Ciorba de ardei grasi umpluti si salata
de gogonele sunt doua dintre preparatele
pentru care m-as intoarce oricand in orasul
din centrul tarii, Targu-Mures

De fiecare data cand am fost in Ardeal am mancat cum nu se poate mai bine. Nu mancaruri senzational de moderne, nu preparate sofisticate ale unor mari maestri in arta culinara. In Ardeal, gospodinele insele sunt cei mai buni bucatari pentru ca pun mult suflet in tot ceea ce fac, iar gatitul este o modalitate de a le arata dragostea lor celor din jur.

La Targu-Mures am fost poftita in casa unei foste colege de facultate pe care nu o vazusem de mai bine de doi ani. Ne-am dat intalnire in centrul orasului, de dimineata. M-a invitat la o cafea, timp in care, spunea ea, mama ei va prepara niste bucate specifice locului. ""De ciorba de ardei umpluti ai auzit?"", ma intreaba ea. Nu auzisem ce e drept, iar cele aproape doua ore cat le-am petrecut la cafenea au trecut foarte greu, cu gandul la bunatatile promise.
Cand am ajuns in casa Rodicai, mirosul bucatelor mi-au indicat imediat unde este bucataria. Acolo am vrut sa intru pentru prima data, pentru ca simturile nu imi dadeau pace. Intr-o oala mare de ciorba stateau tolaniti niste ardei ingrasati cu orez, carne si alte mirodenii. Mama Rodicai tocmai pregatea rantasul pentru ciorba. Intr-o alta oala avea pregatite perisoarele pentru pus in tigaie la prajit. Masa va fi incarcata la sfarsit cu bucate traditionale targmuresene.

Bunica, prima femeie pizzar

Citeste si:

Gatitul este o pasiune mai veche a familiei Boariu. Rodica se mandreste ca bunica ei este cea care a facut pentru prima oara pizza in oras. Bucatareasa de meserie, ea a avut norocul sa se intalneasca cu cineva care fusese prin strainatate si vazuse cum se face pizza. A facut la comanda doua tavite. A avut un succes atat de mare, incat a ramas celebra in tot orasul. Mandra de inaintasa sa, Rodica imi aduce una dintre acele tavite, drept exemplificare. Pentru o clipa, intra in pielea copilului care, stiindu-se privilegiat, intra in bistroul unde lucra bunica si cerea cea mai buna pizza. ""Era cu sunca si cu ciuperci, toate taiate marunt. Dimineata se trezea foarte devreme pentru a pregati sosul pentru pizza. Timp de sapte ani a facut acest lucru."" Nici bunicul nu s-a lasat mai prejos. Drept dovada avem pe masa un castron cu salata de gogonele, preparata dupa reteta pe care el le-a impartasit-o si copiilor.

Incercari culinare

Cu gandul la succesul pe care bunica ei l-a avut gatind, Rodica incearca si ea sa o urmeze. Doar ca o amatoare, ajutand-o pe mama ei in casa. De altfel, mi-a dictat foarte multe retete din memorie. Probabil ca gustul lor deosebit a ajutat-o sa isi intipareasca mai usor in memorie procedeul de preparare. Atunci cand uita cate ceva, se uita in caietul de retete al familiei in care, atat mama, cat si fetele, au notat retete auzite de pe la rude, colegi, prieteni.
Eu le-am scris pe o foaie, cu gandul de a le incerca acasa. Dar stiu ca nu vor avea acelasi gust, pentru ca vor lipsi mainile dibace ale unei gospodine din Ardeal.