Proiectata fuziune a societatilor Hidroelectrica si Termoelectrica, ambele (inca) in proprietatea statului, considerata ca singura modalitate de salvare de la faliment a celei din urma, starneste multe pasiuni. Prin fuziunea cu Hidroelectrica, pierde

Proiectata fuziune a societatilor Hidroelectrica si Termoelectrica, ambele (inca) in proprietatea statului, considerata ca singura modalitate de salvare de la faliment a celei din urma, starneste multe pasiuni. Prin fuziunea cu Hidroelectrica, pierderile de la Termoelectrica vor fi absorbite in castigurile curente ale celei dintai si aparent problemele vor fi ""rezolvate"". Desigur, doar aparent, pentru ca, in realitate, termocentralele nerentabile din cadrul Termoelectrica ar ramane tot neperformante si, evident, performanta noii Hidroelectrica va scadea. De aici si principalul repros la adresa demersului: ca va compromite restructurarea prin ascunderea sub pres a nonperformantei, in locul scoaterii din joc a acesteia!

O asemenea abordare ignora insa o problema cruciala: este nevoie sau nu in sistem de energia produsa intr-adevar cam scump de termocentralele neperformante? Raspunsul este net: da, este nevoie! Si, ca atare, scoaterea din joc a termocentralelor neperformante ar insemna importuri masive. Care, chiar daca sa admitem ca s-ar face la preturi inferioare, desi cand esti la stramtoare orice furnizor iti baga pe gat preturi fabuloase, ar insemna un efort valutar nesustenabil intr-o Romanie in care si asa exporturile nici ca nazuinta nu tin pasul cu importurile, fiind masiv si extrem de periculos surclasate de acestea din urma.

In plus, trebuie sa fie clar ca absorbtia in sine a Termoelectrica de catre Hidroelectrica nu va modifica tarifele pentru consumatori, cu toate ca, evident, Hidroelectrica va trebui sa mareasca preturile cu care livreaza din cauza adaugarii costurilor mari ale Termoelectrica. Motivul este simplu: fiind nevoie si de energia produsa scump de termocentralele neperformante, pretul la care livreaza acestea intra si acum in calculul pretului mediu platit de consumatorii finali.

Dar pretul mai mare cu care va fi nevoita sa livreze Hidroelectrica ii innebuneste pe intermediarii de pe piata energiei - ""baietii destepti"", cum ii numea odata presedintele Basescu! Nu intamplator, acestia sunt cei mai inversunati adversari ai demersului, caci nu ar mai putea sa cumpere la fel de ieftin de la Hidroelectrica pentru a realiza aceleasi fabuloase profituri nemeritate din vanzari scumpe. Exista insa si un pericol in absorbtia Termoelectrica de catre Hidroelectrica. Dar acesta nu vine nicidecum de la costuri!

Cuplarea unitatilor nerentabile termo cu unitatile suprarentabile hidro, respectiv scaderea performantelor noului ""pachet"" astfel format poate constitui pretextul pentru scoaterea la privatizare
si deci pentru instrainarea de fapt a hidrocentralelor. Caci miza
privatizarilor o constituie hidrocentralele! Dar nici un politician nu prea indrazneste sa vorbeasca deschis despre privatizara hidrocentralelor. Pentru ca, la drept
vorbind, nu exista absolut nici o motivatie pentru privatizarea
acestora. Amplasamentele
favorabile pentru amenajari hidroenergetice sunt lasate
de la Dumnezeu, fiind evident
monopol natural.

Valorificarea acestor amplasamente a fost facuta cu eforturi financiare si umane imense din partea romanilor, si din acest punct de vedere ar fi absolut exclusa instrainarea lor sau chiar numai a folosintei lor doar pentru ca roadele sa ajunga in buzunarele altora. In plus, sunt unitati, prin firea lucrurilor, rentabile, astfel incat chiar nu se vede un sens pentru o privatizare in sine. Ar fi vorba doar de a ceda altora profiturile care de fapt se cuvin statului roman si romanilor.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.