Cu fata lui de sfecla furajera, fostul general de securitate Eugen Luchian a pacalit doi ziaristi, si pe o pagina intreaga de ziar editia din 23 noiembrie a.c., a reusit sa le spuna nimic. Dar nimic, nimic. Fie ca se da smecher, fie ca ii palpaie penibil memoria, ex-generalul dezinformeaza la greu si ii acuza si pe altii de dezinformare, intre care se numara si subsemnatul. Nu stie despre ce vorbeste. Intr-adevar, a existat un serviciu de dezinformare al Securitatii, insa intre acesta si documentele evocate de mine in cartea Culisele spionajului romanesc nu exista nici un fel de relatie. Aceste documente, in totalitate, reprezinta ancheta efectuata asupra activitatilor Directiei de Informatii Externe, incepand din 1954-1955 pana la dezertarea lui Ion Mihai Pacepa. In 1982, ancheta a fost inmormantata si documentele ei au ramas inghesuite in niste saci de hartie din debaraua cabinetului lui Emil Macri, fiind descoperite de arhivari de la SRI dupa decembrie 1989. Este vorba despre 102 dosare, inregistrate in fondul D al arhivelor SRI, sub numarul 11200. Si nu este vorba despre nici un fel de dezinformare acolo, deoarece Securitatea nu avea nici un interes sa se dezinformeze pe sine.
Ceea ce nu vrea ex-generalul Eugen Luchian sa recunoasca transant este ca el si generalul Gheorghe Bolanu au raspuns efectiv de operatiunea Peregrinii, paguboasa pentru statul roman, in sensul ca i-a afectat considerabil prestigiul, dar deosebit de pro-
fitabila pentru cei ce au manipulat paralele in valuta oferite de cei ce doreau sa paraseasca definitiv Romania, germani sau evrei, ba chiar si romani cu rude care facusera chiag in strainatatea occidentala. Bolanu din partea Directiei de Informatii Externe si el, Luchian, din partea sectiei speciale pentru problemele Ministerului de Interne si Ministerului Apararii Nationale din subordinea Presedintiei Consiliului de Ministri Si operatiunea a fost profitabila nu numai pentru manipulatorii fondurilor in speta, ci si pentru prietenii lor apropiati. Nu intamplator, Ion Mihai Pacepa se refera cu un indicibil regret la Eugen Luchian. Operatiunea Peregrinii, la timpul petrecerii ei, a fost o vaca de muls fabuloasa. Fotografiile alaturate infatiseaza exteriorul si parte din interioarele vilei pe care si-a construit-o Eugen Luchian, facandu-si parte din contributia baneasca a celor decisi sa plece din Romania definitiv. Tot ce insemna in aceasta vila lustra, comutator, incuietoare, cleanta, foraibar si altele, ca sa nu mai vorbim si de aparatura electronica din incape-
rile ei, provenea din strainatate. In anii ’70, se putea edifica o asemenea vila numai cu banii din leafa? Chiar daca era in discutie o leafa de securist suspus?
Operatiunea Peregrinii avea urmatorul curs: petentii se prezentau la un bloc de pe Soseaua Mihai Bravu nr. 53-55, scara 3, ap. 93, prezentandu-si obolul ofiterului Gheorghe Cartis. Acesta intocmea o chitanta, intr-un singur exemplar, care – culmea! – nu era inmanata celui ce predase valuta promisa drept rascumparare a sa de catre rudele din Occident, ci ramanea in dosarele Securitatii, unde se pot gasi si acum. Nu trebuie sa fii deosebit de istet spre a intelege ce camp de malversatiuni financiare veroase se deschidea inaintea tuturor gestionarilor ope-
ratiunii. Iar de restul se ocupa Eugen Luchian. El inainta Presedintiei Consiliului de Ministri cererile de renuntare la cetatenia romana si tot el obtinea aprobarea lor. Numai pentru cei ce se aratau culanti, fireste. Azi asa, maine tot asa, pana cand vila lui Eugen Luchian s-a incheiat la toti nasturii, moment in care – fatalitatea fatalitatilor! - a cazut peste ex-general si ancheta amintita mai sus, condusa de Emil Macri. Fiind normal ca Eugen Luchian sa-l defineasca pe Emil Macri drept „banditul banditilor". Oamenii din subordinea lui Emil Macri au investigat toate matrapazlacurile lui Eugen Luchian si tot ei i-au dresat acestuia actele pe temeiul carora a ajuns in fata justitiei si, dupa aceea, in puscaria pe care a infundat-o pret de opt ani. Si nu este de-a buna daca presa din Romania a ajuns sa-i caineze pe escrocii din alte vremuri. Si nu numai sa-i caineze, ci si sa conteze pe marturiile lor.
