Ma intalnesc care va sa zica absolut intamplator cu un inginer piscicol, fata de care am gresit grav candva. Greseala e una de neiertat: i-am facut un serviciu, desi nu mi l-a cerut. Am obiceiul asta clinic, sa ma inflamez la lucruri care n-ar trebui sa ma priveasca. Cred c-am facut-o, fiindca omul chiar era inginer piscicol, adica ceva ce n-o sa inteleg niciodata. Daca as cunoaste un pompier digital, un agronom galactic sau un ciclist organist, probabil ca as proceda la fel. De fapt, nici nu e vorba de inflamare, ci de sentimentul ca, facand o fapta buna, corectez o absurditate.

Ca un om e inginer inteleg. Ca un alt om e piscicultor, de asemenea, inteleg. Dar, ca acelasi om e inginer de pesti, nu numai ca nu inteleg, dar nici nu-mi pun problema sa pricep. Ei bine, inginerul de pesti a publicat la o editura popeasca un studiu despre bursuci. Cand un inginer la stiuci si bibani scrie un volum despre fabulosul univers al bursucilor, iar niste preoti, in loc sa boteze si sa inmormanteze, i-l tiparesc, pe mine ma ia un soi de tremurici care in alte tari, unde nu exista bursuci si nici preoti piscicoli, se trateaza cu hapuri. Ma intalnesc asadar cu pisci-inginerul odata la cativa ani, cu totul intamplator, si de fiecare data imi cere o multime de servicii. Ca si cum se astepta sa dam unul de altul, si m-a prins. De ce-o fi crezand el ca n-am alta treaba decat sa-mi pierd vremea ascultandu-l si promitandu-i ca-l servesc nu stiu. Cum nu stiu nici de ce ma port ca un prost in loc sa-i zic ""ia mai du-te dracului, ma, cersetorule, ce tot opresti lumea pe strada! Poate oamenii se grabesc, poate nu vor sa aiba de-a face cu tine, poate n-au chef sa stea la palavre cu oricare bursuco-inginer. Pe tine nu te-a invatat mamica ta cum sa dai buna ziua si sa-ti vezi de drum?"".

Acest gen de cersetorie apontata e foarte raspandit. Nu-i neaparat romaneasca. Toti cunoastem niste insi de care, cand ii zarim, ne vine sa fugim pe celalalt trotuar. Pisalogi carora nu le-am cere niciodata nimic, dar care au in permanenta ceva de cerut. Indivizi carora li se lumineaza fata cand ne vad, de parca le-ar taia calea Mesia. ""Ce bine ca te intalnesc - spune insul, care nu-ti remarca lehamitea si stanjeneala - sa stii ca exact la tine ma gandeam. Ca sa vezi ce coincidenta!""

Cum spuneam, obiceiul nu-i suta la suta romanesc, dar la noi parca e mai popular ca-n alte parti. Poate si din cauza ca avem mai multi ingineri care n-au inginerit niciodata. Oameni zvarliti de viata de colo-colo, care imbatranesc si tot nu pricep ca timpul omului e ceva tot atat de perso-nal si de pretios ca sanatatea. Banii, daca-i dai cu imprumut, ii capeti inapoi, insa timpul, pe care ti-l irosesc cei deprinsi sa si-l cheltuiasca fara nici un rost pe al lor, nu-l mai recuperezi niciodata.