Ofensiva Chinei in Africa

Timp de cateva zile, Beijingul a fost invadat de simbolurile Africii negre. Postere uriase cu peisaje exotice, cu lei, girafe si zebre, au acoperit zidurile orasului. Strazile, copacii, vitrinele au fost decorate in stil african, pentru a-i intampina pe oaspetii summitului din capitala Chinei. Acestia au avut parte de o primire fastuoasa, care impresiona nu doar prin opulenta, ci si prin atentia pentru detaliu.
Uzinele, care poluau aerul Beijingului, au fost inchise pe parcursul summitului, iar piata Hongqiao a fost deschisa, in exclusivitate, doamnelor din delegatiile africane. Hotelurile de lux, precum si adevarate flotile de automobile (din cele mai prestigioase marci) au fost puse la dispozitia oaspetilor straini. Apartamentele lor au fost redecorate tinand cont de specificul national al fiecarei delegatii. Iar restaurantele au servit meniuri specifice continentului negru. La "Shangrila Hotel", un reprezentat al Tanzaniei a marturisit uimit corespondentului cotidianului britanic "The Guardian": "Am mai fost in delegatii la nivel inalt si inainte, dar asa ceva nu mi-a fost dat sa vad. Organizarea a depasit orice asteptari."
China a acordat summitului cu tarile africane o importanta exceptionala. Si nu intamplator. Dupa cum nu este intamplator faptul ca, in mai putin de zece ani, comertul Chinei cu Africa s-a triplat, crescand de la circa 3 miliarde de dolari, in 1995, la aproape 10 miliarde, in 2006. Evident, Beijingul este interesat in primul rand de resursele energetice ale continentului negru. Pentru a-si asigura accesul la aceste resurse, este dispus la investitii uriase, dar si la compromisuri. China face afaceri cu oricine, fara sa impuna conditii de natura politica. Ba chiar isi permite sa si piarda bani, pe termen scurt, pentru a-si atinge obiectivele strategice. Ofertele sale nu pot fi refuzate. Si sunt greu de egalat. Asa a reusit sa penetreze piete considerate definitiv adjudecate de Statele Unite sau de fostele mari puteri coloniale. Si sa castige influenta in detrimentul acestora. Batalia pentru. Africa este, insa, abia la inceput.
Asaltul diplomatic
Summitul de la Beijing a fost precedat, in 2006, de vizitele unor inalte oficialitati chineze in Africa. La inceputul acestui an, ministrul de Externe chinez Li Zhaoxing a vizitat Nigeria, Liberia, Mali si Senegal. In aprilie 2006, presedintele Chinei, Hu Jintao, a vizitat Marocul, Nigeria si Kenya. In iunie a.c., premierul chinez Wen Jiabao, a vizitat Egiptul, Ghana, Congo (Brazzaville), Angola, Republica Sud-Africana, Tanzania si Uganda.
La summitul de la Beijing, presedintele Hu Jintao a declarat ca, in urmatorii trei ani, China va oferi statelor africane imprumuturi in valoare de 3 miliarde de dolari, plus alte 2 miliarde in credite preferentiale, pronosticand ca, pana in 2009, ajutorul chinez pentru tarile africane se va dubla.
Printre proiecte se numara construirea unei fabrici de aluminiu in Egipt (300 de milioane de dolari), o uzina pentru prelucrare a aramei in Zambia (200 de milioane de dolari), precum si o autostrada in Nigeria (300 de milioane de dolari). China se asteapta sa-si dubleze cifra de comert exterior cu Africa, de la 40 de miliarde de dolari (in prezent) la 100 de miliarde de dolari in 2009. In prezent, China este al treilea partener pentru statele africane, dupa SUA si Franta.
