Daca bucatarilor din Occident le este frica de ceva, acela este Ghidul Michelin. Sa nu fii prezentat acolo
este pentru unii chefi
o adevarata tragedie.

Istoria Ghidului Michelin incepe in 1900, cand André Michelin a publicat pentru prima oara un ghid pentru a veni in ajutorul soferilor. Publicatia, aparuta numai in Franta, continea adresele si descrierilor service-urilor auto si a locurilor unde soferii puteau manca bine. Ghidul a fost gratuit 20 de ani. Din 1926, restaurantele au inceput sa fie clasificate cu stele, in functie de calitatea bucatelor. Astazi, publicatia este distribuita in 11 tari europene si in New York.

RIGUROZITATE. Restaurantelor prezente in Ghidul Michelin li se face o mica descriere, in limba tarii pentru care este publicat. Deosebirea dintre acest ghid si celelalte aflate pe piata este ca descrierile sunt facute de specialisti in arta culinara care merg in inspectii in restaurante o data la optsprezece luni, pentru a fi intotdeauna conformi cu realitatea.

ALTERNATIVA. Foarte multi bucatari considera ca Ghidul Michelin este cel care da tonul la moda culinara din Europa. Numarul de stele pe care specialistii care lucreaza acolo il dau unui restaurant poate insemna succesul sau, dimpotriva, insuccesul afacerii, iar asta poate transforma intr-o tragedie de proportii. Asa s-a intamplat, in 2003, si cu Bernard Loiseau, un mare chef din Franta. Acesta, dupa ce in comunitatea bucatarilor s-a zvonit ca restaurantul sau va fi retrogradat de la 3 la 2 stele, s-a sinucis. Ce inseamna de fapt aceste stele? O stea - un restaurant foarte bun la categoria lui. Doua stele sunt date localurilor care au o mancare extraordinara, meritand a fi vizitate. Numarul maxim de stele este trei. Pentru a le obtine, localul trebuie sa aiba o bucatarie exceptionala.