In octombrie-noiembrie 1947, liderii Partidului National-Taranesc au fost judecati de guvernul Groza pentru tradare. In fruntea lotului se afla Iuliu Maniu, politicianul care marcase prin personalitatea sa perioada interbelica. Sentinta care prevedea munca silnica pe viata punea capat unei cariere politice ce incepuse in 1897.

Iuliu Maniu, politicianul

Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cea mai puternica voce anticomunista a fost national-taranistul Iuliu Maniu. Pentru opinia publica si oficialitati, el devenise reprezentantul politicienilor necomunisti din Romania postbelica, obtinand si suportul liberalilor lui Dinu Bratianu si social-democratilor independenti ai lui Constantin Titel Petrescu. Chiar si comunistii il considerau cel mai insemnat adversar, dovada fiind campaniile de presa contra lui Maniu, incepute inca din toamna anului 1944.

POLITICIAN DE CARIERA. Pozitia solida a lui Iuliu Maniu pe scena publica avea la baza o cariera inceputa la sfarsitul secolului al XIX-lea. Desi fusese considerat in epoca un politician nehotarat, caruia ii placea vorba lunga, a reusit sa-si mentina faima de aparator al democratiei pana cand Partidul Comunist a preluat controlul puterii.

Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873 in localitatea Badacin, din judetul Salaj. A facut studii de Drept la Cluj, Budapesta si Viena, obtinand titlul de doctor. In 1896 se stabileste la Blaj, unde se apropie de Partidul National din Transilvania. Peste un an, la numai 24 de ani este cooptat in Comitetul de conducere al acestuia. Se implica activ in viata politica a romanilor din Imperiul Austro-Ungar, iar in 1906 este ales deputat de Vint in Parlamentul de la Budapesta. Alaturi de fruntasii Partidului National din Transilvania solicita drepturi nationale pentru romani, intrand in conflict cu autoritatile maghiare. Drept ""rasplata"" este trimis pe frontul din Italia, desi depasise varsta de 40 de ani. In toamna anului 1918, profitand de prabusirea Imperiului Austro-Ungar, militeaza pentru independenta romanilor si unire, fiind unul dintre ""parintii"" actului de la 1 decembrie 1918.

Citeste si:

Dupa Unire, Iuliu Maniu devine un politician controversat, deoarece cere drepturi autonome pentru Transilvania. Pana in 1920 conduce Consiliul Dirigent, un fel de guvern al Transilvaniei. Dupa 1944, aceasta ""pata"" din activitatea sa va fi exploatata de comunisti, care sustineau ca ar fi avut in trecut viziuni antistatale.

""CURTAT DE LIBERALI"". Maniu a acceptat desfiintarea Consiliului Dirigent de catre Ionel Bratianu si a activat ulterior ca presedinte al Partidului National din Transilvania. Bratianu ii propusese lui Maniu inca din 1919 o fuziune a partidului transilvanenilor cu liberalii, insa evenimentul n-a avut loc. Mai mult, cei doi politicieni au intrat in conflict in 1923, cand Ionel Bratianu a coordonat noua Constitutie fara sa consulte opozitia. Maniu considera legea fundamentala prea centralista.

PRIM-MINISTRU. Incepand cu 1924, Iuliu Maniu a intrat in tratative cu Ion Mihalache (presedintele Partidului Taranesc din Vechiul Regat) pentru formarea unui partid puternic. Negocierile s-au finalizat in 1926, cand s-a format Partidul National-Taranesc. Peste doi ani, partidul a fost chemat la guvernare, iar Maniu a ajuns prim-ministru. Guvernul sau nu a reusit sa aduca insa ""binele"" promis romanilor, in primul rand din cauza izbucnirii marii crize mondiale, care a afectat si economia agrara a Romaniei. Maniu a fost si a ramas un politician sovaielnic, evitand sa ia masuri dure, pentru a nu se compromite politic.

In anii crizei, politicienii taranisti au crezut ca vor ameliora instabilitatea tarii prin aducerea Principelui Carol pe tron. Acesta renuntase in decembrie 1925 la prerogativele sale, iar tara era condusa de o Regenta dupa moartea lui Ferdinand (1927). Maniu a organizat in secret intoarcerea lui Carol (iunie 1930), in speranta ca noul rege ii va fi recunoscator si ii va sprijini politica. Insa Carol al II-lea avea intentii autoritare, intrand in curand in conflict cu Maniu, adept al respectarii democratiei. In ianuarie 1933, pe fondul tensiunilor sociale care au culminat cu grevele de pe Valea Prahovei si de la Grivita Bucuresti, Maniu paraseste conducerea guvernului. In acelasi an decide sa se retraga de la conducerea PNT, preferand sa critice de pe margine tendintele autoritare ale lui Carol al II-lea. Se intoarce la sefia partidului in alegerile din 1937, insa le pierde, iar monarhul instaureaza dictatura personala.

DUPA RAZBOI. In perioada dictaturilor lui Carol al II-lea si Ion Antonescu, Iuliu Maniu practicase o opozitie pasiva, fara a lua atitudine ferma fata de incalcarea democratiei. Insa dupa 23 august 1944 a devenit combativ fata de politica sovieticilor de sustinere a Partidului Comunist. A fost cea mai insemnata voce a opozitiei, partidul sau fiind castigatorul real al alegerilor din noiembrie 1946.