China, Africa si petrolul
Economia Chinei se situeaza pe locul patru, pe plan mondial, inregistrand o crestere anuala de 9,3%. Surplusul comercial a atins 90,8 miliarde dolari in primele 11 luni ale anului 2005. Ceea ce inseamna de trei ori mai mult decat nivelul atins in 2004. China nu poseda, insa, resurse proprii de petrol si gaze naturale. Iar necesitatile sale energetice sunt in crestere exponentiala. In 2003, China a depasit Japonia, devenind al doilea consumator mondial de petrol, dupa Statele Unite. In conditiile in care accesul la resursele din Orientul Mijlociu sunt sever restrictionate de marile interese petroliere ale Statelor Unite, Beijingul s-a orientat catre Rusia, Bazinul Caspic, America de Sud (in primul rand Venezuela), Marea Chinei de Est. Si Africa.
Africa detine 10% din totalul rezervelor mondiale de petrol, circa 7% fiind concentrate pe coasta de vest a continentului, in zona Golfului Guineei, zona care incepe in Coasta de Fildes si se termina in Angola. Astazi, continentul negru furnizeaza un sfert din necesarul energetic al Chinei. O performanta greu de inchipuit in urma cu un deceniu, cand Beijingul si-a demarat, la inceput discret, ofensiva africana.
China si-a facut mai intai simtita prezenta in Sudan, in urma cu zece ani, la campurile petrolifere de la Muglad. A profitat de spatiul lasat liber de Statele Unite, care, in 1997, au intrerupt relatiile diplomatice cu regimul de la Khartoum, interzicand firmelor americane sa faca afaceri in aceasta tara. O sansa nesperata pentru Beijing, care a investit circa 8 miliarde de dolari in exploatarile petroliere din Sudan, construind inclusiv un oleoduct care duce catre Port Said, la Marea Rosie. Nu mai putin de 10.000 de muncitori chinezi au lucrat la constructia oleoductului. Astazi, intre 50 si 60 la suta din petrolul sudanez merge in China. Ceea ce reprezinta cam 7% din totalul importurilor petroliere ale gigantului asiatic.
Anual, China cumpara din Sudan petrol in valoare de 2 miliarde de dolari. Din Nigeria, importa de 2,7 miliarde de dolari pe an. Iar Angola - care a capatat acces la un credit chinez de 2 miliarde de dolari - a devenit acum cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, depasind Arabia Saudita. Beijingul mai are interese petroliere mari si in Guinea Ecuatoriala, Congo si Gabon.
Comert si investitii masive
Desi cel mai important, petrolul nu este, insa, unicul punct de interes al relatiilor comerciale dintre China si Africa. Acestea sunt mult mai complexe. Si, se pare, reciproc avantajoase.
Pe langa resurse energetice, China importa si materii prime din continentul negru: bumbac din Africa de Vest, cobalt si arama din Zambia, cherestea din Gabon, Camerun si Congo. La randul sau, Beijingul face mari investitii in Africa, in proiecte de infrastructura. A reconstruit liniile ferate din Angola, a dezvoltat proiecte de hidrocentrale in Zambia, Sudan, Congo si Etiopia. Peste tot, China a cladit spitale noi, scoli si laboratoare.
In plus, China a gasit in tarile africane o excelenta piata de desfacere pentru produsele sale. Sfarsitul lui "Multi-Fibre Agreement" (MFA), acordul care oferea o oarecare protectie producatorilor din tarile "subdezvoltate", a lovit in plin industria africana de textile. O alta sansa speculata prompt de Beijing.
Cand "Multi-Fiber Agreement" a cazut, in ianuarie 2005, in Lesotho s-au inchis zece fabrici de textile, iar aproximativ 10.000 de africani si-au pierdut slujbele. Chiar economii mai mari, ca Nigeria sau Africa de Sud, s-au resimtit. Atunci exportul de imbracaminte al Chinei catre Africa de Sud (de exemplu) a crescut cu 40% doar in primele noua luni ale anului 2005.
Premierul Etiopiei, Meles Zenawi, remarca faptul ca, in tara sa, 90 la suta dintre produsele de pe piata provin din China.
Oameni de afaceri si personal chinez s-au implantat masiv in Africa. Potrivit cotidianului "New York Times", circa 80.000 de chinezi traiesc si muncesc in momentul de fata pe continentul negru. Un departament pentru limba chineza a fost infiintat la "Universitatea Harare" din Zimbabwe.
