeniu in care existau norme legale, desi ar fi fost inclinat sa o faca. In schimb, a sugerat ca ia o decizie intr-o materie mai ampla si care a ramas pina acum nereglementata. Este vorba despre chiar prezenta discursului religios in viata publica, de dreptul sau de a fi rostit alaturi de acela al rationalismului stiintific. Spun ca a sugerat doar o decizie pentru ca, in litera, a emis o simpla tautologie, repetind o norma constitutionala. Admitind totusi o petitie care protesta nu fata de un abuz majoritar, ci fata de discursul religios ca atare, CNCD a lasat impresia ca se pronunta pentru eliminarea acestuia din domeniul public. Si multa lume, pe buna dreptate, chiar asa a si inteles.

CNCD si-a depasit insa competentele. In primul rind, pentru ca nu poate emite recomandari asupra unei situatii particulare atit timp cit situatia de principiu ramine nelamurita. Daca toate icoanele si crucifixele vor fi ascunse in magaziile scolilor, tot nu s-ar intimpla nimic cita vreme ministrul Apararii, bunaoara, jura cu mina pe Biblie! (In paranteza fie spus, decizia pe care o discutam incorporeaza pesemne si o reactie, instinctiva, impotriva unei proliferari nefiresti a icoanelor in scoli si in alte locuri publice, in magazine de artizanat si chiar la tirgurile de la Muzeul Taranului Roman, in micile pravalii din proximitatea bisericilor, o reactie asadar impotriva unei multiplicari inflationare si de prost-gust a unor imagini aproximative, carora teologii ezita sa le recunoasca integritatea. Dar daca nu este vorba despre o preocupare estetica, atunci ar cadea, cred eu, in primul rind in sarcina Bisericii Ortodoxe sa descurajeze aceasta expasiune care ii aduce mai curind pagube).

In al doilea rind - si aici se gaseste de fapt eroarea majora -, CNCD si-a depasit competentele definind implicit laicitatea intr-un mod radical, care nu a fost supus, ca in Franta, dezbaterii publice. Profitind de pasivitatea societatii, CNCD a introdus ilicit intr-o recomandare publica o definitie conflictuala a laicitatii, una care are, asa dupa cum se vede deja, toate sansele sa provoace confruntari puternice, a preluat, asa cum spuneam, o agenda radicala plasind laicitatea in relatie antagonica cu religiosul.

Sa arat mai intii ca, in pofida a ceea ce se spune de multe ori, din laicitatea statului nu decurge automat eliminarea simbolurilor religioase din viata publica. Ce inseamna laic? Initial a desemnat pe un crestin care nu este nici preot si nici calugar. Ulterior, prin extensie, a desemnat orice persoana care nu se incadreaza intr-o viata reglementata religios, cuprinzind in realitate majoritatea oamenilor din societatile democratice cunoscute. In ordine istorica, laicitatea presupune de fapt o deschidere, crearea unui spatiu in care rigorile unei credinte, ca si ignorarea acestora, coexista. Laicitatea este, asadar, un loc al contradictiilor pe care spiritul democratic le face apte de coabitare. Exista, intr-adevar, tentatia puternica de a reda spatiului public coerenta si unitatea pierdute o data cu desacralizarea vietii sociale, de asta data prin condamnarea religiozitatii. Asadar, laicitatea tinde

intr-adevar sa fie definita mai strict ca spatiu in care unicul discurs legitim este acela al rationalismului stiintific. CNCD a fost probabil sensibil la dezbaterea franceza, dar decizia luata, chiar daca practic nu obliga la nimic, a gresit, intrucit a premers oricarei dezbateri publice si a considerat laicitatea un concept pe deplin clarificat. Aceasta este de fapt adevarata dezbatere, aceea asupra sensului pe care il vom da laicitatii.

Personal, in numele unui recomandabil fairness (echivalentele romanesti mi se par incomplete) si totdata in numele unui spirit de echilibru, cred ca se cade sa aparam o conceptie despre laicitate care sa evite antagonizarile si care, prin urmare, sa nu excluda discursul religios din spatiul legitim al vietii publice.