Ce mai spune Eugen Luchian sunt baliverne de om senil. Din mia de personaje despre care afirma ca ar fi trebuit sa fie raspandita prin Occident in postura de asa-zise fantome, ancheta condusa de Emil Macri nu a gasit decat vreo doi sau trei insi, dintre care unul n-a mai dat semne de viata dupa ce fusese plantat in Franta, adica a intrerupt legaturile cu Centrala, si a fost readus cu forta in tara; iar altul a cerut din proprie initiativa sa revina la Bucuresti, pentru ca nu reusea sa se adapteze in Occident si la conditia de om cu identitatea schimbata si cu trecutul trucat. Eu il inteleg pe Andrei Badin cand dezvolta imagini halucinante despre Securitate, dar nu mai inteleg absolut nimic atunci cand asemenea imagini sunt difuzate chiar de un fost ofiter de securitate. Si teoriile lui Eugen Luchian referitoare la asasinarea unor adversari ai regimului comunist cu aparatura generatoare de radioactivitate tin de domeniul unei fantezii desuchiate. Daca asa ceva ar fi existat, aparatura in speta nu putea sa dispara ca si cum n-ar fi fost si era de mult depistata.
O veritabila enormitate este debitata de Eugen Luchian atunci cand asociaza fondurile definite generic CIS – Cheltuieli Informative Speciale – cu asa-zisele conturi secrete ale lui Nicolae Ceausescu. „Nu mai cautati fondurile lui Ceausescu – delireaza acest fost securist toba de puscarie facuta pe drept -, pentru ca nu o sa gasiti nimic, pentru ca actele operative, denumite acte CIS, erau distruse la fiecare trei luni." Ce reprezenta, in fapt, fondul CIS? Erau sume la care avea acces orice ofiter operativ, in urmatoarele scopuri: plata unor informatori, regalarea unui informator cu o masa sau un cadou in cazul cand respectivul furnizaze o informatie deosebita, cheltuieli de deplasare spre obtinerea unor informatii etc. etc. Intr-adevar, in urma unei decizii a conducerii Directiei de Informatii Externe, pentru ca si in acest domeniu se inregistrau tot felul de malversatiuni, mai ales la rezidentele de spionaj din strainatate, actele privind asemenea cheltuieli se distrugeau periodic, pentu stergerea urmelor, bineinteles. Dar ce dracului de relatie ar fi putut sa existe intre asemenea cheltuieli, normale in cadrul oricarui serviciu de informatii din lume, si fondurile secrete ale lui Nicolae Ceausescu? Este clar ca Eugen Luchian, reintors la mintea copiilor, bate campii, zburdalnic si inconstient.
Repet, pe Andrei Badin sunt capabil sa-l inteleg: omul s-a frecat o vreme de asa-zisa „casa regala" de la Versoix, s-a frecat si de legionarii de peste Ocean, a devenit ulterior pacepist si se lipeste, de regula, de orice afacere unsa cu clei de oase. Dar nu mai inteleg ce cauta Christian Levant in aceasta chestiune, doldora de minciuni de afirmatii de om a carui minte e dusa cu sorcova, cum se dovedeste a fi mintea ex-generalului Eugen Luchian. Cand lucra la alte gazete, Christian Levant a realizat investigatii realmente remarcabile in domeniul trecutului Securitatii si imi este greu sa admit ca ar putea sa fie manipulat de un personaj cam lovit de idiotenie, surprins candva in flagrant delict de coruptie si escrocherie. Sau, poate, cine stie, exista un substrat al obedientei sale de astazi. Oricum, in sfatuiesc pe cei doi recuperatori ai suspectului Eugen Luchian sa cerceteze dosarul nr. 11200 din fondul D al arhivelor SRI, spre a se lamuri cine dezinformeaza si cine nu.
Cu acest prilej, ii anunt pe cei doi ca Tudor Postelnicu n-a indraznit sa-i inainteze lui Nicolae Ceausescu concluziile anchetei intreprinsa sub conducerea lui Emil Macri, tocmai datorita faptului ca acestea contineau niste adevaruri terifiante, care l-ar fi putut aduce la paroxism de seful statului de atunci. Si primul exemplar al acestor concluzii, si copia obtinuta la indigou, au ramas ingropate in arhivele fostei Securitati, preluate de SRI, fara semnatura lui Tudor Postelnicu, girate exclusiv de Emil Macri. Poate asta explica si moartea prematura a fostului sef al Directiei a II-a de contrainformatii economice, la scurta vreme dupa evenimentele din decembrie 1989. Nu numai ex-generalul Eugen Luchian ii pandea lui Emil Macri sambetele.