Actualmente, 700 de firme chinezesti opereaza in 49 de state africane. Potrivit "Fondului Monetar International", in 2006, se asteapta o crestere economica generala in Africa de 5,8%. Cea mai ridicata din ultimii 30 de ani. La aceasta crestere economica, dinamismul comertului cu China a jucat, se pare, un rol important.
China contra Bancii Mondiale
Aceasta veritabila ofensiva economica si diplomatica a Chinei in Africa nu putea sa lase indiferente marile puteri concurente. "Financial Times" a consacrat mai multe articole politicii Beijingului fata de tarile continentului negru. O politica ignorata prea multa vreme de marile capitale occidentale, dar cu importante implicatii pe termen lung. Acum, Banca Mondiala constata cu manie ca Beijingul ii zadarniceste strategiile, acordand credite mult mai ieftine si in conditii mult mai avantajoase tarilor africane. Si, mai ales, fara sa impuna conditii de natura politica. Procedand astfel, China incalca "Principiile Ecuatoriale" - explica, la 25 octombrie, "Financial Times", intr-un editorial intitulat "Lupii din Africa".
Ce sunt acestea? Un set de criterii care reglementeaza finantarea statelor in curs de dezvoltare. Criterii sociale, economice, ecologice. Adoptate voluntar de zeci de banci internationale, "Principiile ecuatoriale" sunt ignorate de Beijing. Iar impotriva Chinei, Banca Mondiala nu prea are parghii de presiune. Risca, insa, sa le piarda si pe cele din lumea a treia, care descopera acum un creditor mult mai interesant in inima Asiei.
"Exista o preocupare justificata ca aranjamentele Chinei in Africa - redactate intr-un stil opac - vor sustine regimuri dubioase, si vor produce un nou ciclu de instabilitate" - scria in "Financial Times", la 1 noiembrie, Geoff Lamb, vicepresedintele Bancii Mondiale. Lamb nu facea decat sa reia o tema lansata de seful sau, Paul Wolfowitz (presedintele "World Bank"), care a criticat in termeni duri politica financiara practicata de China in Africa, caracterizata de acordarea unor "imprumuturi ieftine". Adica, cu o dobanda mult sub cea practicata in Africa de "Banca Mondiala", si celelalte mari banci comerciale occidentale.
Sa observam, insa, ca si SUA au practicat, timp de decenii, exact aceeasi politica financiara fata de aliatii sai, pe tot parcursul razboiului rece. Campania actuala din mass-media occidentala fata de ofensiva chineza din Africa dovedeste insa ca Beijingul a incalcat pe continentul negru o serie de interese mari ale celorlalte puteri mondiale.
Metodele utilizate de China in Africa difera, insa, mult de cele ale "Fondului Monetar International". "Africa Confidential" dezvaluia faptul ca Beijingul a suplimentat un imprumut pentru Africa de la 2 miliarde de dolari la 6 miliarde. In schimbul unor favoruri petroliere. Princeton Lyman, de la Council on Foreign Relations" (CFR) - marea organizatie a "Noii Ordini Mondiale" - remarca: "Chinezii ofera acest supliment de imprumut ca alternativa la "Fondul Monetar International". Banii Beijingului au permis Angolei sa ignore oferta "Fondului Monetar International", ca si conditiile aferente. Ceea ce a suparat, evident, cercurile financiare globaliste.
