In diferitele perioade ale existentei lor, toate formatiunile politice normale s-au regrupat. Au fost trei tipuri de regrupari: in uniuni sau aliate electorale (CDR, USD, "polul social-democrat," PSDAPUR, Alianta DA; in coalitii legislative (PDSR A UDMR, in perioada 2000-2004, dar si cu PNL pentru o perioada de cateva luni) sau executive (PNTCD - PNL - PD - PSDR - UDMR, in perioada 1996-2000, PNL - PD - UDMR - PUR/PC, dupa alegerile din 2004); fuziuni (PDSR A PSDR a PSD, PNL A ApR A UFD A PNL C a PNL).
Singura formatiune politica parlamentara care nu s-a regrupat cu altele a fost cea condusa de C.V. Tudor. Care au fost consecintele? PRM nu a ajuns niciodata la guvernare. Nu e de mirare, fiind "partid antisistem". Asta confirma - impotriva diletatilor care folosesc indistinct acesti termeni - ca PRM are "potential de santaj", dar nu are "potential de coalitie". Teoria partidelor spune ca una si aceeasi formatiune politica nu poate avea si "potential de coalitie" si "potential de santaj" (care inseamna altceva decat tot scriu comentatori fara lecturi de stiinta politica).
In momentul de fata, miza jocului politic este regruparea. Viitorul majoritatii formatiunilor politice depinde de "potentialul lor de coalitie". Altminteri nu am intelege de ce PNL si PD sau chiar "platforma SS" se bat pentru regrupari cu formatiuni politice cvasiirelevante electoral (cum ar fi PNTCD sau Actiunea Populara). Chiar si singurul "partid mare" care a existat in perioada postcomunista, PSD (fost FSN, fost PDSR) a intrat mai mereu in lupta electorala "regrupat", iar acum contempla din nou aceasta alternativa. Partidul condus de Dan Voiculescu (PC) nu prea mai are cu cine sa se regrupeze - ca "solutie imorala" nu mai este dorit nici de catre partidele de la putere, nici de PSD-ul din opozitie, pe care l-a tradat odata. Cum variantele de regrupare normala s-au epuizat, s-ar putea sa asistam la o regrupare intre "solutia imorala" si "partidul antisistem".
Dar regruparea nu este solutia succesului. CDR 2000 a marcat practic sfarsitul PNTCD si i-a determinat pe cei de la UFD sa se reorienteze ulterior catre fuziunea prin absortie cu PNL. Ingineriile politice ale grupurilor de presiune manevrate de la Palatul Cotroceni (cele din PD, dar si "platforma SS") s-ar putea solda cu un esec. In tentativa sa de a-si forma un partid prezidential, Basescu era gata sa lichideze si ultimul partid istoric. Dar liderii PNL nu au acceptat fuziunea cu PD. Pentru ei, compromisul Aliantei DA a fost suficient. Aici intervine insa elementul irational din gandirea lui Basescu: ca sa se razbune pe cei care nu au urmat drumul ales de el, este in stare sa faca totul pentru demolarea PNL. Nu se gandeste ca fara PNL, partidul de baza care a stat la baza Aliantei DA, fostul electorat al Conventiei Democratice, electoratul dur anti-PSD, respectiva Alianta nu mai are sens, iar viitorul ei electoral este sub semnul intrebarii.
Intram intr-un lung ciclu de alegeri (Parlamentul European, locale, generale - la termen sau anticipate, prezidentiale). Prevad ca sezonul regruparilor abia incepe si ca vom asista la schimbari importante ale scenei politice. Fiecare alegere va provoca noi regrupari. Apar si dispar partide parlamentare. Sistemul de partide nu s-a stabilizat. Nici sistemul politic. Se va produce a treia "strapungere", dupa spargerea FSN in 1992 si prima alternanta la putere, din 1996.