Zoe Ceausescu a murit si, cum tot ce tine de viata si familia lui nea Nicu este inca prilej de interes popular, televiziunile s-au intrecut in a da imagini si a puncta succint biografia celei care a fost copilul preferat al dictatorului. Au fost multi cei care s-au perindat prin fata camerelor cu aceasta ocazie: un Paul Niculescu-Mizil afisind o senectute relaxata, dar si un Madalin Voicu devenit comentator de serviciu pe orice tip de problema care are legatura cu familia Ceausescu. Oricum, biografia romantata a Zoei era perfecta pentru un scenariu de telenovela.

Poate ca n-ar fi o idee rea ca Acasa TV sa faca un megasucces din viata acestei femei, o viata matritata integral de niste parinti scelerati, incapabili sa conceapa destinul unui copil in alti termeni decit aceia ai cumetriilor pseudoideologice ale capilor burgheziei rosii. Acum, serios vorbind, Zoe a fost o vedeta fara imagine publica, un personaj al carui halo era construit integral din reputatia parintilor. Si cred ca e un efort supraomenesc sa poti accepta ca fiica unui dictator n-a fost atinsa de aripa diavolului. Nu poti cere niciodata asta unui popor si trebuie sa fii ori ipocrit, ori orgolios peste masura sa te arati indignat ca victima n-o poate ierta detasat pe fata calaului, asa cum a facut dl Cristoiu intr-o criza de luciditate pe Antena 3, vorbind despre „anticomunismul primitiv".

Oricum, daca tot veni vorba de dl Cristoiu, din editorialul caruia Mircea Badea a citat incintat cu citeva seri in urma, la emisiunea sa, as vrea sa-mi exprim solidaritatea cu dna Lupea, despre care dl Cristoiu se intreaba mitocaneste de ce „se tunde ca o bucatareasa de colhoz". Ma rezum la atit desi, credeti-ma, as putea scrie pagini intregi despre fizicul dlui Cristoiu.