In 2003, datoria externa a Angolei - stat petrolier - se cifra la 9,3 miliarde de dolari. Peste 33 la suta din produsul sau intern brut era cheltuit numai pentru achitarea dobanzilor si penalitatilor. Adica de cinci ori mai mult decat bugetul alocat anual pentru Sanatate si Educatie la un loc. Nu e de mirare ca in Angola, potrivit unor statistici din 2004, 58 la suta dintre adulti sunt analfabeti si 65 la suta nu au acces la servicii medicale de baza. In ciuda resurselor naturale exceptionale (inclusiv uriase zacaminte de diamante) cei 12 milioane de locuitori traiesc, in coplesitoarea lor majoritate, in cea mai crunta mizerie. Nici macar cresterea spectaculoasa a pretului petrolului nu parea sa mai poata salva situatia, productia fiind "arvunita" drept garantie pentru datoriile externe. Sansa a venit din partea Chinei, care, in 2004, a acordat Angolei un imprumut in valoare de 2 miliarde de dolari, in conditii extrem de avantajoase. Linia de credit a fost suplimentata ulterior cu alte 5 miliarde, pentru investitii in infrastructura. Proiectele de infrastructura din Angola - de pilda - includ constructia de cai ferate, autostrazi, o retea de fibra optica, scoli, spitale, blocuri de locuit, spatii comerciale. Un nou aeroport, care va lega Angola de China, este in faza de proiect.
Toate aceste investitii chineze au facut ca autoritatile de la Luanda sa fie mult mai putin interesate sa accepte conditiile de imprumut ale "Fondului Monetar International". Rezultatele sunt spectaculoase. Angola pare sa fi reusit sa iasa, in sfarsit, din cercul vicios, inregistrand, doi ani la rand, o crestere economica de 20 la suta.
"China a explodat in Africa"
Comertul Chinei cu statele continentului negru s-a triplat in doar zece ani. Comentand situatia, un oficial de la Washington a declarat: "Pur si simplu China a explodat in Africa!"
Astazi, China este al doilea exportator mondial pe piata Africii dupa Franta. Si se situeaza inaintea Marii Britanii, fosta mare putere coloniala. La baza relatiilor Chinei cu statele africane sta nevoia acuta a Beijingului de petrol, dar si interesul pentru diverse metale, cherestea si produse agricole. In schimb, China exporta masiv in Africa textile, electronica, produse high-tech, si face mari investitii in infrastructura (autostrazi, hidrocentrale etc.).
In acelasi timp, China formeaza mii de specialisti africani, prin scolarizare, burse sau stagii de pregatire. Vinde masiv armament si are militari in trupele ONU de mentinere a pacii in Republica Democrata Congo si Libia, precum si observatori electorali in Etiopia.
Ca ultima mare putere intrata in spatiul Africii, China este pregatita sa-si asume riscuri pe care ceilalti le evita. "Financial Times" observa: "Ca si Occidentul in perioada razboiului rece, China nu stramba deloc din nas cand trebuie sa incheie afaceri cu tiranii africani."
In Etiopia, Beijingul a oferit acele produse care lipseau in urma suspendarii ajutorului Uniunii Europene, din cauza "incalcarii drepturilor omului" din aceasta tara. In Guinea Ecuatoriala, China este pe cale sa ia locul Statelor Unite in domeniul petrolier. Arma sa: furnizarea de pregatire si specialisti militari, dupa ce Washingtonul a pus anumite conditii. Presedintele din Guinea Ecuatoriala a declarat ca, acum, China este principalul partener al tarii sale. De remarcat: Guinea Ecuatoriala dispune de aproximativ 1,28 miliarde barili de petrol!
In Zimbabwe, China a devenit, in ultimii ani, al doilea partener comerical, dupa Africa de Sud. Dupa ce, in urma cu 11 ani, se situa abia pe locul 11. Beijingul a furnizat autoritatilor de la Harare - potrivit lui "Africa Confidential" - armament, inclusiv avioane de vanatoare, dar si tehnica de ascultare. La randul ei, China este interesata in Zimbabwe de tutun, platina, precum si de alte zacaminte mineraliere, care pana in urma cu un an sau doi constituiau monopolul companiilor britanice si sud-africane.
China s-a implicat in Zimbabwe si in producerea de electricitate, in domeniul telefoniei mobile, dar si in transporturi. In perspectiva, Beijingul va face un joint-venture in domeniul carbonifer, va construi o fabrica de sticla si oglinzi, un ansamblu de telefonie, si va procesa carnea de vaca, dupa dezastruoasa politica agrara a presedintelui Robert Mugabe.
In momentul de fata, exista o linie aeriana directa intre Harare si Beijing, pentru infiintarea careia China a donat trei aeronave companiei "Air Zimbabwe".
Legaturile Chinei cu Zimbabwe (fosta Rhodezie britanica) dateaza din anii '60, cand Beijingul maoist l-a sustinut cu arme pe actualul presedinte Mugabe si gruparea acestuia - "Zanu" - impotriva lui Joshua Nkomo si "Zapu", sprijiniti de URSS. Recunoscator, Mugabe - care fusese izolat atunci de Occident, la sugestia URSS - a declarat recent ca "in Zimbabwe au revenit vremurile cand singurii nostri prieteni erau chinezii". Mugabe a continuat, oarecum criptic: "Privim spre Est, de unde Soarele rasare, si nu spre Vest unde apune."
Departamentul Energiei din Statele Unite a protestat fata de tendinta Chinei de a incheia afaceri cu "state-paria" din Africa, asa cum este socotit Zimbabwe, si cu personaje controversate, precum dictatorul Robert Mugabe.
Protestul se refera in egala masura si la Sudan, pentru care China a uzat de dreptul sau de veto in "Consiliul de Securitate" al ONU, blocand sanctiunile cerute de SUA in problema umanitara din Darfur. Unde se duce, in realitate, o apriga batalie pentru acapararea rezervelor de petrol.
Arme chinezesti pentru Africa
China a crescut vanzarile de arme catre Sudan, vizand resursele de petrol din Darfur. Fara sa se sinchiseasca de embargoul occidental. La fel a procedat si in cazul Zimbabwe, un alt stat supus sanctiunilor internationale. "Financial Times" a scris recent ca "producerea in Sudan de arme si munitie sub patent chinezesc a complicat eforturile ONU de a impune un embargou, cerut de SUA, impotriva militiilor rebele din Darfur". Un oficial al guvernului sudanez a declarat ca prezenta Chinei este vitala pentru supravietuirea Sudanului, "nu numai la nivel economic, dar si la nivel politic".
Washingtonul critica Beijingul si pentru ajutorul militar acordat Nigeriei. Cand tratativele cu Statele Unite au esuat, Nigeria s-a intors spre China, care a transferat rapid cateva zeci de vase de patrulare absolut necesare guvernului de la Lagos pentru a-i putea tine la respect pe insurgentii din sudul tarii.
Potrivit unui raport al "Council on Foreign Relation"(CFR), intre 1998 si 2000, China a vandut armament in valoare de 1 miliard de dolari in cursul conflictului de la granita dintre Etiopia si Eritreea. (Comparabile ca cifre, cu armele vandute de Statele Unite ambelor tabere beligerante, in razboiul dintre Irak si Iran.) Elicoptere chinezesti de lupta au ajuns in Mali si Africa. Alte vanzari de arme chinezesti s-au indreptat spre Namibia, Sierra Leone, iar uniforme militare au fost livrate Mozambicului, mai specifica raportul CFR.
Nerecunoasterea Taiwanului - singura conditie politica a Chinei
Extrem de pragmatici, liderii de la Beijing nu au decat o singura pretentie de natura politica de la partenerii lor din lumea a treia: sa nu recunoasca independenta Taiwanului. Existenta "unei singure Chine" este singurul subiect ne-negociabil. In orice intelegere este posibila.
Deoarece opereaza prin intermediul companiilor de stat, China prezinta un mare avantaj fata de companiile occidentale: Beijingul nu are in vedere doar profitul financiar. China urmareste cu tenacitate un plan strategic pe termen lung in Africa, in care castigul imediat nu este prea important, in comparatie cu influenta politica si cooperarea economica. Astfel, in ultimii zece ani, China a reusit sa obtina 30% din petrolul necesar din Africa. In primul rand, din Sudan, Angola si Congo, care sunt atent monitorizate de Beijing.
Intre 1995 si 2005, numarul de licente detinut de companiile de petrol chineze in Africa, a crescut spectaculos: de la 95 (1995) la 216 (2006). Companiile de stat petroliere din China opereaza acum in Angola, Nigeria, Sudan, Algeria, Gabon, Niger si Ciad.
Cu exceptia a sase natiuni, se poate spune ca Beijingul are relatii cu toate cele 53 de natiuni africane. Senegalul este ultimul stat care a rupt relatiile cu Taiwanul, dupa vizita ministrului de Externe chinez Li Zhaoxing. China a semnat in 2005 un contract petrolier cu Nigeria, in valoare de 800 de milioane de dolari. "China National Petroleum Company" a achizitionat recent in Nigeria 45% din petrolul care se gaseste in campul de exploatare de la Akpo.
Un oficial nigerian a remarcat: "Chinezii sunt gata, in permanenta sa supraliciteze. Un exemplu: Occidentul nu doreste transfer de tehnologie, China o face!"
Nigeria a solicitat companiei chineze "Great Wall Industry Corporation" (GWIC) lansarea unui satelit nigerian anul viitor. Statele Unite urmaresc, insa, sa impuna sanctiuni internationale imporiva companiei "GWIC", acuzata ca, in trecut, ar fi transferat tehnologie nucleara catre Iran.
Concurenta energetica China-SUA, in Africa
In primele zece luni ale anului 2005, comertul Chinei cu statele africane atinsese 33 de miliarde de dolari. In principal datorita importurilor de petrol facute de China si exporturilor chinezesti de textile si alte bunuri de consum catre piata africana.
Prin cifra atinsa, China a devenit cel mai mare si mai periculos concurent in Africa al Statelor Unite. Comertul Statele Unite - Africa se situa, in 2004, undeva in jurul valorii de 44,5 miliarde de dolari.
Sectorul in care concureaza aprig SUA este, desigur, cel energetic. In ultimii ani, China si-a largit colaborarea petroliera cu noi state: Angola, Algeria, Guinea Ecuatoriala, Ciad, Gabon, Nigeria.
De asemenea, China a trimis in Africa mana de lucru si expertiza tehnica; a lansat burse pentru studentii africani, care se vor pregati acum la universitati din China; a pregatit oameni in domeniul afacerilor; a incurajat mediul de afaceri din China sa investeasca masiv in statele africane, considerate un fel de nou "El Dorado". China a investit masiv si in infrastructura Africii: cai ferate, autostrazi, cartiere de locuit, electricitate, telefonie mobila, minerit si in productia de petrol.
Cu ocazia summitului China-Africa, Beijingul a anulat taxele vamale la 190 de produse importate din cele mai sarace tari ale Africii. Si le-a sters acestor state datorii in valoare de 1,2 miliarde de dolari.
Multinationalele occidentale sunt alarmate de viteza investitiilor chineze in Africa. Ele denunta, prin presa, politica Beijingul, sustinand ca de pe urma ei nu vor profita decat liderii africani corupti.
Gal Luft de la "Institut for the Analysis of Global Security" - o organizatie neo-conservatoare - recunoaste insa ca "este mult mai usor pentru unele tari africane sa faca afaceri cu China, decat cu mult mai pretentioasele companii americane sau europene, care au initiative pur particulare, si trebuie sa dea dovada si de transparenta".
"Council on Foreign Relation"(CFR) - una din cele trei mari organizatii ale "Noii Ordini Mondiale" - a facut un raport foarte critic la adresa Administratiei Bush, acuzand-o de lipsa unui plan pe termen lung in Africa. CFR cere mult mai mult dinamism si pragmatism in relatiile cu statele africane. Acolo unde SUA au pierdut vizibil teren in fata Chinei. Raportul cere deschiderea mai multor misiuni in orase africane, mai ales din statele producatoare de petrol, schimbarea ambasadorului american de la "Uniunea Africana", si sporirea capacitatilor serviciilor secrete americane in Africa.
CFR fixeaza interesele SUA in Africa: petrol si gaze naturale; contracararea Chinei; razboiul impotriva terorismului african; pandemiile de HIV/AIDS; democratia si drepturilor omului; dezvoltarea Africii pe termen lung.

---

Despre autor: